Prin 1936, pe cînd încă nu izbuteam să mă conving că trebuie să învăţ carte, cu toate că mergeam regulat la şcoală şi mă sileam să adun doi şi cu doi, unchiul meu Şurub Ionescu mă trăgea adesea în atelierul lui de tinichigerie şi-mi vorbea ore în şir despre marile invenţii şi descoperiri ale secolului în care trăiam. Era un neobosit iscoditor într-ale tehnicii, îl entuziasmau ştirile publicate pe muchie de gazetă, în cîteva rînduri (pe-atunci, ca şi astăzi, invenţiile menite să bulverseze ştiinţa şi destinul oamenilor se rezumau la cinci cuvinte şi trei enunţuri), multe din ideile aflate acolo încolţeau înmiit în capul lui şi fantezia pusă la lucru nu mai avea astîmpăr. Împlinea cu imaginaţia lui ceea ce se înfăţişa prea pe scurt, visa pe marginea realităţii (şi a realizărilor de ultimă oră) cum eu visam să ies cît mai repede din tinichigerie spre a bate cercul pe care nu-l bătusem îndeajuns de-a lungul celor şapte ani de-acasă şi ai străzii noastre.
— Uite, mecanicii au inventat avionul, telefonul, tramvaiul, zepelinul şi ascensorul..., zicea unchiul meu şi se prefăcea că se prăvăleşte pe spate de admiraţie pentru geniul uman. Gîndeşte-te că astea sînt nimicuri faţă de ce-o să fie şi ce-o să apară pînă la sfîrşitul secolului... Ehee, minuni nu alta...
— Ce-o să apară? tresăream eu gîndindu-mă că cercul pe care îl mînam cu băţul, va primi cu vremea motor.
— Dacă ai avea puţină minte, desigur că ai vedea aievea încotro merge ştiinţa, ai întrezări tehnica viitorului.
Deschideam larg ochii, descopeream că ciocanul de lipit al unchiului şi-a ciobit vîrful şi şi-a pierdut coada izolantă (să-l văd cum îl mai prinde cu mîna, tare mi-e teamă că o să se frigă aprig, ca şi ieri!), reţineam că sub tăiţeii de tablă înghesuiţi într-un ungher unchiul şi-a rătăcit ochelarii (pe care îi va căuta pînă o să-i sară ochii, iar eu nu-i voi spune în veci unde au căzut...), aşteptam cu mare interes să-şi dea drumul, idei proprii pe-această temă n-aveam.
Unchiul trăgea de pe primus ciocanul de lipit, îşi frigea aprig palma şi alerga la cana cu apă să-şi ostoiască usturimea, apoi începea să viseze la tot ce anul 2000 ne va oferi cu generozitate:
— Vom călători în avioane de tablă, ne vor lua de-acasă, de pe acoperiş, pe-o scară lungă şi subţire... Te urci într-un vapor de tablă care trece pe rotile de tablă pe strada ta, abia cînd dă de apă, la fluviu, îşi deschide zbaturile şi îşi părăseşte rotilele... Ai ajuns la New-York sau la Buzău, te îmbarci pe-un cărucior de tablă şi motorul de tablă te duce ca fulgerul la hotelul de tablă. Habar n-ai ce fericire e să te tolăneşti într-un fotoliu de tablă, să citeşti ziarul de tablă şi să bei o limonadă dintr-un pahar de tablă... Comod îmbrăcat într-o luxoasă pijama de tablă...
— Ce nevoie am să umblu pe unde a-nţărcat dracul copiii? l-am întrerupt. Vreau să rămîn acasă, cu mămica şi tăticu’...
— N-ai decît, cine te alungă?... Închipuieşte-ţi ce atmosferă plăcută în apartamentul vostru, între un pat de tablă, un şifonier de tablă, cu frumoase tablouri pe pereţi.. Din tablă gofrată...
— Între burlane? am intervenit.
— Fireşte. Numai că burlanele de atunci se vor afla în interior, ca să nu le lovească ploaia iar rugina să nu le sfarme.. Cărţile şi caietele, din tablă galvanizată, frumos aşezate în rafturi şi-n servieta sau ghiozdanul de tablă... Părinţii îţi vor aduce haine de tablă, mîncare din tablă moale, vei asculta la radio cu galenă muzică de tablă sau, la un patefon de tablă, plăci de...
— Nu-mi place mîncarea de tablă... Prefer halvaua...
— Habar n-ai ce gustoase vor fi gogoşile de tablă, plăcintele cu foi de...
Unchiul detalia pînă la plictiseală: vor apărea poezii de tablă şi filme color din tablă color, bomboane şi fetiţe din tablă, dulci şi aromate (cît de aromată e tabla, mai ales puţin încinsă!), vom vizita expoziţii de tablă şi ne vom plimba prin dese, umbroase păduri de tablă, vopsite cu vopsea de tablă şi pline de tot felul de floricele şi ierburi de tablă. După cum se înţelege, premiul de la sfîrşitul anului şcolar va fi însoţit de-o gingaşă coroniţă de tablă şi de cuvintele mîngîietoare ale profesorilor — toate zumzăind plăcut ca o foaie de tablă trasă pe-un caldarîm... Fumătorii vor fuma ţigări de...
— Cîtă tablă, atîtea tinichele ruginite! am observat eu. Se va împuţi lumea...
— Ai tu în cap un alt material mai nobil şi mai universal? s-a supărat unchiul.
Am stat mult pe gînduri, am chibzuit adînc, în cele din urmă mi-a venit o idee şi am formulat-o pe loc:
— Ba bine că nu: dacă în loc de tablă am face toate obiectele şi am reînnoi natura cu material plastic? Materialul plastic are o mie şi una de calităţi... Şi unde mai pui că nu rugineşte niciodată, oferind avantajul că supravieţuieşte pe vecie chiar cînd obiectul, maşina, florile sau persoanele confecţionate din plastic şi-au încetat de mult timp existenţa, forma, funcţiunile...
Unchiul Şurub Ionescu a rămas între burlanele lui cu gura căscată, am înţeles că l-a cucerit visul de plastic şi că pe dinaintea ochilor lui se perindă colorat, ca să nu se stingă multă vreme, largi, nesfîrşite imagini ale unei planete inundate, de la Pol la Ecuator, de plasticul viitorului.
(Perpetuum comic ’91, pag. 4)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu