Parodii de Mircea Micu

Doină mică

TRAIAN IANCU

Foaie verde şi-o lalea 
Banii nu se fac aşa 
Stînd mereu în birt şi-a bea, 
Banii se fac la pădure 
Dacă culegi fragi şi mure 
Şi-apoi mîine dimineaţă 
Le vinzi fain în piaţă... 
Dacă vrei să faci parale 
Du-te în documentare, 
Dacă vrei să ai mens sana 
Nu bea ţuică ci bea... Sana! 
Ăsta-i, dragi confraţi, tipicu’ 
Care-l ţinem io şi Micu.

TEOHAR MIHADAŞ

Vine Ioan

Te voi găti acum ca pe-un leandru 
Să nu-ţi zărească pielea ta ca urda 
Con (fratele) Ioan şi Alexandru 
Care soseşte mîine de la Turda. 
O să te ducem şi la coafor 
Să-ţi dăm pe plete cu cromoplatine 
Căci dînsul vine tocmai din Bosfor 
Şi ne aduce Uzo şi măsline. 
O să îngenunche-n faţa ta 
Şi-o să-ţi dea sfaturi bune cu mult pathos 
Pe care l-a deprins la Blaj cîndva 
Şi mai recent la Sfîntul Munte Athos. 
Ascunde toate sticlele cu vin, 
Încheie-te la gît reglementar, 
Pune pe masă frunze de măslin 
Şi mulge lapte proaspăt în şiştar.

PETRE STOICA

De ce stau la ţară

Stau la ţară fiindcă sînt vegetarian
îmi place ţuica de prună şi laptele
cîinii vagabonzi şi fata popii
şi parizelul îmi place foarte mult
deşi mi-a spus un sturz să nu abuzez
deoarece cauzează obezitate.
Stau la ţară fiindcă şi Hemingway a stat
şi el era un mare scriitor şi fuma pipă
n-avea însă nici leuştean nici corcoduşe
nici Cico n-avea nefericitul
şi toată ziua trăgea la Whischy
să uite de iadul capitalist.
Şi mai stau la ţară fiindcă nu sînt obligat
să conversez cu nimenea despre starea vremii
cel mult cu gîscanul vecinului
care s-a înamorat de o gîscă de la marginea satului
astfel că face naveta şi vine tîrziu
după opt ore de muncă.
Cînd sînt plictisit cînt la trompetă
de unul singur atît de tare că asurzesc vecinii
şi ei zic a doua zi: iar a trecut
un avion supersonic prin zonă
sau dracu ştie ce consumator de benzină
că prea sîntem surzi de dimineaţă.

MIRCEA DINESCU

Lied

Erai frumoasă, suflete de plastic 
şi trupul tău mă-nfăşura elastic.

Şi mă iubeai cumplit cu toată vina 
cum îşi iubeşte un şofer maşina.

Te-am tot ţinut închisă în odaie 
şi-am aşezat în uşă o potaie.

Cînd mă-ntorceam din hoinăreală, seara, 
tu bulbuceai în pat ca Niagara.

Căţelului ce te păzea discret 
îi ofeream să roadă un sonet.

Dar caracterul tău foarte elastic 
s-a dovedit a fi şi dur şi drastic.

Fiindcă-ntr-o zi ai părăsit odaia 
şi ai luat cu tine şi potaia.

De-atunci, apatic, îmi fumez ţigara 
şi-njur cumplit cascada Niagara.

(Perpetuum comic ’88, pag. 34)

Vezi toată postarea

Parodii (pc87)

ALEXANDRU ANDRIŢOIU
ÎN URBEA MEA

În urbea mea cu ziduri crenelate
şi trei biserici fără cîntăreţi
Am scris la poezii pe deşălate
pentru fetiţele de tîrgoveţi.
Pe una am iubit-o cel mai tare
şi i-am compus cu sîrg un mic rondel
şi într-o noapte cu miros de floare
i-am ciocănit încet în geam cu el.
Tăticul ei, perceptor la finanţe
m-a înjurat de mamă cu tot focu’
în rime clasice şi asonante:
— „Vandrocule*, ce? vrei să-mi spargi
oblocu’*?"

