Ilarie pătrunse în casa scărilor şi rămase mirat de mulţimea oamenilor în salopetă ce forfoteau, urcînd sau coborînd întruna etajele. „E doar ora nouă...", îşi zise şi-şi mută picioarele dintr-o băltoacă pe suprafaţa căreia pluteau fire de cîlţi şi pete lunguieţe de minium de plumb. Strănută o dată, apoi, parcurgînd primele patru trepte, simţi palierul vibrînd şi abia avu timp să se ferească din calea a doi tipi ce-l ţintuiră c-o uitătură seacă, virilă. Le remarcă mustăţile stufoase, lăsate în colţuri, centurile capsate, late de-o palmă, şi pălăriile colorate, cu borurile răsfrînte, împinse pe ceafă. Unul legăna în mînă o rangă lungă, hexagonală, iar celălalt purta pe umăr un instrument nedefinit, asemănător cu un cleşte uriaş.
Timorat, ajunse la primul etaj, unde se-mpiedică de-un cablu şi se propti cu bărbia în peretele mirosind a var proaspăt. Se redresă pe dată, nu înainte de a-şi masa falca ce suferise o mică deviere de la normal, şi atacă hotărît treptele celui de-al doilea etaj. „Foarte ciudat! gîndi iritat. Extrem de multă animaţie. În..." Un bubuit asurzitor îi curmă reflecţiile şi-i dublă ritmul cardiac, împietrindu-l la mijlocul scărilor. Imediat, un sîsîit violent, ca de şarpe în agonie, îi izbi timpanele suprasolicitate, încît, pradă unor presimţiri sumbre, găsi anevoie puteri să urce restul treptelor. Cu infinite precauţiuni se apropie de uşa deschisă a unui apartament şi aruncă o privire înăuntru. Văzu doi bărbaţi bocănind cu ciocane în calorifere, iar al treilea, cocoţat pe-un scaun, îndoia ţevi groase cît degetul mare. Se retrase pe vîrfuri şi, vrînd să-şi continue drumul, înlemni. În faţa lui stăteau proţăpiţi cei doi haidamaci întîlniţi la intrare, fixîndu-l intens. Abia acum le aprecie cum se cuvine statura, fiind la acelaşi nivel, şi tot acum băgă de seamă cicatricea vînătă a unuia, camuflată pe jumătate de perii sîrmoşi ai bărbii. Cel cu cicatricea se scărpină în cot şi scuipă un muc de ţigară lîngă pantofii lui Ilarie, care scoase un sunet nearticulat, apoi amuţi ca peştele, lipindu-se de zid, şi închise ochii, lac de sudoare. Cînd, într-un tîrziu, îi deschise, necunoscuţii dispărură, însă lărmuiala şi bufniturile nu, dimpotrivă, răzbeau mai amplu, propagîndu-se fără oprelişti în spaţiul vast al construcţiei.
Cu un efort de voinţă supraomenească, Ilarie se dezlipi de perete şi porni epuizat spre cel de-al treilea etaj. „Nu înţeleg ce se petrece! îşi spuse revoltat. O brambureală nemaipomenită, inexplicabilă!" Deodată, se opri şi, după felul în care se holbă la cei doi zidari ce refăceau o porţiune de tencuială căzută, aceştia crezură că are nevoie de ajutor şi înaintară către el, astfel că Ilarie, slobozind un muget, se repezi cu fruntea înainte, pe scări în sus. Refugiindu-se în apartamentul său se prăbuşi pe-o ladă c-un capac grosolan, zgîlţîit de tremurături în serie. O ţigară fumată rapid îl calmă cît de cît, dar starea de linişte relativă nu dură mult, căci trei lovituri consecutive, una mai energică decît cealaltă, zguduiră uşa de la intrare. Tresări îndată şi se tîrî în dreptul vizorului, invadat de-o paloare ca de mort. Îngrozit, făcu involuntar un pas îndărăt, ezită îndelung, se apropie iarăşi şi-şi presă ochiul de orificiul minuscul. N-avea nici o îndoială, o clipă avusese impresia că se înşelase şi se convinse că nu. Figurile celor doi mustăcioşi rînjeau diabolic, alungite caraghios de lentilele vizorului. „Nu deschid!... Nu deschid!..." — răcni în gînd, pe fondul, altor avalanşe de izbituri. Gura i se uscase complet, iar transpiraţia ce i se spurgea în dîre săpate îi ustura pielea, provocîndu-i un disconfort fizic mizerabil. Auzi un schimb răstit de cuvinte, urmate de un tropăit greu, înfundat, şi din nou tăcere, doar la parter sau la etajul unu se menţinea acelaşi sîsîit sinistru, insuportabil. „Ce tot îi dădeau cu «garnituri», cu «mopsuri», cu «acetilenă»?" îşi reaminti dialogul lor. Ca să vezi ce jargoane au! Păşi în centrul camerei, încet, privind buimac pereţii goi, stors de orice dorinţă, şi înţepeni brusc, încordînd-şi atenţia. Era sigur că înregistrase un clipocit firav, dar nu-l putea localiza. Luînd încăperile la rînd, depista în ultima sursa zgomotului abia perceptibil. Din conducta ce alimenta caloriferul ţîşnea un jet de apă subţire, constant, înfiltrîndu-se printre îmbucăturife parchetului. Contemplă minute în şir preligerea implacabilă a lichidului şi, cînd, în cele din urmă, se urni, constată că trecuse deja de ora zece. Încuie apartamentul şi coborî scările, cu simţurile ascuţite la maximum. Ajuns la parter, petecul de hîrtie lipit pe uşa de la intrare îi atrase încă o dată atenţia: „Azi, 23 noiembrie, va avea loc recepţia finală a blocului H 84. Rugăm toţi locatarii să fie prezenţi".
(Perpetuum comic ’91, pag. 74)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu