Sărutul ucigător

Tu, mi-ai sluţit obrazul meu frumos 
Pierzîndu-mi în neanturi silueta, 
Oh, clipa de infern cînd baioneta 
Mi-a dăruit sărutul sîngeros.

Prin tine moartea mi-a trimis ştafeta 
Necruţătoare, mîndrule colos, 
Şi-am adormit tăcut cu faţa-n jos 
În timp ce-n zare răsuna trompeta.

Te voi putea ierta vreodată oare? 
Acum cînd cea din urmă disperare 
Mă-nvăluie cu haina ei de fum,

Te văd mereu prin freamătul luminii 
Cum îţi făceai spre inima mea drum 
Cu ochiul prin cătarea carabinii.

(Perpetuum comic ’89, pag. 62)

Vezi toată postarea

Panoplie

Inedit

Aţi auzit de-o panoplie-a vieţii? 
În ea-şi ţin armele inoportunii: 
Otrava adevărului - nebunii, 
Şi lacrima satirelor - poeţii... 
Iar ochii ce şi-au ascuţit vederea 
În ea-şi ţin arma armelor: tăcerea!

P.S.
În raftul meu din panoplie-mi pun 
şi arma de poet şi de nebun, 
în două şipuri de păpuşi mărunte! 
Tăcerea, nu! Nu-ncape-n raft un munte!

(Perpetuum comic ’89, pag. 62)

Vezi toată postarea

Norocul; Idilă

Norocul
Inedit

Dragi prieteni,

Cred c-a venit sorocul 
Să cercetăm ce hram poartă norocul. 
Să fie el de-origine divină 
(Precum încearcă unii să susţină) 
O filantropică manifestare 
A celuia ce-n vasta-i îndurare 
Vrea să ajute neajutoraţii? Eroare. 
Am destule indicaţii 
Asupra problematicei pendinte 
Prin care ipoteza se desminte. 
Considerăm deci (aici e tocmai locul) 
Că nu e bine să forţezi norocul. 
El are legi, te saltă cu avînt 
Şi-o dată dă cu tine de pămînt, 
E-absurd, inconsecvent şi buclucaş, 
Din paşă te transformă în geambaş, 
Dar îl aştept cu traistele lui pline 
Să pice într-o seară şi la mine 
Ca să discut cu el, să-l prelucrez. 
Vreau să-l planific şi să-l programez 
S-ajung un scriitor, chiar şi postum, 
Şi fără să fi scris nici un volum.

Nu dragii mei, nu-i o absurditate 
Deoarece cînd ai noroc, SE POATE!

Idilă

Îl refuzase
        cam un sfert de veac...
Moşneag acum,
        cu părul coliliu,
L-a invitat
        la dînsa în iatac.
(Amurg şi îmbieri de liliac)
Era devreme
        dar era tîrziu...

(Perpetuum comic ’88, pag. 181)

Vezi toată postarea

Navigatorul

Inedit 

Împins de briza mării sub-naltul cer senin 
Călăuzit de farul sclipind prin arboradă 
A părăsit Corintul cînd noaptea sta să cadă 
Încrezător în nava-i păzită de destin.

El n-o să mai revină în portul egeean 
Căci în străfunduri unde l-aşteaptă alt pămînt 
Furtunile-i săpase sub mare un mormînt 
Azi valul cald mîngîie arbuştii de mărgean.

În marea adîncime sub mişcătoarea dună 
În nopţile lipsite de zori ca şi de lună 
Aici navigatorul s-a liniştit înfine

Aibi milă pentru umbra-i patetică şi mută 
Venită către malul balenic să suspine 
Ţărînă fi-i uşoară şi Mare, fi-i tăcută.

(Perpetuum comic ’87, pag. 134)

Vezi toată postarea

Cronica balneară

Un tîrguşor aglomerat
De cei cu-afecţiuni renale,
Vacanţă, ape minerale...
E minunat.

Căsuţe, vile pitoreşti
Şi-un rîu cu unda ca de rouă
Ce taie staţiunea-n două
E Olăneşti.

De patru zile am sosit
Cam indispus în staţiune
Dar astăzi sincer vă pot spune
Că-s fericit.

Nu pentru că mă lecuiesc
C-o apă caldă şi amară
De-o boală strict imaginară
Ci că iubesc.

Iubirea-mi clocoteşte-n piept,
Ador o blondă, o păpuşă
Ce locuieşte cu-o mătuşă
Pe malul drept.

Desigur mi-a venit să plîng
De-o legitimă suferinţă
Cînd am găsit o locuinţă
Pe malul stîng.

Căci rîul care mi-a părut
Micuţ şi pur în prima zi
În scurt s-a dovedit a fi
De netrecut.

Şi vadul larg şi plin de glod
N-avea ca alte vaduri pietre
Şi doar la patru kilometri
Era un pod.

Şi mă gîndesc, biet suflet tandru
Cum să refac, în faptul serii,
Sublima melodramă-a Herei
Şi-a lui Leandru.

Tiranic rîu cu ape moarte
Tu mi-ai pricinuit cumplita
Tristeţe de-a-mi iubi, iubita,
Doar de departe.

Ofer ca Richard orice preţ
Drept care nu mai pot să tac:
Dau calitatea de burlac
Pentru-un podeţ.

(Perpetuum comic ’86, pag. 9)

Vezi toată postarea

Sportivă; Maladivă

Sportivă

Antrenorul supărat
Că la „patru metri plat"
Melcul tîmp şi indolent
Nu dă nici un randament
Zice: „Fără de efort
Nu poţi face nici un sport."
Noi creem condiţiuni
C-ai putea face minuni
De-ai avea precum se spune
Har divin şi pasiune.
— Ai dreptate, nu insist,
Sînt un tînăr pesimist
Dar n-aş fi dacă-ai putea
Să imaginezi ceva,
Să-mi reduci din handicap
Căci îmi ies ochii din cap
Alergînd, pe legea mea,
Cu o casă-atît de grea!

Maladivă

— Excelenţă,
Nu cred c-o să vă placă
Dar aveţi insuficienţă
Cardiacă.
— Aplicată la bogăţie
„Insuficienţa" e o calomnie.
Nu mi se potriveşte mie
Care am mii de ocale
De aur în haznale
Cu care-mi cumpăr bunuri
De la pîine la tunuri
Şi întreţin regimente
Pe cele cinci continente.
Deci, în această condiţie,
Orice insuficienţă
Dacă nu-i o impertinenţă
E cel puţin o superstiţie.

Oh, bieţii magnaţi
Decedaţi
Cu inocenţă
Din motive de insuficienţă!

(Perpetuum comic ’85, pag. 143)

Vezi toată postarea

Versuri dintr-un volum în pregătire

IMPAS

A scris maestrul sub pseudonim
o poezie searbădă, drept care
s-a sesizat prompt, criticul Cutare,
crezînd că-i scrisă de vreun anonim.

Şi-a forfecat-o, după cîte ştim,
cu binecunoscuta lui vigoare,
zicînd că-i ternă, fără de valoare,
avînd şi-un spirit combativ infim

Dar cînd află c-a zgîlţîit prea tare
pe marele maestru, din eroare,
i-a scris acestuia: „Artist sublim,

doar un cuvînt mai pot şopti: iertare!
şi-o rugăminte în continuare:
Zău, nu mai scrieţi sub pseudonim!


INCERTITUDINE

Întotdeauna mi-a părut suspect
Şi-am presupus un joc de interese
Sau alte combinaţii ne-nţelese
Cînd cineva-i cotat drept ins perfect.

În versul cel mai pur şi mai corect,
Cu rimele minuţios alese,
Surprind o vînătoare de succese
Şi-o stearpă căutare de efect.

Iubita – caldă, tînără şi brună
Păstrează-o amintire de genună
În noaptea din privirea ei adîncă

Fără cusur la trup şi intelect. –
Eu totuşi i-am găsit un grav defect
Acela că n-am cunoscut-o încă.

(Perpetuum comic ’84, pag. 134)

Vezi toată postarea

Sperţarul

Sperţulescu are-un vis
Şi-o meteahnă cunoscută:
Să-i faci cererea în scris
Pe-o hîrtie de o sută.

(Perpetuum comic ’83, pag. 89)

Vezi toată postarea

Testament

M-am dăruit oricînd tuturor
Pămîntului, soarelui, planetelor
Trestiilor, căprioarelor, pietrelor,
Întocmai ca şi apa de izvor.
Cu mine şi-a umplut gospodina coşniţa
Cînd se ducea la piaţă de cu noapte.
Cu viţelul am fost frate de lapte
Şi frate de sînge cu ploşniţa.
Mă simt ca un element al naturii
Care ning şi fulger şi plou*
Perpetuîndu-mă din ecou în ecou.
Cît nu sînt încă prada uzurii
(Momentul îmi pare prea bine ales)
Pretind spiritelor profund analitice
Să mă iubească statornic şi să nu mă critice
Ca pe orice satiric. Ne-am înţeles?

* În sfîrşit a venit vremea cînd şi verbul „a ploua” se poate conjuga la persoana I singular a indicativului prezent. Este o inovaţie epocală la care ţin.

(Perpetuum comic ’82, pag. 129)

Vezi toată postarea