______________
vandroc = golan
obloc = geam

MARIN SORESCU
CE DE OAMENI ŞI NUME

Ce de oameni şi nume pe uliţa noastră:
Tirifleaşcă zis Borcan care stătea lîngă Zdrîngă
Liţă Speriatu de învăţase doi ani la seminarul de popi
şi pormă s-a făcut plutonier majur. Nasone Raţă clopotarul
de fonfăia ca scroafa dimineaţa şi-o iubea în secret
pe Rotofoaia lui Muşcă-piele,
peste deal stătea Crăcănel Napoleone al care fusese
la Italia să vîndă praz, lîngă el Gîlmă, lîngă Gîlmă
Gogoaşe Eftimie zis Peticu, mai departe Tărăboanţă Ion
meşter de pantofi şi sicrie pe unele le făcea prea mici
pe ăilalţi prea mari şi lîngă el sta Catlaboş însurat
cu una de-i zicea Apriliana fiindcă se născuse în decembrie
şi era fata din flori a lui Tampon zis Zdrulă
acar la C.F.R. şi-acum e brigadier la vaci,
Labămică, Socrate-Mutul, Scovardă tînărul,
Mosorel Muscă care şi-a lăsat nevasta pentru soacră
Şi Moise adventistul stăteau pe aceeaşi uliţă
şi aveau patru clase primare în cap.
Şi uite, toţi, pînă şi Tirbuşon Melinte cîrciumarul
se duseră naibii sus pe deal de-şi încurcă numele
printre crucile care se ceartă sub lună
strigîndu-şi porecla şi stăpînii.
Numai Clopoţel Lambă n-a murit,
Clopoţel Lambă zis Castravete
care e comis voiajor şi vinde şuruburi
fără ghivent la San-Francisco din deal.

GHEORGHE PITUŢ
EU CRED

Eu cred în oi cum cred în mit 
căci oile îmi sînt destinul 
ce fac să nască mierea, vinul 
şi brînza albă, negreşit.

Ele iubesc numai alpinul 
peisaj de nimenea rîvnit, 
nu trebuie să le faci plinul 
ca la maşină, negreşit.

O turmă deci voi păstori 
cu-al munţilor tacit acord 
cîntîndu-le în zori de zi,

decît un Opel zis record 
care m-ar duce, într-o zi, 
precis la un atac de cord.

EMIL BRUMARU
INVITAŢIE INSOLITĂ

Vino să-ţi dau trei pepeni dulci 
ca nişte roşii batiscafe, 
să ne plimbăm ca nişte prunci 
şi să sărim, să facem gafe.

Să te aud torcînd prelung 
ca o pisică de Angorá; 
mijlocul tău, lucrat la strung, 
îmbată ochii tuturora.

De tine iar să mă ascund, 
zvelt palmier cu pielea brună 
avînd genunchiul mai rotund 
decît ridichile de lună

Să ne-ngropăm cu muzici moi 
drept în otava tutelară 
şi s-ascultăm cum rîd de noi, 
cu pocnet, nucile-n cămară.

Un măr frumos aş vrea să fii 
şi eu, gutuie-aromitoare, 
să stăm alături, răbdulii, 
pînă la vara viitoare.

Şi prinşi de-al iernii galeş joc, 
nostalgici dar profund cuminţi, 
pentru respectul reciproc 
să scoatem sobele din minţi.

FĂNUŞ NEAGU
SCRISOARE DE ADIO

        „În ceas de cumpănă şi înserare portocalie cînd beau cupa de cucută pînă-n osul unghiei, jur pe Hanul lui Manuc, pe geamandura lunii înfiptă în Bosfor, pe întreprinderea Loto-pronosport, pe un ied tăiat clandestin, pe fastul unei ninsori la Sinaia, şi pe maşina 331 rapid că nu mă mai duc în vecii-vecilor la stadion!
        Zic adio, destrăbălării mele duminicale, patimii ce m-a robit din leagăn, bolii de care nu credeam să mă vindec vreodată, rugăciunii mele din dricul nopţii: fotbalul! Rîia mea divină!
        Adio, nebunilor de chihlimbar, crailor de curtea mică, stadioanelor cu miros de crampoane şi petarde fabricate de sinucigaşi, călugărilor îmbrăcaţi în civili şi dezertaţi din mănăstiri toropite de tămîie, bărbaţilor mincinoşi de duminică, vînzătorilor de seminţe tuciurii şi cronicarilor înarmaţi cu stilouri cu cerneală simpatică.
        Adio, masă a presei, loc de bîrfă şi împărtăşanie, ring de buşituri şi metafore aduse ca la Brăila, ţarc de privilegii şi înaltă onoare!
        Răpus ca un toreador de cornul taurului preferat, abdic regal şi plîng cu muguri de salcie şi demn, ca un urs carpatin, mă întorc la uneltele mele!
        Adio, vis frumos, balon de smirnă şi diamant, adio, Tamango şi adio, năşicule Dinu... Patima mea s-a sfîrşit! Adio rîia mea divină!"

(Perpetuum comic ’87, pag. 40)

Vezi toată postarea

Antologie parodistică

TUDOR GEORGE
Sone aerian

Să nu mă-nveţe Fănuş Neagu
Ce-nseamnă un sonet frumos.
Eu am de astea cu desagu
Şi toate mi-au ieşit vînjos.

Am ascultat odată gagu’
Că sînt hirsut şi fioros
Şi că sînt mai trebuincios
Decît unei mamzele magu’.
Nu voi lăsa vreodată steagu’
Acestui vin trebuincios
Chiar dacă domnul Fănuş Neagu
Venit recent din occident
E sobru, trist şi abstinent.

GHEORGHE PITUŢ
Aş paşte turme

Aş paşte turme-n orice zi,
mioare berce sau cornute
cu blană albă, blană gri,
chiar dac-ar fi vreo şapte sute.
Urcat pe un catîr docil
le-aş zice doine din caval
şi m-aş simţi din nou copil
umblînd pe vale şi pe deal.
Sînt mulţi confraţi care se-ndoaie
de ce înseamnă să creşti oi
ei nu ştiu cum că orice oaie
dă cîte-un miel sau cîte doi.
Că e frumoasă ca o zînă
şi dacă îi vorbeşti mai rar,
seara cînd vine ea la stînă
se mulge singură-n şiştar.

ADRIAN PĂUNESCU
Declaraţie

Te iubesc chiar dacă plouă, te iubesc chiar dacă ninge
meteorologii ăştia au în loc de cap o minge
te iubesc şi la Craiova cînd mă plimb sub vechiul zid
şi cînd cînt diverse imne în tribună la Rapid.
Te iubesc cu disperarea unui tren ce nu se-opreşte,
foaie verde de iubire, foaie verde cozi de peşte.
Mai ales la malul mării te iubesc şi mai enorm,
te iubesc şi dimineaţa şi cînd seara vreau să dorm.
Voi reglementa această stare anacronică şi veche
şi-am să-ţi cînt un imn de jale sub pufoasa ta ureche,
să ţi se-nfioare nara roză ca un trandafir
ochii să ţi se-nfioare în reflexe de safir
lira coamei tale lunge, părul tău pînă la glezne
îl voi face înc-o dată să mai lumineze bezne
şi pe cei ce te huliră am să-i spintec cu-n pumnal
tu, nesemnul vieţii mele, nărăvaş şi dulce cal...

ALEXANDRU ANDRIŢOIU
În urbea mea

În urbea mea cu ziduri crenelate
şi trei biserici fără cîntăreţi
am scris la poezii pe deşălate
pentru fetiţele de tîrgoveţi.
Pe una am iubit-o cel mai tare
şi i-am compus cu sîrg un mic rondel
şi într-o noapte cu miros de floare
i-am ciocănit încet în geam cu el.
Tăticul ei, perceptor la finanţe
m-a înjurat de mamă cu tot focu’
în rime clasice şi asonanţe:
—  „Vandrocule*, ce? vrei să-mi spargi oblocu’

vandroc = golan
obloc = geam

ION GHEORGHE
Condica în versuri

Am fost iarna asta îmbrăcat după tot tipicu
la Arad în oraşul ăluia de-i zice Mircea Micu.
Stă într-un cartier poreclit Micălaca
unde are ugerul cît o căpiţă vaca.
Dar bărbatul ăsta cu mustăţi ca de focă polară
nu consumă produse lactate de la alimentară
şi cît am stat acolo m-a dus în ispită
şi m-a îndopat cu clisă şi pită.
Întîi lua pita moale şi mare cît o roată de car
şi-o crucea pe burtă cu smerenie şi har
apoi lua clisa, slănina adică, şi-o făcea tăiţei
şi o punea peste pită şi zicea că-s soldăţei.
Mai lua şapte cepe grase ca nişte văduve
şi le zdrobea fără milă pînă la măduve.
Apoi mai lua cîrnaţi mirosind a fum şi boia
şi zicea: Ia, Gheorghe, mai ia!
Şi cînd luam o îmbucătură
simţeam o văpaie aromată în gură
şi ca să sting văpaia din gura suspinului
blestematul mă imbia cu păcatul vinului.
Avea trei feluri de vin: unul negru ca moartea
pe care dacă-l gustai îţi vedeai soartea.
Unul zmeuriu şi cu aroma rară
cum miroase fecioara la subţioară.
Al treilea curat ca lacrima lui Iisus
cel care-a-nviat şi ne-a lăsat şi s-a dus.
Eu îi scandam versuri din Ovidiu
declarîndu-i că nu beau din principiu.
— Nu te necăji Gheorghe dragul meu,
zicea, că beau io şi în locul teu.

ION HOREA
Iarna la Sinaia

Ninge ca-n apocalipsă, mi s-a făinit odaia,
Domnul scutură din ceruri Alba Lux peste Sinaia.
Nici un scriitor nu iese, toţi creiază şi suspină,
Doar la prînz se-adună sumbrii să prînzească la cantină
Unul, prins de inspiraţii şi pe care-l cheamă Victor
Desenează şi la masă să se ştie că e pictor.
A venit şi-o poetesă cu o platinata freză,
Numai ochi şi numai unghii care scrie în engleză.
E aici şi domnul Zincă, detectivul scriitor
Care-a fost prădat ieri noapte de-un abil de infractor
Nu i-a luat nici portofelul şi nici ceasul marca „Trix”
doar o schemă poliţistă şi un amărît de pix.
— Ştii, îmi zise într-o seară decretînd cu tot elanu’
pixul meu a fost sustras de prozatorul Tecuceanu...

(Perpetuum comic ’85, pag. 190)

Vezi toată postarea

Parodii reciproce (pc83)

ROMULUS VULPESCU
(tras pe limba parodicească de GHEORGHE TOMOZEI)

QUIJOTE

Truver bărbos şi pururea geloso
Pe-un vers celest ori mers de calypigă,
Trei Rosinante-şi leagă de cvadrigă
Pe drum (din vin în vin) către Toboso.

O, mori de vînt ce macină colive,
Sub scîndurile voastre roase io-te
Cum se ivi, nu tocmai spîn, Quijote
De pofte ars şi rîvne prea-beţive!

Mai ticălos (în dragosti) ca Baraba
Îşi moaie peana-n călimări cu nafturi,
Cu mîna-ncîrligată-n bruderschafturi
Şi-un hronic izvodeşte, dar degeaba:

Scobindu-se-n coburi după parale
Un pumn de guldeni pe vinaţuri strică
(Îi dă şi Dulcineii-o firfirică)
Şi-şi caută printre ocale-o-cale...


ROMULUS VULPESCU
către GHEORGHE TOMOZEI

TU,  DOR DE-AL ŞANULUI PAPUC

Plin de jind, contemplu trist condurii
— cei din care-am fost beut mult suc...
Tu, dor, îmi dai ghes: „Dă iama-n hurii
să-i încalţi iar şanului papuc!".

Zice-o lele, pe sofá: „Mă, lasă..."
Eu p-o cale-anume vreau s-apuc
şi s-o-ntreb, punînd în vers melasă:
„Mimi, ştii de-al şanului papuc?".

Cînd eram flăcău, n-aveam pereche
gheată să-mi procur - nedînd ciubuc.
Strig azi, îmboldit de vechea streche:
„Tu, dor, află-i şanului papuc!".

Toţi ne dăm de ceasul morţii că ni-i
dor de-o ciuboţică... Singuri-cuc,
puici noi căutăm printre-orătănii:
„Tu dor, află-i şanului papuc!".

Din păcate, alt trabuc dat nu ni-i:
deci, mă frig fumîndu-l pîn’ la muc.
Mucului, chiştoc al slăbiciunii,
tare-i strig: „Vreau şanul lui Papuc!".

Ieri, beau vutci din pantofiori de piele;
azi - ceai din galoş de cauciuc...
Pup cu foc bombeu, branţ, flec, pingele:
vreau condur, nu şanului papuc!

Pun tîrlicii-n cui: n-am chef de glume!
Sunt sătul să trec drept guguştiuc...
O să-mi schimb, plătind cît de mari sume,
cum-necum al şanului papuc!

MIRCEA MICU
către NICHITA STĂNESCU

CAPRA

De pe unde
Vă mai pătrunde
Şi ce vreţi, bă?!
— E capră!
Unu cu unu
Face cît tunu.
Omu’ cînd face
Caprei nu-i place.
Rîioasa de capră
Că e chiar iapă!
Capra de ea
Ne behăia!...  

NICHITA STĂNESCU
către MIRCEA MICU

— Du-te şi te îngereşte
Scumpule pe rangul tău
Care zace pe un hău
Şi murind te dai flăcău.
— Apără! Şi flecăreşte
Nici nu mai avem nimicu
Totul, corbi, salcîmi şi cedru
Numai tu eşti mai integru:
Bună seara, Mircea Micu!


Metoda cîrtiţei XXIV

NICOLAE DAN FRUNTELATĂ
către GEORGE ALBOIU

Cazmaua bîţîie
şi noi săpăm, săpăm
săpatul general în
Cîmpia Eternă şiruri de gropi
jumătăţi de gropi strigînd: cazma!
Însă omul
care sapă
a uitat
de un-să-nceapă
şi e singur
şi pierdut
şi e şchiop
şi orb şi mut
icea doamne
colea doamne
e-un butoi
lîngă butoi
patru lacrimi de altoi
în stînga-groapă
în dreapta-groapă
deasupra creştetului-groapă
jos, ca o pernă
Cîmpia Eternă.

Inventarul speranţei
 
GEORGE ALBOIU
către NICOLAE DAN FRUNTELATĂ

Ce frunte lată are o zi la Războieni!
Vindem speranţe oarbe şi vindem iar speranţe
ca şi cînd căluşarii ar umple cu olteni
Americile toate de Anglii şi de Franţe.
Poate-o să vină totuşi doritul inventar,
cartuşe oarbe cerul va trage din senin
să vadă toţi romanii pe olteneşte, clar,
Drobeta înălţată în Turnul Severin.

Zăpadă, drepţi! să fie tot anul cîmpul teafăr
şi scriitorii noştri plutind pe manuscrise
să îşi confrunte drumul de-aici pîn-la Luceafăr
cu labirintu-n care doarme adînc Ulise.

Va fi o vînătoare aşa cum o visam
cînd călăream nuiaua uitîndu-mă la cai,
miresele vor creşte ca iarba după geam,
prin muncă voluntară ajunge-vom în rai.

(Perpetuum comic ’83, pag. 56)

Vezi toată postarea

Ce să-ţi aduc, nefericito?

Ce să-ţi aduc de la Mizil nefericito?
tu, care m-ai iubit ca pe un cărăbuş,
ca pe un cîine jegos cu urechile blegi
pe care, pe deasupra, îl cheamă Lăbuş.

Ce să-ţi aduc de la Bolintinul din Vale?
tu care m-ai iubit ca pe o macaroană,
macaroanele sînt obiecte înşelătoare
te amăgesc şi-ţi lasă-n suflet rană.

Ce să-ţi aduc de la Prundul Bîrgăului?
tu care m-ai iubit cum iubeşte oaia talanga,
Vezi cum cad frunzele parcă le rade frizerul
şi cum rămîne pustie în parcuri creanga.

Nu mă mai iubi păcătoasa pămîntului
sînt călătorul care circulă cu marfarul prin ani
Azi mă duc la tîrg la Broşteni
fiind într-o foarte mare criză de bani.

(Din volumul „La munte şi la mare... parodii!", 1980)

(Perpetuum comic ’82, pag. 138)

Vezi toată postarea