Cum n-aţi aflat? Tov. Coltuc Cîrţan Vasile, directorul de la întreprinderea „Grundul stacojiu", mînat de un avînt imposibil de stăvilit, a fost marcat brusc de un sentiment cu totul necunoscut pînă la acea oră şi pînă la acea vîrstă, cum îi place să creadă, un sentiment atît de pur şi despuiat de interese faţă de o dulcinee, încît nu s-a speriat, nu s-a îngrijorat evaluînd şi motivul acestei neaşteptate explozii. Noua locatară a compartimentelor inimii sale era demnă de admiraţie. Numele, figura, tenul satinat şi glăsciorul ei, tremurul ştrengăresc şi ademenitor al pleoapelor se circumscriau de minune apelativului de Puşa, veritabilă frumuseţe a urbei de sub munte unde roboteşte din răsputeri „Grundul stacojiu" şi se încadrează în parametrii bunului mers al economiei zonale. Domnişoara Puşa a nimerit într-o bună zi, ah ce frumoasă zi, în cabinetul şefului cu o adresă din partea parcului sportiv local, unde ea deschidea şi închidea sezonul de nataţie prin demonstraţii foarte ingenioase şi printr-o costumaţie foarte sumară, pentru a atrage tineretul pe calea acestei îndeletniciri splendide din timpul liber şi spre a da, prin însăşi supleţea ce o caracterizează, o pildă vie despre binefacerile acestui sport fără pereche. Cînd a intrat cu adresa în mînă, surîzătoare şi învăluită de nuri, s-a produs în inima lui Coltuc Cîrţan Vasile, directorul, un scurt-circuit, firma lui răspîndindu-se în toată reţeaua sanguină, ceea ce l-a făcut să clipească mărunt, dovedind că nu-i venea să creadă că tocmai în biroul său a pogorît un heruvim. S-a trezit în picioare, greoi ca un urs cu gesturi salonarde, repezindu-se, fără a ţine seama de gabarit, să-i pupe, cu graţie, mînuşiţa înmănuşată. Puşa se simţi obligată să-şi tragă mîna din menghina ursească a labei păroase, dar directorul pupa frenetic meşina gălbuie a mănuşii, schimbîndu-i culoarea prin umezire.
— Dar e destul, tovarăşe Coltuc, am înţeles că sînteţi un om subţire, sensibil şi politicos şi oricine ajunge la dumneavoastră găseşte rafinatul om de lume crescut bine şi manierat.
— Oh, oftă directorul, atît de frumos vorbiţi, atît de cinstit răsplătiţi dumneavoastră gestul meu dezinteresat. Apoi oftă şi rămase încremenit în faţa dumneaei. Apucă adresa, dădu citire conţinutului, folosind ochelarii de prezbit, scoşi într-o clipă din buzunar şi repuşi la loc cu o viteză uluitoare, conţinut căruia îi necesita un răspuns urgent. N-a mai aşteptat nici un fel de aprobări superioare, şedinţe ori consultaţii cu factorii laterali, colaterali, ascendenţi şi subalterni, şi, pe loc, a emis decizia.
— Se aprobă! Se aprobă, se vor face toate amenajările, imediat cabinele ştrandului vor fi reparate gratuit, se va trage un glanţ de beton în jurul bazinului. În felul acesta sprijinim clubul sportiv şi încurajăm nataţia. Excelentă idee domnişoară. În plus se alocă X vagoane ciment, sticlă, faianţă, lemn... şi... făcu o suspensie în discurs, vom reamenaja vila din coasta muntelui, cu perdele, cu brocaturi, cu sofale, cu două dormitoare, un drum în serpentină flancat de actualii molizi, un gard bine întins şi gîndit. Acolo îţi repartizăm dumitale locuinţa să fii cît mai aproape de serviciu, să nu te oboseşti. Nu-i aşa că-i minunat?! Recunoaşte! Săptămîna ce urmează, ţine minte. Îţi vom face o vizită să vedem cum te-ai instalat.
— Sărut mîna... tăticu, zise fata, privindu-l într-o dungă, zeflemitoare.
— Hm... Ce ai spus? ripostă furios directorul.
— Fii cuminte tăticu, nu te agita, s-ar putea să-ţi sară tensiunea de la punctul fix şi să piardă economia locală un bătrîn atît de valoros...
— Hm... Ce?! Mai spune odată. Ce?! Cum de ai îndrăznit?!
— Dar dumneata?!
(Perpetuum comic ’89, pag. 56)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu