Virasem din Academiei şi aşteptam să se elibereze zebra pentru a mă înscrie pe 6 Martie, cînd m-am trezit cu lovituri puternice în partea dreaptă a parbrizului. Aruncîndu-mi privirile într-acolo, aveam să descopăr o fiinţă tînără, atrăgătoare şi disperată care-mi cerea, prin semne, un prim ajutor. Fire săritoare, cum mă ştiu toţi prietenii cînd e vorba de sexul slab, m-am aplecat, am întins mîna şi-am întredeschis portiera. N-am avut însă timp să ascult rugăminţile fetei, fiindcă imediat ce-am eliberat piedica, ea a acţionat rapid şi-ntr-o clipă se afla lîngă mine, instalată în banchetă.
— Domnule, dacă pierd întîlnirea, sînt şi eu pierdută.
Luat pe nepregătite, abia am putut îngăima:
— Ştiţi, eu nu obişnuiesc să fac curse particulare mai ales...
— Dau orice şi oricît, m-a întrerupt angelica fiinţă, nu trebuie să pierd afacerea vieţii mele.
Generozitatea ei nemărginită m-a tulburat, creîndu-mi chiar anumite complexe. Voiam să-i explic că sînt un bărbat căsătorit, temător, dar n-am mai avut vreme, fiindcă în spatele nostru intraseră în horă claxoanele. Era neapărat nevoie să demarez. La rondul de la Universitate, mă pregăteam să fac la stînga cînd tînăra şi-a legat mîna de volan.
— Înainte! Tot înainte! m-a avertizat ea.
— Dar drumul meu e în altă parte, m-am apărat eu.
— Acum avem un drum comun, mi-a mîngîiat mîna, tăind brusc toate barierele politeţei.
Avea o palmă caldă, tremurătoare. Nu-i mai puteam rezista.
— Unde ziceaţi că vreţi să ajungeţi?
— Aproape, foarte aproape, Puiule!
Sentimentele necunoscutei evoluaseră atît de rapid, încît m-am simţit onorat că mai pot trezi interesul cuiva atît de gingaş. Temîndu-se, probabil, de surprize, tînăra m-a evaluat apoi cu mai multă atenţie şi mi-a pus o întrebare neaşteptată:
— Căpitan? Maior?
— Soldat neinstruit.
— Lasă glumele, în serviciu, voiam să ştiu. Pariez că eşti de la Miliţie.
Uimirea mea avea s-o convingă mai mult decît oricare răspuns.
— Ei, atunci care-i sectorul în care roboteşti? Economic, juridic, zootehnic, sanitar, alimentar?
— La ce-ţi foloseşte să ştii?
— Faci pe Moşilor şi pe urmă a doua la stînga. La dreapta şi iarăşi înainte!
După o pauză în care-şi făcea socotelile, pesemne, avea să-mi caute punctul sensibil.
— E foarte important să ştim acum ce sector mai deţine suflete alese ca al tău. Sînt tot mai rari oamenii care te ajută la nevoie... Hai, Puiule, nu mă mai fierbe atîta!
— Cultural.
Chipul i s-a luminat brusc de parcă şi-ar fi amintit de o întîmplare din cele mai plăcute.
— Păi bine, mă, Puiule, mi-a aplecat umărul cu o lovitură puternică, de ce taci ca ăla în vreji şi-mi pui mintea la încercare? Ştii cu cine ai onoarea să călătoreşti?... Cu o poetă laureată în mai multe rînduri...
Glacialitatea mea a determinat-o să izbucnească:
— Nu te impresionează compania?!
— Ba da, dar la volan nu mă pot manifesta. Vezi că nu sîntem singuri pe stradă...
— Atunci ascultă-mă: „Foaie verde de verdeaţă/ Cînd se scapă de mătreaţă/ Ursul care ne-a tot dat tîrcoale/ Bagă spaima-n animale./ Şi în oameni şi-n furnici/ Şi în proaspătul arici./ Şi iar verde de găteală/ Scoală lele de pe boală/ Şi vezi cum mai joacă leatul/ C-a ajuns la necuratul." E mortală, nu?
Cum eu continuam să conduc preventiv, căci ţineam foarte mult să-mi păstrez permisul în buzunar, tînăra m-a prins de umăr şi m-a scuturat puternic.
— Tot n-ai nimic de spus, Puiule?
— Marius, m-am grăbit eu s-o corectez.
— Stai aşa, te ştiu! Bănuiam că-mi eşti cunoscut, dar nu ştiam de unde să te iau! Măi, Mariuse, cît te deformează televizorul! Acum înţeleg de ce n-ai reacţionat la poezie. Tu eşti Marius Ţeicu, regele cîntecului. Ia ascultă-mă!
În următoarele minute şi-a exersat talentul interpretativ, schilodind cum nu se putea mai bine melodiile celui cu care mă confundase. Văzînd că nici de această dată nu mă impresionează, s-a oprit şi-a zis.
— Pentru poezie n-ai organ, de muzică ţi s-a acrit, ia să vedem noi cum stăm la pictură!
Din geanta-i burduşită cu tot felul de obiecte a scos un creion şi-o hîrtie şi s-a grăbit să-mi facă portretul. În două minute l-a realizat şi-am putut apoi admira un chip care mă apropia foarte mult de Horia Căciulescu. Hotărît să mă descotorosesc cît mai grabnic de atrăgătoarea fiinţă, am revenit la vechea mea obsesie:
— Cît mai este?
— Ce să fie? întrebă ea intrigată că nici această operă nu i-o luam în seamă.
— Unde-i locul de coborîre?
Tînăra s-a uitat afară, s-a uitat la mine şi-a spus:
— Acolo!
Intrasem deja într-un cartier cu străzi înguste, încîlcite şi din cauza întunericului care se lăsase nu mă mai puteam orienta. Alături, pasagera nu-şi mai găsea locul: se foia întruna. Descoperind că strada în care eram se înfunda la capăt, m-am simţit uşurat: cu siguranţă, mi-am zis, aici trebuie să coboare.
— Gata, să-ţi fie de bine!
De data asta nu mai era nici disperată şi nici grăbită. Ceva părea să-i stea pe buze.
— Nu te simţi bine?
— Ai fost atît de amabil încît simt plăcerea să te invit la o cafea.
— Mulţumesc, dar sînt cap limpede la o gazetă. Poate cu altă ocazie.
— Acum! hotărî ea. Hai, coboară, ai capul destul de tulburat...
— Regret nespus că nu pot.
Refuzul meu categoric a obligat-o să-şi vîre mîna în geanta burduşită cu obiecte.
— Deci nu-ţi place mutra mea! Bineee!... Atunci, banii!
— Domnişoară dragă, am schimbat eu tonul, mă jigneşti! Ţi-am făcut acest serviciu fiindcă te-am văzut disperată.
— Scoate banii! a hotărît ea fără să mă asculte. Te costă numai o bătrînă.
Nu mi-am putut înfrîna uluirea.
— Cum, tot eu îţi sînt dator?
— Distracţia nu se plăteşte? Crezi că mi-am exprimat talentele de pomană? Hai, grăbeşte-te, n-am timp de pierdut!
— Asta-i culmea!
— Lasă anecdotele cu culmile, le cunosc, plăteşte, altfel...
Iritat, am început s-o bruschez pentru a o arunca afară, dar tînăra şi atrăgătoarea fiinţă era deja pregătită să mă calmeze, arătîndu-mi un obiect tăios şi lucios.
— Chiar nu vrei să rămîi cu capul limpede? mi-a atras atenţia. Priveşte afară!
În jurul maşinii roiau deja cîteva umbre suspecte.
Cu atîtea argumente, orice bărbat se putea lăsa convins. Am scos portofelul. Nu o sută ci trei mi-a smuls tînăra din mînă. Mulţumită de reuşita sa, a coborît şi mi-a vorbit apoi:
— Dacă te-ai simţit bine în compania unei artiste, mai caută-mă şi poimîine, în acelaşi loc: mîine intru şi eu în S.R.L.
(Perpetuum comic ’89, pag. 170)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu