Vulpea păcălită

O vulpe nu ştiu unde-a auzit 
Povestea cu ţăranul păcălit. 
Drept care, stînd 
Şi meditînd,
Conchise logic şi firesc 
Că multe se cam potrivesc. 
„Hm... e o baltă pe aici 
Cu peşte mult... şi mari şi mici... 
Nişte ţărani îi pescuiesc. 
Ce-ar fi să-ncerc, poate-i prostesc!" 
Deci, într-o zi, pe înserat, 
Se prefăcu c-a decedat 
Exact în drum, 
Dar nu ştiu cum 
Ţăranul căruţaş, văzînd 
Vulpoiul mort în praf zăcînd, 
Stătu în loc
Zîmbind în barbă echivoc. 
Căci, vezi, şi-a amintit şi el 
De o poveste cam la fel. 
Dorind la basmul învechit 
Un alt final, mai inedit, 
Îi trase bietului vulpoi, 
Ce sta ca mortu-n păpuşoi, 
Un par de îl făcu grămadă... 
        P.S.
Şi vulpea a ajuns... mesadă.

(Perpetuum comic ’89, pag. 149)

Vezi toată postarea

Fabula mărului

Sta mărul pe tejghea lîng-o gutuie
Puţin cam scofîlcită şi gălbuie
Un Ionatan rotund şi sănătos...
— Eu, dragă, zise mărul cel frumos.
Din veacurile multe ce-au trecut
Sînt fructul cel mai binecunoscut
Şi implicat în traiul omenesc...
Spre pildă, dacă stau şi mă gîndesc
Pe Eva şi Adam i-au alungat
Din Rai pentru un simplu măr mîncat.
Tot mărul a stîrnit întreagă sfada
Şi-acel război cîntat în Iliada.
Iar Wilhelm Tell, cu arcul său de soi,
Ar fi rămas obscur fără de noi.
Chiar legea gravitaţiei, se ştie,
Că mi se datorează, practic, mie
Căci eu căzînd din creangă-n arătură
I-am dat lui Newton legea mură-n gură.
În basme am un rol primordial
Şi-s pentru pictori fructul ideal,
Cînd vor să facă o natură moartă...
...Pe cînd gutuia...cum să spun... mă iartă,
Nu vreau să te jignesc, dar s-ar părea
Că este bună numai de peltea."
Şi mărul nostru rîse sănătos
În coaja lui de Ionatan frumos.
Tot mai rîdea, cînd a fost cumpărat
De-o gospodină care l-a mîncat.
Astfel
        Morala trasă e firească: 
Aşa se trece gloria lumească.

(Perpetuum comic ’88, pag. 120)

Vezi toată postarea

O zi la Euforie

Cînd îşi spală-n mare faţa 
Dimineaţa,
Colo-n zări pe firmament 
Astrul zilei se arată 
Dintr-o dată
C-un surîs incandescent.

        Şi zăreşti atunci pe plajă 
        Stînd de strajă 
        Cîte-un ins nerăbdător,
        Parc-ar vrea să ia din soare 
        Pe spinare 
        Tot caimacul razelor.

Apoi alţii o mulţime 
Cu costume 
Colorate-n fel şi chip, 
Din oraş pe ţărm s-adună 
Să-şi expună 
Epiderma pe nisip.

        Toată lumea bea pe rupte 
        Suc de fructe 
        Hidratîndu-se de zor. 
        Fotografi cu aparate 
        Încărcate
        Stau cu nasul în vizor.

Pe la prînz e o-nbulzeală 
Colosală
Parcă-aici la Eforie 
Toată ţara-i la odihnă 
Şi în tihnă 
Face hidroterapie.

        Dar încet-încet rumoarea 
        Şi mişcarea
        De pe ţărm s-au potolit, 
        Fiindcă sursa de bronzare 
        Călătoare
        A ajuns la asfinţit.

Mai rămîn cîţiva astmatici
Singuratici
În al înserării ceas
Jos, pe dig, în briza pură
Şi fac cură
De aerosoli pe nas.

Apoi noaptea de cerneală 
Siderală
Se înscaună-n decor 
Şi transmite prin Moş Ene 
Pe sub gene 
Vise calme... Somn uşor!

(Perpetuum comic ’87, pag. 190)

Vezi toată postarea