NAE: Nu-i aşa, frate Gogule, că e plăcut să mănînci la restaurant, să fii servit prompt şi curat? În caz că ospătarul te cunoaşte, fiindu-i client vechi, te simţi ca acasă. Deşi...
GOGU: Ce vrei să spui cu asta?
NAE: Altceva e să ai căminul tău, casa ta, masa ta, nevasta ta. Nimic nu poate înlocui tihna şi comoditatea căminului conjugal. Vii acasă, obosit, nevasta îţi serveşte o mîncare caldă, îţi dă halatul şi papucii, te întreabă cum îţi merge la servici, plus alte diferite chestiuni intime. Din păcate, nevastă-mea...
GOGU: Ce vroiai să spui de nevastă-ta? Că nu-ţi asigură căldură sufletească necesară? Că nu te aşteaptă fericită în pragul casei?
NAE: Nu mă aşteaptă. Vin acasă şi stau singur cuc. Mă uit pe pereţi, sufletul meu e pustiu. Uneori mă uit la televizor. Îmi fac singur de mîncare. Îmi spăl singur ciorapii. Îmi calc singur cămăşile.
GOGU: Dar ea unde este?
NAE: Nu ştiu.
GOGU: Aşa făcea şi prima mea soţie. Dispărea. Cînd o întrebam unde a fost zicea că făcuse o vizită unei mătuşi. Îşi fabricase circa zece mătuşi fictive. Ar trebui să pui piciorul în prag. Nu trebuie să admiţi să fii umilit. Ia-i cheile şi încui-o în dormitor, leag-o de piciorul patului. Nevasta trebuie să stea permanent în casa, să asigure cu fiinţa ei căldura căminului conjugal. Eu am divorţat din cauza asta de trei ori pînă acum. Ultima soţie pleca şi întîrzia sistematic zece-cinşpe minute, deşi îi cronometrasem drumul minut cu minut. Am exclus-o din viaţa mea fără pic de remuşcări. Te sfătuiesc şi pe dumneata să divorţezi.
NAE: De cine să divorţez?
GOGU: De nevastă.
NAE: Care nevastă?
GOGU: De nevasta pe care ziceai că n-o găseşti acasă.
NAE: Păi cum s-o găsesc acasă dacă nu sînt însurat?!
GOGU: Nu eşti însurat?
NAE: Nu.
GOGU: Atunci despre ce nevastă vorbeai?
NAE: Vorbeam despre o nevastă posibilă. Vorbesc la figurat. Mă înţelegi? Localul public îţi oferă totul, în afară de căldură sufletească. Căldura sufletească nu ţi-o poate oferi decît o soţie. Dar merită să te căsătoreşti doar pentru căldura sufletească?
GOGU: Dragul meu, după părerea mea e mai avantajos să fii singur şi să aspiri mereu spre un cămin conjugal. Poate o să ţi se pară paradoxal, dar menajul de unul singur, cu două mese zilnice la restaurant, este mai avantajos din punct de vedere material decît o căsătorie care se sfîrşeşte cu divorţ.
NAE: Da, dar mai e ceva.
GOGU: Ce?
NAE: Un avantaj al căsătoriei. Copiii.
GOGU: Da, e adevărat. Una dintre raţiunile mariajului e copiii. Faci copii, ai bucurii.
NAE: Crezi?
GOGU: Ce?
NAE: Că, dacă ai copii, ai bucurii?
GOGU: Vorbesc în principiu.
NAE: În principiu, da. Dar în practică? Un văr de-al meu avea un copil excelent, premiant, fenomen. Ei bine, cînd s-a întors de la un examen — pe care îl luase cu zece plus, fireşte — a alunecat pe parchet, a ieşit prin fereastră, din fereastra în balcon şi din balcon...
GOGU: Nu mai spune, mi se face rău. Într-adevăr, cu copiii e o adevărată loterie; îi faci, îi creşti, ca să ai un sprijin la bătrîneţe... Adică să aibă cine să-ţi dea un pahar cu apă.
NAE: Auzi? Te întreb ceva: merită să faci un copil pentru un pahar cu apă? Dumneata ştii cît costă un copil per total, adică de la naştere pînă la majorat? O avere.
GOGU: Bineînţeles. Da’ de ce-l iei de la naştere? Ia-l cu nouă luni înainte, că de-atunci începe cheltuiala.
NAE: Păi cu banii respectivi angajez femeie cu ora. Sau îmi trag apă în dormitor, direct la pat. Nu?
GOGU: Păi sigur.
NAE: Cînd e mic, cumpără-i scutece, biberon, cumpără-i jucării. Te informez că, recent, s-au scumpit jucăriile. Ştii cît au ajuns nişte zdrăngănele? De la un leu şi nouăzeci şi cinci de bani la doi şi cinci. Păi merită?
GOGU: Auzi? Berea asta mă cam umfla în burtă. Hai să luăm cîte o tărie. Maistre, dă-ne cîte două vizichiuri mari.
NAE: Sigur că unii bat mult pe chestia sentimentală. Adică pe fiorul acela divin cînd auzi gînguritul copilului care zice: „tată". Cît o fi un vizichi la ăştia?
GOGU: Nu contează, fac eu cinste. Auzi? Ce vream să zic? A, da. Păi, dragă, există jucării care zic „tată" şi „mamă" pe bază de tranzistori!
NAE: Bineînţeles. Chiar dacă sînt scumpe, tot ieşi mai ieftin decît cu un copil natural.
GOGU: Plus că jucăria o poţi repara. Pe cînd copilul... Auzi, eu aş vrea să-mi faci un calcul precis, pentru că dumneata eşti de meserie: cît mă costă un copil făcut-crescut pînă la 20 de ani, şi cît scot eu de la el dacă mă întreţine pe urmă, 20 de ani, adică pînă la adîncă bătrîneţe?
NAE: Un moment. Am calculatorul la mine. (Calculează pe un calculator de buzunar) Ieşi în pierdere.
GOGU: Vorbeşti serios?
NAE: Da. Cu cîteva mii de lei.
GOGU: Serios?! Înseamnă că nu merită efortul şi riscul. Adică cum şă-ţi spun... Maistre, mai dă-ne două vizichiuri. Totuşi, mai controlează o dată, poate a greşit calculatorul.
NAE: Cum o să greşească dacă e electronic?! Nu-i avantajos copilul, îţi spun. Ieşi în pierdere. Am un caz concret în familie. Un văr de-al meu s-a însurat ceva mai tîrziu, adică la maturitate, a făcut un copil, l-a dat la şcoală, la facultate, a ieşit inginer...
GOGU: Şi?
NAE: La bătrîneţe, cînd n-a mai putut, i-a zis: „Măi băiete, eu te-am crescut pe tine, acuma creşte-mă şi tu". Ştii ce i-a răspuns fi-su, inginerul?
GOGU: Ce?
NAE: „Dă-te ’ncolo, parazit social! La muncă!"
GOGU: Şi? El, tat-su, ce-a făcut?
NAE: Cum „ce-a făcut"? L-a dat în judecată. Acum sînt deja la a treia înfăţişare. I-a cerut despăgubiri.
GOGU: Normal.
NAE: Păi, dar cum?!
GOGU: Pot să dau şi eu un rînd?
NAE: Dă. Auzi, nici nu mă gîndesc să fac copii. Să-ţi dau şi eu un caz concret. Fii atent. Un cumnat de-al meu.... Maistre, adu, dom-le, vizichiurile alea odată! Cum ziceam, un cumnat de-al meu, încă de pe vremea cînd era copil, avea un copil...
GOGU: Stai aşa, că nu pricep. (Năuc) Era copil şi avea un copil?!
NAE: Ai răbdare, că-ţi explic...
(Discuţia continuă şi după căderea cortinei )
(Perpetuum comic ’91, pag. 73)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu