Stimate şi preţuite cititor, avem plăcerea de a-ţi înfăţişa o nouă ediţie a volumului de satiră şi umor „Perpetuum comic", care apare de ani, îndeobşte cam către sărbătorile hibernale sau (cîteodată şi) în zodia vacanţelor estivale. Ca totdeauna, cartea de faţă reprezintă şi acum o antologie a celor mai buni umorişti români şi străini - dacă vor fi scăpat doi-trei pînă la zece-unsprezece! -, a celor mai destoinici caricaturişti, a mai tuturor genurilor şi speciilor literare şi grafice care iscă bucuria hohotitoare, surîsul maliţios, acea stare de confort spiritual numită bună dispoziţie generalizată. În culegerea de faţă există un mare număr de glume bune, un număr de glume ne-bune şi o cantitate oarecare de glume doar voite ca atare. Nu luaţi în consideraţie ceea ce vi se pare lipsit de veselie. Probabil că provine din erori de sortare, aşa cum unele cutii de conserve a căror etichetă promite mazăre fină au înăuntru marmeladă de spanac. Şi-apoi, ţineţi seama şi de o vorbă nimerită a lui Shakespeare: „Decît un spirit lipsă, mai bine unu-n plus."
Alcătuitorii antologiei, redactorii revistei „Moftul român", şi-au dat toată osteneala de a alege, culege şi prezenta frumos hazurile participanţilor. Satirele bat în inautenticitate, anacronism, felurite mamelucării şi bulibăşeli actuale; încearcă a sancţiona zîmbitor anapodismele, harababurizările de fiecare zi şi de fiecare noapte, brambureala moravurilor, care a căpătat, în ultima vreme, o întindere şi o diversitate dintre cele mai sesizante pentru profesioniştii literaturii specializate. Tot astfel, sînt puternic sensibilizaţi caricaturiştii de oamenii care trăiesc cu fundul în sus, sau în două luntri, sau mereu într-o parte, producînd dereglări acute în raporturile dintre semeni. Veţi fi, probabil, interesaţi şi de lupta arhanghelilor rîsului cu balaurii birocraţiei, care au şapte capete, care anevoie pot fi răzbiţi, şi prin ai căror solzi de hîrtie scorţoşită greu pătrund pînă şi suliţele îngerilor exterminători. Vă veţi întîlni, negreşit, şi cu clienţii eterni ai zeflemelei universale, oameni de bine puşi pe rele, capete de lemn care acţionează cîte o mînă de fier, lingăi, entuziaşti, sentimentale tarifate, copii extrem de precoci, cei care, cum spunea Rabelais, se trudesc nefăcînd nimic şi nefăcînd nimic ostenesc, locuitori ai cetăţii Tîmpitopole, descoperită de Caragiale, surate ale Toantei de la Gugumăneşti, zămislită de alt Caragiale, Iorgu, pezevenghi patenţi, puşlamale cu atestat, mitocani firoscoşi, hahalere cu ifos, pramatii sulemenite, pişicheri cu lustru, derbedei ocazionali, negustori de piei de cloşcă, zurbagii şi agiamii.
Cu ajutorul umoriştilor căpătaţi şi o anume dexteritate în a-i cunoaşte mai lesne pe sus-pomeniţi. Dar, fireşte, îndatorirea principală ce şi-au asumat-o toţi cei prezenţi în aceste pagini e de a vă produce voioşie. Căci ea tonicizează şi fortifică. Are şi efect terapeutic, verificat prin vremuri. „Această deprindere a rîsului - ne învaţă unul din străluciţii noştri antecesori, Swift - curăţă coşul pieptului şi plămînul, e un leac minunat împotriva toanelor rele, fiind cea mai sănătoasă din toate doctoriile cu putinţă".
Încercaţi cu încredere şi să vă fie de bine cititul şi privitul filelor ce urmează.
(Perpetuum comic ’91, pag. 3)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu