Unii oameni se află în situaţia neplăcută de a nu şti ce să mai facă în timpul afectat muncii.
Este adevărat că unii încearcă să şi-l facă mai variat prin plimbări într-un dute-vino. Alţii sparg monotonia obişnuinţei prin interminabile discuţii ale evenimentelor sportive.
Sînt şi locuri unde momentele recreative se îmbină cu specializările în domeniul... cafelei sau servirea gustărilor. În alte instituţii, tagma feminină uzează cu succes de estetica cosmetică, iar cele lipsite de talent şi fantezie, pur şi simplu, croşetează.
Toate aceste preocupări diverse suferă, totuşi, de o lipsă comună. Îndepărtează pe cei în cauză de colectivitate. De s-ar putea depăşi această deficienţă şi ar fi posibil ca într-un timp anume dat, fiecare lucrător să fie preocupat de aceeaşi activitate, să zicem executarea manichiurei în colectiv, aceasta ar fi un cîştig pentru societate. Din păcate, acest lucru pare a fi irealizabil, tocmai datorită unor persoane refractare simţului de organizare. Cu siguranţă că în cazul introducerii obligativităţii executării manichiurei, în mod organizat, în timpul orelor de lucru, mulţi s-ar găsi ca în timpul consacrat acestei activităţi să facă altceva. Ar face cafele ar jumuli găini sau, de ce nu, ar întocmi planuri de bătaie pentru viitorul campionat de şah, orăşenesc.
Precis că acesta este şi motivul pentru care unele direcţii nu sprijină introducerea manichiurei în diferite birouri, sau impunerea jocului de şah la diferite servicii. Mulţi ar cere să fie absolviţi, prezentînd chiar certificate medicale drept dovadă că nu sînt apţi pentru astfel de activităţi.
Aceeaşi reacţie s-ar produce şi în cazul în care, în timpul serviciului, ar fi programate discuţii obligatorii cu caracter sportiv. Iniţiativa s-ar lovi de o puternică rezistenţă. Argumentul principal ar fi că sarcinile, ca şi exigenţele producţiei au crescut şi, deci, timpul de lucru nu le permite aşa ceva.
Sînt sigur că procentul real al partidelor de şah susţinute în timpul producţiei, nu sînt cunoscute forurilor competente. Astfel că, eventualii campioni rămîn total necunoscuţi. În schimb se află doar nişte fapte generale, şi anume, că mai sînt unii — care datorită multiplelor preocupări, sau, mai bine zis, organizării necorespunzătoare a muncii, nu sînt în stare să-şi petreacă, în mod plăcut, timpul de lucru. În astfel de dificultăţi, trecătoare, deocamdată nu le putem oferi un leac universal. Poate, cu timpul, progresele înregistrate de omenire, vor aduce şi în această direcţie rezultatele dorite. Ori se va ajunge la generalizarea muncii conştiincioase, ori vor fi incluse în rezultatele muncii şi partidele de şah...
În momentul de faţă, nu ne putem preocupa decît de pretenţiile unor anumiţi indivizi, întrucît propunerile şi sugestiile noastre n-au şanse să devină colective, pentru simplul motiv că societatea noastră ca urmare a unor idei bine concepute, ţine morţiş la nişte reguli de conduită în muncă.
De pe urma unor astfel de idei, se ştie că, pe diferite şantiere, trebuie să se desfăşoare o susţinută activitate de construcţie. O astfel de concepţie rigidă este, de fapt, o veche tradiţie a societăţii noastre, încă de pe vremea cînd orice constructor, ce se dovedea a fi numai un suporter, nu şi un participant, era pus pe liber.
După cum am putut constata, pe viu, pe unele şantiere, astfel de rămăşiţe ale trecutului au fost învinse. Chiar şi cei care întîmplător sînt uneori, martorii oculari ai unor scene inedite. Pe un şantier, unul lucrează şl cinci se uită. Trebuie să recunoaştem că situaţia este destul de neplăcută, întrucît susţinătorii ajung să se plictisească, să-şi piardă entuziasmul, de atîta inerţie. Conducerea şantierului ar trebui să asigure celor cinci privitori petrecerea timpului de muncă în mod plăcut şi atractiv. După părerea mea, este o mare greşeală să laşi nişte oameni să privească, stînd degeaba ore întregi. Este poate, tot atît de obositor, dacă nu chiar mai obositor, decît atunci cînd ai lucra. Iată de ce şi în acest caz, se pune problema importantă: cum s-ar putea, totuşi, petrece timpul de muncă, în mod plăcut şi atractiv?
Şi colecţionarii de timbre ar putea iniţia nişte schimburi valoroase, iar valoarea acestora ar creşte deoarece societatea nu cere, din partea oamenilor muncii, asemenea îndeletniciri, pe gratis.
Chiar şi odihna este mai plăcută în timpul orelor de lucru. Paznicii pot să confirme ce repede îi apucă somnul şi, mai ales, cît de plăcut este să dormi în timpul serviciului. Una este să dormi plătit şi cu totul altceva să dormi în timpul consacrat somnului.
S-a constatat, de asemenea, că şi mîncarea este mai gustoasă la locul de muncă. Bucata devine mai apetisantă atunci cînd este îmbucată pe furiş. Este o adevărată plăcere ca individul să devoreze salamul, slănina sau brînza, ca pe un dar secret dat de societate. O astfel de gustare capătă valoarea unei delicatese. Chiar şi medicii au început să descopere efectele binefăcătoare ale alimentelor consumate la serviciu. Cunosc un caz în care un cetăţean, din lipsa apetitului, a slăbit într-atît încît părea irecuperabil. Un medic modern i-a prescris un regim alimentar adecvat, cu condiţia ca acesta să fie consumat numai în timpul lucrului, adică pe ascuns! N-au trecut nici două luni şi respectivul s-a înzdrăvenit. Concluzia: mîncarea în timpul serviciului, face minuni.
Cele arătate demonstrează clar că, multe persoane ştiu să folosească timpul de muncă în mod plăcut şi util.
Este adevărat că aceste rezultate sînt încă limitate, ca urmare a faptului că şi cele mai reuşite încercări novatoare au eşuat datorită tradiţionalismului organizatorilor sau majorităţii lucrătorilor care au ripostat în faţa unor astfel de iniţiative reconfortante. Aceştia, încă mai susţin că munca trebuie retribuită...
În româneşte de LUCIA ILLES
(Perpetuum comic ’85, pag. 178)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu