Virgiliu — Eneida, Cartea a şasea
Trecuse miezul nopţii. Burniţa dintr-un cer care se bănuia imens şi negru. În faţa Gării de nord se desluşeau mogîldeţe cu trupurile subţiate de umbre, cînd înfrigurate unele într-altele, cînd risipindu-se ca pentru a-şi lua unele altora înainte. Trecu un taxi, luminînd fugar feţele resemnate. În urmă făpturile, învălmăşite pentru o clipă, amuţiră iarăşi. Ceasul cel mare al gării petrecu încă o jumătate de oră. Din capătul străzii se apropie un alt taxi care opri la peron, ceva mai încolo. Nefericiţii îşi înşfăcară bagajele şi se năpustiră, înconjurînd maşina. Ciorchini de mîini se încălecară pe mînerele portierelor, înăuntru şoferul aprinsese lumina şi-şi număra banii, fără să se sinchisească de îmbrînceala lor. Abia după ce îşi aşeză teanc şi cu migală bancnotele în buzunar, deschise portiera. Făpturile îl priviră cu sfiiciune, îndîrjindu-se să fie mai aproape.
— Sînteţi liber? îndrăzni unul, făcînd un pas nainte.
— Nu-mi arde de glume proaste la ora asta! şuieră şoferul.
Acela se retrase, pierdut. Îi luă locul un altul, cu gulere de blană şi valiză diplomat.
— Încotro?
— În Piaţa Unirii! veni răspunsul, gîtuit de emoţie.
— Prea aproape, pufni şoferul. Altu’!
— Militari! se auzi o voce din mulţime.
Şoferul socoti cîteva clipe.
— Bun! hotărî. Cine-i pentru Militari, să treacă-n partea asta. Restul, la o parte!
Braţele se scurseseră moi de pe portierele maşinii. Sufletele alungate se retraseră-n tăcere. Rămaseră cinci bărbaţi, înconjuraţi de-un maldăr de bagaje.
— Sînteţi împreună? iscodi şoferul.
Nu erau.
— N-am decît patru locuri în maşină! continuă, sec.
Cei cinci nu se clintiră. Îşi scoaseră piepturile înainte, aşteptînd cu teamă. Şoferul făcu cîţiva paşi prin faţa lor, cercetîndu-i la lumina ceţii. Se opri în faţa unuia ce tremura într-un palton subţire, cu poalele ferfeniţite.
— Tu! spuse. Dă-te deoparte!
— Fie-vă milă, strigă nefericitul, întinzînd braţele spre dînsul. Aştept de două ceasuri...
Şoferul nu răspunse, aşteptînd opinia publică să-şi spună cuvîntul. Ceilalţi reacţionară cu promptitudine, îmbrîncindu-l pe îndărătnic. Năpăstuitul, poticnindu-se în poalele mantalei, se trase îndărăt cu valiza lui de lemn. Şoferul privi toată scena mulţumit, cu mîinile în buzunare. Apoi se îndreptă din umeri.
— Ăştilalţi patru! spuse scurt. Încolonarea!
Trecură cu iuţeală unul în spatele celuilalt, sărind peste bagaje.
— Nu aşa! În ordinea înălţimii...
Se reaşezară, potrivindu-se în pripă.
— Voi doi, ordonă şoferul spre cei mai înalţi. Urcaţi bagajele-n maşină!
Apoi se îmbulziră înăuntru. Unul mai bondoc profită de învălmăşeală, strecurîndu-se în faţă. Şoferul porni, declanşînd aparatul de taxat. După vreo zece minute în care pasagerii îşi făcură curaj, unul din ei îndrăzni:
— Nu credeţi că ne îndreptăm spre o direcţie opusă?
— Trebuie să fac plinul, răspunse şoferul.
— Tocmai în partea cealaltă a oraşului?
Omul de la volan nu se sinchisi şi protestul fu redus la tăcere. Urmăriră, strînşi unii într-alţii, conul de lumină pasageră al farurilor. În cele din urmă taximetristul opri, parcînd cu meşteşug în faţa staţiei de benzină.
— Daţi-vă jos! spuse. N-am voie să pun benzină cu călători înăuntru.
Fără să crîcnească cei patru se năpustiră afară, încolonîndu-se pe trotuar.
— Acuma nu e nevoie, le aruncă şoferul, trecînd pe lîngă ei.
Umplu pe îndelete, apoi intră în cabină unde se întreţinu cordial cu dispecerul, în timp ce pasagerii, neîndrăznind să intre în maşină, se strîngeau sub pulberile umede.
După mai bine de un sfert de ceas şoferul apăru şi le făcu semn să urce. Se înghesuiră, ţinîndu-şi de cald unul altuia. Omul învîrti cheia în contact dar motorul nu răspunse în nici un fel.
— A obosit bateria, constată. N-am ce vă face, maşina trebuie împinsă. Daţi-vă jos!
— Ce faceţi? strigă şoferul, coborînd geamul. Treceţi în spate şi cînd vă fac semn, împingeţi toţi odată.
Apăsă ambreiajul; călătorii se încordară, icnind. În cele din urmă motorul porni, pîrîind. Taxiul o luă ceva mai repede. Călătorii, derutaţi, începură să alerge în spatele maşinii. Vlăjganul primul, ţin în aproape, iar ceilalţi răsfiraţi pe şosea, alergînd din răsputeri.
— Aşteptaţi-mă! striga disperat bondocul, ţinîndu-şi cu o mînă căciula şi agitînd-o pe cealaltă.
După vreo două sute de metri taxiul frînă brusc. Vlăjganul, luat prin surprindere, se lungi pe capotă. Apărură şi ceilalţi, abia trăgîndu-şi sufletul. Se strecurară înăuntru, năduşind. Bondocul se prăbuşi pe bancheta din faţă, adunîndu-şi puterile pentru un zîmbet cît mai amabil.
— Altfel se oprea din nou, lămuri şoferul.
— Face bine puţină mişcare, întretăie grăsunul, cu ochii peste cap.
Taxiul coti pe nişte străzi lăturalnice. Pe contor preţul urca fără milă. Dar asta, fără îndoială, conta mai puţin.
— O ţigară! ceru şoferul.
Se îmbrînciră unul pe altul, căutînd să-şi facă loc ca să se caute prin buzunare. Bondocul, mai degajat, scoase la iuţeală un pachet de ţigări americane şi săltă două ţigări, să fie la îndemînă. Şoferul prinse o ţigară în vîrful buzelor şi păstră pachetul, aruncîndu-l pe bordul maşinii.
Unul din spate se aplecă peste banchetă.
— Nu vreţi să opriţi puţin? întrebă. Aş vrea să cobor, dacă se poate...
— Nu se poate! i-o reteză şoferul. N-o să opresc după cum i se năzare fiecăruia!
Acela se ghemui la locul său, intimidat. Totuşi, cînd cifra se rotunji la o sută de lei, şoferul, înduioşat, trase pe dreapta. Opri contorul, arătînd cifra.
— O sută de lei de căciulă!
Patru bancnote i se aşezară cuminţi în palmă din partea a tot atîtea căciuli.
— Şi acuma daţi repede bagajele jos!
Săriră şi înşirară la iuţeală valizele în mijlocul străzii, prin băltoace, în timp ce taximetristul îi stimula, ambreind vîrtos.
— Daţi-i zor! strigă, prin geamul portierei.
— Gata şefu’! se grăbi vlăjganul, apropiindu-se. Gata! Oricînd mai aveţi nevoie de noi, vă servim cu plăcere.
Rămaseră respectuoşi, cu căciulile în mîini, fără să se clintească din calea stropilor pe care taxiul, demarînd în trombă, îi stîrni.
(Perpetuum comic ’89, pag. 87)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu