E ora nouăsprezece. La televizor se transmite un reportaj agrar. Familia Baciu e adunată în sufragerie. Familia Baciu e formată din: domnul Baciu Eusebiu, doamna Baciu Cezarina, domnişorul Baciu şi soacra domnului Baciu, doamna Afrodita Tîrziu.
— Ai putea să-ţi faci lecţiile înainte de programul de la televizor! rupe tăcerea bunica, ştergîndu-şi, de fustă, mîinile ude.
— Pot, dar nu ştiu să fac problemele la matematică!
— Eşti prost ca maică-ta, de aia nu poţi să le faci!
— Iar începi, dragă, cu insinuările astea, ce o să creadă copilul, vino Victoraş mamă la mine, să vedem ce-s cu problemele alea!
Se aud voci pe palier. Tropăituri. Afară ninge ca-n basme, în casă caloriferele sînt reci, iar televizorul transmite imagini de pe străzile Beirutului.
— Cîte văduve trebuie să fie şi-n Liban! comentează şeful clanului, domnul Baciu Eusebiu, sorbindu-şi nechezolul amestecat cu zaharină. Obosit şi plictisit, se lasă pe spătarul fotoliului, închide ochii şi strigă:
— Azi pe ce ai mai cheltuit banii, mamă soacră? Fiecare cuvînt al acestei replici are sclipirea şi duritatea unui stilet din oţel arab. De doi ani soacra stă în aceeaşi casă cu fiica şi ginerele şi nu este seară ca domnul Baciu să-şi uite replica. Într-o viaţă de om şi cel mai mărunt amănunt trebuie să-şi aibă locul lui, aşa chibzuieşte domnul Baciu.
Aşteaptă răspunsul, acesta nu vine, de doi ani răspunsul la aceste cîteva cuvinte nu vrea să vină; deschide ochii şi priveşte, în continuare, programul la televizor. Acum se transmite starea vremii.
Domnul Baciu simte cum dispare într-un val de nisip. În jurul lui nu mai vede nimic. E clar, a devenit astenic!
— Şi mă rog, madam Cezarina, cît mai ai de gînd să mă înşeli, nu te-ai plictisit de acest adulter?
— Eşti tîmpit, numai prostii vorbeşti! Bea-ţi cafeaua şi du-te şi te culcă!
Niciodată domnul Baciu nu o observa pe soţia lui, atunci cînd îi arunca această replică de teatru, acum însă a privit-o; l-a făcut tîmpit, zîmbind, asta mirosea a promisiune.
— O să mă duc să mă culc. De asta sînt bun în casa asta: să dorm şi să aduc bani de două ori pe lună!
De el se lipise această trăncăneală. Se ridică şi zise:
— Mă duc să mă culc, asta e o casă de nebuni! Nu mă ajutaţi, cu nimic. Noapte bună!
Afară fulgii alergau frumos la întîlnirea cu asfaltul...
(Perpetuum comic ’91, pag. 117)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu