Se afișează postările cu eticheta Mircea Ionescu-Quintus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Ionescu-Quintus. Afișați toate postările
, , ,

Rondelul poetului

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu

De cînd îi ştiu iubirii mersul 
V-am scris poeme de amor 
Şi-am îndreptat spre voi demersul 
Acelui har nepieritor.

Afla-va, poate, universul, 
Că-n turn de fildeş, visător,
V-am scris poeme de amor 
De cînd îi ştiu iubirii mersul.

Trăind din scrisul şi din ştersul 
Atîtor cîntece de dor, 
V-am dat şi lira niea şi versul, 
Ba chiar şi dreptul de-autor,

De cînd îi ştiu iubirii mersul...

(Perpetuum comic ’89, pag. 47)


,

Rondelul neuitării

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Îţi mai aduci aminte, doamnă,
De trubadurul Cincinat
De-amurgu-acela ce condamnă
La amintiri de neuitat?

Cînd vîntul serii te îndemnă
Spre lacul încă argintat
De trubadurul Cincinat
Îţi mai aduci aminte, doamnă?

Ce mult sau ce puţin înseamnă
Să uiţi pe cel ce te-a cîntat;
„Era tîrziu, şi era toamnă,
Şi lebăda s-a-ndepărtat...”

Îţi mai aduci aminte, doamnă?

(Perpetuum comic ’88, pag. 49)

, ,

Rondelul proaspătului agronom

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu

În satu-n care s-a născut 
Un colţ de rai scăldat în soare, 
Acolo-a stat şi a crescut
Mlădiu şi chipeş ca o floare.

La facultate a făcut
Ingineria de ogoare
Cu gînd că iar o să coboare
În satu-n care s-a născut.

La Meleni, doi paşi pe Prut, 
A căpătat repartizare, 
Dar s-a zbătut cît a putut
Şi s-a fost dus la Satu-Mare.

...În satu-n care s-a născut.

(Perpetuum comic ’88, pag. 49)

,

Rondelul superstiţiilor

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Că marţea sînt trei ceasuri rele 
Nu e o treabă de glumit; 
O viaţă m-am ferit de ele, 
Dar în zadar m-am tot ferit;

Sting trei cărbuni în lapte-acrit 
Şi bat în lemn şi în surcele, 
Sau mă închin în asfinţit, 
Că marţea sînt trei ceasuri rele;

Dar parcă fermecat de iele 
Eu într-o marţi te-am întîlnit, 
O marţi tu mi-ai făcut bezele, 
Tot într-o marţi ne-am logodit,

Că marţea sînt trei ceasuri rele.

(Perpetuum comic ’88, pag. 48)

, ,

Rondelul poetului

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu

De cînd îi ştiu iubirii mersul 
V-am scris poeme de amor 
Şi-am îndreptat spre voi demersul 
Acelui jar nepieritor;

Afla-va, poate, universul, 
Că-n turn de fildeş, visător,
V-am scris poeme de amor 
De cînd îi ştiu iubirii mersul;

Trăind din scrisul şi din ştersul 
Atîtor cîntece de dor, 
V-am dat şi lira mea şi versul. 
Ba chiar şi dreptul de-autor,

De cînd îi ştiu iubirii mersul.

(Perpetuum comic ’88, pag. 48)

,

Rondelul superstiţiilor

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu

Că marţea sînt trei ceasuri rele 
Nu e o treabă de glumit: 
O viaţă m-am ferit de ele, 
Zău, toată viaţa m-am ferit;

Sting trei cărbuni în lapte-acrit 
Şi bat în lemn privind la stele, 
Sau mă închin în asfinţit, 
Că marţea sînt trei ceasuri rele;

Dar parcă fermecat de iele 
Eu într-o marţi te-am întîlnit, 
O marţi, cînd mi-ai făcut bezele. 
Tot într-o marţi ne-am logodit.

Că marţea sînt trei ceasuri rele.

(Perpetuum comic ’87, pag. 117)

,

Rondelul poetului

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
De cînd îi ştiu iubirii mersul 
V-am scris poeme de amor 
Şi-am îndreptat spre voi demersul 
Acelui jar nepieritor,

Afla-va, poate, universul, 
Că-n turn de fildeş, visător, 
V-am scris poeme de amor 
De cînd îi ştiu iubirii mersul.

Trăind din scrisul şi din ştersul 
Atîtor cîntece de dor, 
V-am dat şi lira mea şi versul. 
Ba chiar şi dreptul de-autor,

De cînd îi stiu iubirii mersul..

(Perpetuum comic ’87, pag. 117)

,

Rondelul lunii

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu

Cînd dezmiardă blînd copacii 
Pînă-n faptul dimineţii, 
Din argintu-i scos-au vracii 
Elixirul tinereţii;

Rătăcesc cu ea burlacii, 
Somnambulii şi drumeţii, 
Zînă pală-a frumuseţii 
Cînd dezmiardă blînd copacii;

Şi bogaţii, şi săracii 
O doresc de-a lungul vieţii, 
O mănîncă vîrcolacii 
Şi o preamăresc poeţii

Cînd dezmiardă blînd copacii

(Perpetuum comic ’87, pag. 117)

, , , , , ,

Nişte zicale... proverbiale

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu

        După tragica experienţă a Troiei, cred că s-ar putea spune: calul de dar nu se caută la dinţi, ci la pîntece.

*

        Cînd zic doi că eşti beat, du-te de te culcă. De fapt este destul să-ţi zică unul, că şi aşa vezi dublu.


*

        Rufele murdare se spală în familie. La „Nufărul" le ducem numai pe cele curate.

*

        Un „ilicit" întrebat cum de a putut aduna două milioane de lei a răspuns foarte simplu: ban la ban trage.

*

        Picătură cu picătură se face lacul mare. Propun a se afişa cu litere majuscule în toate birourile I.C.R.A.L.-ului.

*

        Cînd doi se ceartă, al treilea cîştigă. Nu ştiu cine sînt cei doi, dar al treilea este cu siguranţă avocat.

*

        Mielul blînd suge la două oi. Poate fi una din explicaţiile penuriei de brînză telemea.

*

        Ochii care nu se văd se uită ...în altă parte.

*

        Cîinele care latră nu muşcă. Ferice de urechile mele, că toţi vecinii au cîini blînzi.

*

        Corb la corb nu-şi scoate ochii. Nici orb la orb.

*

        Pisica cu clopoţei nu prinde şoareci. Atunci de ce maşinile poliţiei sînt dotate cu sirene!

*

        Hîrtia multe rabdă. Ca şi în cazul de faţă.

(Perpetuum comic ’85, pag. 146)










,

Versuri II (pc84)

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
FRAGMENT DINTR-O PLEDOARIE
(sau „Mult e dulce şi frumoasă...")

Aşadar, inflexibil, rămîn în disonanţă
Cu-ntreaga acuzare şi faţă de instanţă
Conced invariabil, în sens preponderent,
Că-n speţă, adevărul, ţîşneşte transcendent.

Pragmatic sau empiric, ca Aristot sau Kant,
Escamotînd mobilul dintr-un delict flagrant,
Prolix în recunoaşteri, puţin prezumţios,
În boxă nu se află un tip periculos.

Intransigent cu mine şi consecvent în cereri,
Nu am incertitudini şi nici măcar n-am temeri
C-ar fi premeditare şi că-n acest dosar
Încape vreo premiză sau vreun subsidiar.

Şi neostentativ, afirm cu devoţiune
Că fapta-ncriminată nu e infracţiune.
Justiţia imanentă nu are ochi legaţi!
......................................................
Pentru aceste toate, vă rog să-l achitaţi.



ÎNTR-O GARĂ

Înfrăţindu-se cu noaptea,
Trenul m-a lăsat să sufăr,
Tocmai pe linia-şaptea,
Trist şi singur, ca un cufăr.

Pînă-n zarea ce mi-o fură
O petrec cu lungi priviri,
Ca un lujer de răsură
Pe-un morman de amintiri.

Clipele-s o veşnicie
De cînd mi-a plecat stăpîna,
Gara a rămas pustie
Şi eu tot mai flutur mîna.

E un lac albastru noaptea,
Presărat cu flori de nufăr.
Tocmai pe linia-şaptea,
Plouă stele peste-un cufăr...

(Perpetuum comic ’84, pag. 103)
, , , , , ,

Cronici scurtate

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989.
 
Un poet...

Cu stihiile se bate
Dar poetul le dă gata;
Scrie versuri ca turnate
Cu lopata!


        FRANCISC GAVRILEŢ

Îngîmfatul

Observi ce umbră fac în jur
Lăsînd pe alţii în obscur?
I-am spus şi eu, să-i fiu pe plac
Firesc, maestre, eşti opac!


        ION GRIGORE


Epitaf... liric

Stă poetul (şi nu-i glumă)
Sub un strat greoi de humă.
El se crede şi-n mormînt
Cel mai bun de „sub pămînt"


        N. PETRESCU—REDI

Poet zgîrcit

Ne-a invitat la masă mare
Dar stai să vezi, că e un bai:
Cu focul sacru, cît îl are.
Abia ne-ar fierbe cîte-un ceai!


        VASILE TACU

Fapt divers

Azi, ieşind din librărie
Cu trei cărţi de poezie,
M-a oprit un ins şi-a spus:
— N-aveţi un volum în plus?


        MIRCEA IONESCU—QUINTUS

(Perpetuum comic ’82, pag. 137)


, , , , , ,

Vacanţă cu epigramiştii

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989.
Clubul „Cincinat Pavelescu’


Popas alpin

Înfometat şi cu sudori pe frunte
Ajunge omul — singur pe cărare —
La ultima cabană de pe munte
Unde citeşte: „Sînt plecat la mare!"

        MIRCEA IONESCU—QUINTUS

Un turist comod

Eu în miracole nu cred.
Deşi mi-ar prinde foarte bine
Să fiu şi eu un Mahomed.
Să vină muntele la mine!

        ION BUTNARU


Şeful meu

Deşi dînsul nu e ciung
Tot nu poate să lucreze
Două mîini de-abia-i ajung
Scaunul să şi-l păstreze!

        FLOREA ŞTEFĂNESCU

Ultima soluţie

L-a cicălit tot unul Tanţa
Iar el, să scape de necaz,
Încearcă să-i închidă clanţa
Cu... Cheile de la Bicaz!

        A.C. DRAGODAN

Solariul

Este o amenajare
Din panouri, fără geam.
Unde Eva stă la soare
În costumul lui Adam.

        CONSTANTIN TUDORACHE

(Perpetuum comic ’82, pag. 89)


Persoane interesate