Într-un adevărat roman poliţist, tînărul detectiv are o tînără soţie şi un băieţel de doi anişori. Tînărul detectiv ajunge acasă tîrziu după miezul nopţii, obosit, dar, totodată, cu mulţumirea de a fi făcut inofensiv un criminal înrăit, în pofida alibiului (evident fals) al acestuia, amprentele găsite pe scrumiera dintr-un mare restaurant nelăsînd nici un dubiu asupra vinovatului.
Sosit acasă, tînărul detectiv calcă în vîrful picioarelor, spre a nu-şi trezi tînăra soţie. Dar, fireşte, tînăra soţie nu doarme şi îl întîmpină pe tînărul detectiv, spunîndu-i că băieţelul lor adorabil a învăţat o poezie nouă. Privesc amîndoi, cu ochii umeziţi de lacrimi, la băieţelul dormind ca un îngeraş în pătucul său imaculat. Apoi, tînăra soţie încălzeşte tînărului detectiv supa, din care tînărul detectiv nu apucă niciodată să guste, pentru că sună telefonul. La capătul celălalt al firului este bătrînul detectiv, superiorul tînărului detectiv, care-i spune acestuia, cu blîndeţe, că îi pare rău pentru deranj, dar un caz presant îl reclamă urgent la birou. Tînărul detectiv oftează, tînăra soţie oftează, băieţelul oftează şi el, prin somn.
Tînărul detectiv ajunge la birou, unde se întîlneşte cu bătrînul detectiv. Acesta din urmă are ochii roşii de oboseală şi îşi masează discret, cu mîna dreaptă, partea stîngă a pieptului, pentru că suferă de o gravă maladie coronariană, pe care o ascunde celor din jur; cei din jur ştiu însă toţi de boala bătrînului detectiv, şi încearcă să-l menajeze cît pot, prinzînd cît mai mulţi criminali periculoşi. Bătrînul detectiv cere tînărului detectiv o ţigară, dar n-o aprinde, mulţumindu-se s-o miroase îndelung. Apoi, scoate dintr-un sertar o fotografie, pe care o arată tînărului detectiv. Tînărul detectiv îşi ascunde cu greu o tresărire (întotdeauna tinerii detectivi îşi ascund cu greu tresăririle) şi exclamă: „El e"... Bătrînul detectiv îşi maschează un surîs amar (întotdeauna bătrînii detectivi îşi maschează un surîs amar) răspunzînd: „Ai dreptate"...
După care bătrînul detectiv îl întreabă pe tînărul detectiv: „Te-ai gîndit la un plan?". Bineînţeles că tînărul detectiv se gîndise la un plan, pe care-l expune detaliat superiorului său. Îl va urmări pe criminalul care se crede infailibil, îl va prinde în flagrant delict şi îl va înainta, cu cătuşele la mîini, justiţiei. Unde îl va urmări? Fireşte, în diferite baruri de zi şi de noapte, ştiut fiind că orice criminal care se respectă îşi petrece zilele şi nopţile în barurile de zi şi de noapte. Bătrînul detectiv aprobă planul tînărului detectiv, cu amendamentele de rigoare, spunîndu-i să fie atent, întrucît periculosul criminal este înarmat pînă-n dinţi, inclusiv pînă în măseaua de minte, unde deţine o armă cu laser. Apoi, privindu-l cu dragoste părintească pe tînărul detectiv, bătrînul detectiv îl întreabă ce-i face familia. Urmează o scenă duioasă, în care tînărul detectiv prezintă bătrînului detectiv patruzeci şi şase de fotografii color ale tinerei sale soţii şi ale gingaşului său băieţel. Bătrînul detectiv îşi reprimă cu greu o lacrimă (întotdeauna bătrînii detectivi îşi reprimă cu greu o lacrimă), sfătuindu-l pe tînărul detectiv să aibă grijă de tînăra sa soţie şi de adorabilul său băieţel. Tînărul detectiv îşi înăbuşă emoţia (întotdeauna tinerii detectivi îşi înăbuşă emoţia) asigurîndu-l pe bătrînul detectiv că îi va urma întru totul sfaturile.
În continuare, tînărul detectiv intră în barul de zi „Calipso", unde, evident, îl descoperă la o masă pe criminalul înrăit. Tînărul detectiv cere o bere. Criminalul înrăit cere un whisky. Tînărul detectiv îşi aprinde o ţigară scurtă, populară, fără filtru. Criminalul înrăit îşi aprinde o ţigară lungă, aristocratică, cu filtru. (Întotdeauna, detectivii, fie tineri, fie bătrîni, comandă bere — spezele lor de deplasare fiind modeste — şi fumează ţigări ieftine, în timp ce criminalii înrăiţi beau whisky şi pufăie ţigări scumpe, dacă nu chiar trabucuri. În acest fel, criminalii înrăiţi se autodemască, uşurînd munca detectivilor, fie ei tineri sau bătrîni).
De masa criminalului înrăit se apropie un vînzător ambulant de caramele cu lapte, în care tînărul detectiv recunoaşte, cu obişnuita sa perspicacitate, pe complicele criminalului înrăit. Vînzătorul ambulant oferă criminalului înrăit patru sorturi de caramele cu lapte, între care strecoară un bileţel. Tînărul detectiv fotografiază bileţelul, cu ajutorul unei scobitori electronice. Biletul nu conţine decît un singur cuvînt: „Cleopatra". Tînărul detectiv trece repede în revistă istoria Egiptului antic, reciteşte în memorie circa două sute de pagini din viaţa lui Iulius Cezar, se opreşte asupra unor episoade zbuciumate din existenţa lui Antonius, după care, cu o impecabilă deducţie, conchide că misteriosul cuvînt „Cleopatra" este, de fapt, numele unui cunoscut bar de noapte. Prin intermediul unei găici de la curea (gaica fiind, de asemenea, electronizată) tînărul detectiv transmite bătrînului detectiv că deznodămîntul acestui caz încîlcit se va produce în sînul „Cleopatrei", respectiv al barului cu acest nume. Bătrînul detectiv trimite în jurul barului paisprezece ajutori de detectivi, deghizaţi în coşari, măturătoare de stradă şi autobuze de noapte.
Tînărul detectiv se plasează la o masă, ascunsă vederii celorlalţi de către trupa de balet a barului. Făcîndu-se că este atras de picioarele balerinelor (lucru exclus, pentru că el îşi iubeşte prea mult tînăra soţie), tînărul detectiv urmăreşte, printr-o lunetă specială, camuflată în monograma batistei, toate mişculaţiile criminalului înrăit. De masa acestuia se apropie o florăreasă, cu un decolteu gen Sophia Loren, dar tînărul detectiv nu poate fi corupt prin asemenea maşinaţii, el dîndu-şi seama că aluniţa de pe sînul stîng al florăresei este, în realitate, un mesaj adresat criminalului înrăit. Folosind scobitoarea electronică, tînărul detectiv fotografiază sînul florăresei, fără nici o intenţie erotică, ci strict interes de serviciu. Mesajul pe care-l conţine aluniţa e clar: „Lichidează-l". Prin luneta sa specială, tînărul detectiv observă cum criminalul înrăit cumpără un bucheţel de flori, care, la o examinare atentă, se dovedeşte a fi o mitralieră. Tînărul detectiv îşi striveşte un surîs în colţul buzeior (întotdeauna tinerii detectivi îşi strivesc un surîs în colţul buzelor), se ridică tacticos de la masă şi se apropie de cea a criminalului înrăit. „Predă-te!", îi spune — calm, dar tăios — tînărul detectiv. Criminalul înrăit îndreaptă mîna spre bucheţelul de flori, care e, în realitate, o mitralieră, însă, în aceeaşi secundă, corpul de balet îl înconjoară şi îl imobilizează, balerinele fiind, se înţelege, destoinici ajutori de detectivi. Criminalul înrăit scrîşneşte din dinţi (întotdeauna criminalii înrăiţi scrîşnesc din dinţi) şi se predă.
Apare şi bătrînul detectiv, care condusese, din umbră, întreaga operaţiune, deghizat într-o frapieră îl felicită pe tînărul detectiv, care răspunde, cu modestie, că nu şi-a făcut decît datoria. Bătrînul detectiv îl trimite pe tînărul detectiv acasă, ordonîndu-i să se odih-nească şi (aici bătrînul detectiv face tînărului detectiv cu ochiul) să-i dăruiască minunatului său băieţel o gingaşă surioară. Tînărul detectiv roşeşte ca o fată (întotdeauna tinerii detectivi roşesc ca o fată) şi pleacă acasă. Tînăra soţie îl aşteaptă cu lacrimi în ochi şi cu supa pe aragaz, dar, zărindu-l, îşi şterge lacrimile şi îi toarnă supa în farfurie. Bineînţeles că sună telefonul tocmai cînd tînărul detectiv duce la gură prima lingură, bineînţeles că la telefon este bătrînul detectiv care-l invită, urgent, la birou.
Aici se termină cartea, nu înainte ca tînăra soţie să verse supa înapoi în oală, pentru că această supă va mai fi folosită şi în viitoarele romane, în care tînărul detectiv îşi va continua aventurile, mînă în mînă cu bătrînul detectiv. Rezultă că supa pregătită de tînăra soţie nu va fi consumată niciodată. Atîta pagubă...
(Perpetuum comic ’91, pag. 118)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu