„Aşa nu se mai poate! — izbucni în ziua aceea tovarăşul Buturugă — profesorul de limbă română. Tovarăşe director, geaba spun eu că Hogaş s-a născut la Piatra Neamţ, dacă sînt ediţii unde scrie, negru pe alb, Tecuci. Pentru binele copiilor, al nostru, al şcolii în general, vă rog să aprobaţi o excursie de studii pe meleagurile încărcate de legendă ale Moldovei". Aplauzele care au urmat au confirmat propunerea, aşa că tovarăşul Mandache, secretarul, a şi trecut-o la „acţiuni în curs". Urma să se stabilească data excursiei şi aici tovarăşul director a avut un rol hotărîtor.
„Măi băieţi — ne spunea — ştiţi şi voi, chiar prin toată Moldova nu putem merge, eu zic să ne mulţumim cu nordul Moldovei, că şi acolo slavă... ă... cine vrea să înveţe învaţă! Şi apoi nu uitaţi, Hogaş a bătut toată ţara cu piciorul şi cu Pisicuţa, pe cînd autocarul nostru... De fapt, important nu e unde s-a născut, ci unde a ajuns! Stimaţi colegi, din surse bine informate, aşa cum bine ştiţi şi dumneavoastră, Hogaş a hălăduit şi prin satele maramureşene, unde, absolut sigur, urmele marelui înaintaş s-au păstrat vii şi nealterate... Cît despre data şi durata excursiei... daţi-mi un calendar, da, da, e bine aşa".
Aplauzele, care l-au urmat pe director pînă în sînul familiei, au încununat totul. Tovarăşa Ely, directoarea noastră, adică soţia tovarăşului director, ne-a temperat entuziasmul cu nişte răcituri şi astfel tovarăşul Mandache a făcut şi lista participanţilor. În unanimitate ne-a înscris pe toţi, dar au fost discuţii aprinse atunci cînd tovarăşul secretar ne-a anunţat că autocarul nu are decît 42 de locuri. Prin tragere la sorţi, tovarăşul Buturugă şi încă doi tovarăşi au cedat locul în favoarea elevilor, care, orişicum, nu vor putea înţelege gestul acesta nobil.
15 iulie — o dimineaţă însorită de vară, ora 8, în faţa şcolii. Colegii mei, înconjuraţi de membrii familiei, ocupau trotuarul pînă spre nord, aşa că eu cu bunică-mea ne-am aşezat lîngă parcare. Şi am fost inspiraţi, fiindcă nenea Pandele, şoferul nostru, ne-a găsit imediat. Aşa, un pic de busculadă a fost la urcare, dar ulterior, tovarăşul director, care o ţinea în braţe şi după aceea alături pe tovarăşa Ely, ne-a fixat locurile. Toţi am fost foarte mulţumiţi. Şi cînd am pornit, bunica, rămasă singură pe trotuar, ne-a făcut un semn cu mîna. Directorul a luat microfonul în mînă şi l-a ţinut mult aşa, spunîndu-ne diverse lucruri interesante privind peisajul. Doar o dată, cînd intram în Pasul Prislop, soţia i l-a smuls din mînă, nefiind de acord cu expunerea lui privind pădurea de brazi, de pe laterale, care s-a dovedit, atunci cînd a oprit nenea Pandele, o paşnică pădure de molid. Toţi am profitat de acest incident şi copiii, care erau în spate, chiar s-au retras printre molizi, fiindu-le rău. Tovarăşul director, încă neconvins, a tăiat un exemplar falnic din vegetaţia locală, pentru analize ulterioare, dar neîncăpîndu-i în autobuz, l-a abandonat, luîndu-i doar vîrful. Apoi ne-am oprit la Poiana Tătarilor unde tovarăşul director ne-a arătat casa cumnatului dînsului aşezată tocmai pe locul unde odinioară, adică atunci cînd a trecut pe aici, Hogaş a făcut un foc şi şi-a fript nişte slănină. După aceea tovarăşul cumnat, Vasile, ne-a fript nişte purcel şi am păstrat un moment de reculegere gîndindu-ne la slănină. Spre dimineaţă am ajuns la Complexul turistic Borşa, unde Hogaş nu a fost, dar amintirea lui e trează. La barul restaurantului de aici, tovarăşul director a ţinut un toast referitor la netrecerea lui Hogaş pe aici; dar aşa fiind condiţiile pe atunci; ne-a explicat dînsul, nici nu se putea altfel. Apoi am coborît spre Moisei unde ne-a primit un tovarăş profesor de matematică. Tovarăşul ne-a arătat fîntîna de unde, se spune, Hogaş a băut un păhărel cu localnicii; care păhărel a trecut din mînă în mînă, pînă la cei trei copii care l-au spart. La Vişeul de Sus nu ne-am oprit fiind în criză de timp, ba pînă şi tovarăşul director, nesimţindu-se bine, tovarăşa Ely l-a ţinut în braţe pînă la Cimitirul vesel din Săpînţa, unde l-a lăsat. Portarul cimitirului, după ce ne-a dat bilete de intrare, ne-a explicat că Hogaş nu a trecut pe acolo, dar vin foarte mulţi turişti.
Spre seară ne-am întors la Sighetu Marmaţiei, unde ne-am culcat la un internat. Pedagogul îl cunoştea foarte bine pe Hogaş fiind student la fără frecvenţă, filologie, şi am petrecut o noapte foarte instructivă cu fişele dînsului din clasa a IX-a. Tot Mihai, pedagogul, ne-a dat indicaţii cu privire la ieşirea noastră din municipiu, ajungînd astfel la Deseşti, pe unde, zicea tovarăşul director, Hogaş trebuie că a trecut. Verişoara dînsului, fiind localnică, a confirmat aceasta. Dînsa a şi sculat copiii din autocar arătîndu-le o pană de a lui Hogaş uitată acolo din moşi-strămoşi pe un manuscris galben ca ceara. A treia zi a început un recital de romanţe, verişoara tovarăşului director fiind o solistă vocală în grupul folk comunal. Adulţii, ca şi copiii, au plîns un pic, dar şi-au revenit gîndindu-se la părinţi şi la şcoală.
Cele cîteva sute de kilometri pînă acasă le-am făcut fără accidente, Pandele fiind tot timpul cu piciorul pe frînă. După ce am explicat copiilor că deja am ajuns, ne-am dus cu toţii pe la casele noastre, Pandele rămînînd să-şi repare maşina...
Aşa cum spunea tovarăşul director, excursia aceasta a fost o excursie foarte instructivă.
(Perpetuum comic ’88, pag. 9)
