Aseară am ascultat pentru a unsprezecea oară aceeaşi întîmplare nostimă, despre care toţi cei ce mi-au relatat-o au ţinut să mă încredinţeze, sub cuvînt de onoare, că este strict autentică şi că eroul ei era un vecin — al cărui nume nu se poate dezvălui, bineînţeles din motive de totală discreţie — şi care locuieşte în blocul de vizavi, la etajul 9. Atîta doar că primul care mi-a povestit păţania susţinea că ea a avut loc la Iaşi, altul la Cluj-Napoca, un al treilea la Arad, şi aşa mai departe, la Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Baia Mare, Craiova, Sibiu, Suceava, iar acum, nici mai mult nici mai puţin, la Huedin!
Iată despre ce este vorba.
Se zice că Z., om între două vîrste, cu situaţie şi prestigiu în meseria sa, pleca des în deplasări, în interesul serviciului, astfel încît soţia sa avea întotdeauna pregătită o sacoşă cu lenjeria de schimb necesară, cu pijamaua proaspăt călcată, cu batiste şi ciorapi, cu săpun şi periuţă de dinţi, cu trusă de ace pentru cusut, şi cu toate celelalte de trebuinţă pentru ca bărbatului să nu-i lipsească nimic din confortul ce i-l oferea, de peste zece ani, căminul conjugal. De fiecare dată omul îşi îmbrăţişa cu afecţiune consoarta, la plecare, pentru ca peste cîteva zile să se întoarcă acasă obosit dar fericit să se ştie întîmpinat în prag cu aceeaşi căldură şi nerăbdare din totdeauna.
Mai deunăzi, omul nostru îşi anunţă iarăşi, ca de obicei, soţia, în legătură cu plecarea sa urgentă... în deplasare. De data asta însă, bombănea înciudat împotriva şefului care nici măcar nu catadicsise să-l anunţe din vreme, ci îl chemase brusc în biroul personal şi-i pusese în mînă biletele de tren, pentru chiar în seara aceea. „Ce să-i faci, încercase soţia să-l consoleze. Aşa sînt şefii. Important este însă ca tu să-ţi faci datoria cu prisosinţă oriunde te-ai duce." Şi, pentru ca să-l îmbuneze, în cele cîteva ore cîte mai rămăseseră pînă la plecarea trenului adăugă: „Parcă am presimţit. Chiar azi ţi-am cumpărat o pijama nouă. Ia te uită, ce frumoasă e, cu dunguliţe maronii pe fondul galben..." Ei, da, o asemenea atenţie merita să fie răsplătită cu sărutări îndelungi la despărţire. Şi, cum călătorului îi şade bine cu drumul, voiajorul nostru ieşi din casă de cum se înseră, se îndreptă hotărît spre gară. Numai că de data aceasta — numai de data aceasta?! — de cum făcu colţul blocului, în loc s-o ia spre dreapta, către staţia de tramvai, o viră brusc la stînga, intrînd pe prima scară a bză, cu care cocheta din priviri de mai multă vreme.
Acolo ar fi trebuit să rămînă două zile încheiate, cît îşi anunţase lipsa de-acasă şi de la serviciu, cît trebuia să fie plecat în delegaţie, şi totul s-ar fi terminat cu bine, ca de obicei, dacă n-ar fi avut proasta inspiraţie să se ofere, atent şi grijuliu gospodar cum era, să ducă — nu mult înainte de miezul nopţii — găleata cu resturile menajere, pentru a o deşerta în containerul de gunoi dintre blocuri.
Îmbrăcat în pijamaua cea nouă, cu dunguliţe maronii pe fondul galben, cu pantofii de casă-n picioare, cu ţigara aprinsă în colţul gurii, fără nici o grijă, protejat de întunericul înstăpînit împrejur, coborî fără grabă scările, ca în fiecare seară de altfel, cu firescul omului ce-şi îndeplineşte o sarcină de rutină, şi scutură cu vehemenţă găleata pe marginea metalică a trapei containerului comun celor două blocuri. Şi, fiind atît de familiarizat cu ambianţa microraionului în care locuia, cu acţiunea de
salubritate pe care o întreprindea în fiecare seară, nu i se păru deloc nefiresc să-şi întîlnească vecinul de palier, sosit în spatele blocului exact cu aceeaşi misiune, care intră numaidecît în vorbă cu el, exprimîndu-şi indignarea faţă de evoluţia proastă a echipei lor favorite de fotbal ce pierduse, chiar cu o zi înainte, două puncte preţioase, pe teren propriu. „Dacă l-au îndepărtat pe antrenorul care era...", comentă el înţepat. „Ce vorbeşti, dom’le!? Escrocui ăla"? Replicase impulsiv vecinul. „Mai bine retrogradarea!" „Ce escroc?! Care escroc?!... Habar n-ai de cultură fotbalistică..." „O dau dracului cultura fotbalistică dacă..." Şi, uite-aşa, din vorbă-n vorbă, aprinzîndu-se de la o replică la alta, nici nu luară seama cum ajunseră sus, la etajul al nouălea, acasă la ei, pe acelaşi palier, şi întorcîndu-şi ostentativ unul altuia spatele, apăsară înciudaţi butonul soneriei, căci unde se mai văzuse una ca asta ca nevestele să-i închidă afară, pînă ce ei duceau gunoiul în spatele blocului?! Dar, să nu-ţi vină a crede! Cînd se deschide uşa, în loc să fi apărut romantica vecină de la etajul al patrulea, îşi văzu în prag propria soţie. Căci, în puterea obişnuinţei, în loc să urce scările blocului de vizavi, urcase chiar la el acasă. Omului nostru i se înmuiară picioarele, mai ales că, în prima clipă nici consoarta nu realizase... confuzia şi, dînd cu ochii de el, exclamase fericită: „Vai, ce bine-ţi şade cu pijamaua asta nouă!"
Ce-a urmat nu mai are nici un fel de importanţă. Fiecare îşi poate imagina ce doreşte. Un singur lucru însă n-are de unde să ştie lumea şi anume că, impacientată de neîntoarcerea la timp a bărbatului ce ieşise îmbrăcat doar în pijama, să ducă gunoiul, vecina de la blocul de peste drum, intrînd la bănuieli, după ce coborîse să-l caute, crezînd că acestuia nu putuse decît să i se întîmple vreun accident, îngrozită de spaima unui scandal public, dăduse telefon la miliţie şi la salvare, căutîndu-l ca pe propriul... soţ. Şi nu mică i-a fost mirarea cînd, în cele din urmă, organele sesizate i-au dat ştirea cuvenită, liniştind-o în privinţa integrităţii corporale a „bărbatului cu pijama în dunguliţe maro pe fondul galben".
Am ascultat cu interes, de fiecare dată, istorisirea aceasta caraghioasă şi de fiecare dată m-am întrebat: oare, într-adevăr, la Iaşi, la Cluj, la Timişoara şi în toate celelalte oraşe amintite, s-a petrecut cîte un caz similar?!... Abia aseară însă am ajuns la convingerea că totul nu este decît o pură fantezie, scornită din cine ştie ce motive obscure. Doar, vezi bine, la Huedin nici nu sînt blocuri cu nouă etaje!!!...
(Perpetuum comic ’87, pag. 68)
