(din ciclul „Critică de dincolo de culise")
Woyzeck. Reflectoare încinse. Emoţii ca de premieră.
Regizorul a avut năstruşnica idee de a cere interpreţilor să-şi care singuri elementele de decor în scenă. Toate astea aveau să se petreacă în întuneric beznă şi cu acompaniament de terifiantă muzică dodecafonică. O variantă scenică modernă! Buchner scos de la naftalină...
Woyzeck e mai mult mort decît viu — interpretul pare cuprins de friguri şi are vizibile reţineri. Dar se execută împleticit şi supus şi cară în scenă, tablou după tablou, recuzita ce i-a căzut în sarcină. Regizorul supraveghează din culise fiecare intrare în scenă, ca un starter cu ochi de Argos.
Pînă la un punct jocul cu întunericul a decurs fără incidente.
Altă schimbare de decor.
Woyzeck tîrăşte din culise, gîfîind, o scară şi nişte iarbă. Regizorul ia în primire obiectele, Woyzeck urmînd să mai transporte una masă şi una bucată scaun. Se vede silit la ca- le-ntoarsă... În acelaşi deplin întuneric şi în sunetele muzicii abstracte.
Fundal sonor ca de sfîrşit de lume: trosnete şi scîrţîituri...
„Lumină!" ordonă regizorul. Se aprind reflectoarele.
Pe scenă nu tu masă, nu tu scaun, nu tu Woyzeck.
Jos, în adîncurile fosei orchestrei, ceva dădea să se ridice. Se auzea un geamăt surd de contrabas...
În româneşte de LIA MELTZER
(Perpetuum comic ’89, pag. 169)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu