Într-un moment de străluminare (uneori, pe lîngă durerile de oase, am şi asemenea crize), ochii mi s-au împăienjenit, o dulce ameţeală mi-a cuprins fiinţa, bătăile inimii s-au înteţit şi, dintr-o nebăgare de seamă, am început să întrevăd ca-n vis scene din viaţa secolului următor. Cum mi se întîmplă a doua oară aşa ceva, avînd aşadar oarecare experienţă, n-am căzut în uimire şi derută: am luat repede un creion şi hîrtie de scris şi m-am apucat să notez cît mai sîrguincios cu putinţă.
Fusesem anunţat cu mult timp în urmă că în luna mai se va ţine în institutul nostru o sesiune extraordinară de comunicări ştiinţifice şi că aveam de pregătit şi eu una. Alesesem ca temă un procedeu nou şi de mare importanţă, la care lucrasem un mare număr de ani, privind noi metode de săpare a tunelelor submarine cu tîrnăcopul. Mi-am scris comunicarea, m-am prezentat la sesiune şi am citit-o chiar în prima zi. Auditoriul a fost entuziasmat, un inginer s-a grăbit să spună că invenţia mea e epocală, o mare revistă de specialitate mi-a cerut spre publicare textul lucrării.
Din păcate, n-am putut să mă bucur de succesul înregistrat pentru că, imediat după pauză, cineva a propus să scriu eu procesul verbal al şedinţelor, mîna mea fiind recunoscută ca foarte îndemînatică în treburi din astea şi avînd un scris foarte îngrijit.
Din stenogramele luate, cititorul îşi poate face o idee despre mulţimea şi importanţa comunicărilor şi ale dezbaterilor sesiunii.
Inginerul Ion Ionescu şi-a ales ca temă o plimbare cu barca pe lacul Tei, într-o noapte cu lună, împreună cu iubita (mult mai tînără decît cercetătorul). Astfel, el a arătat că a angajat o barcă nu doar pentru o oră, cum se obişnuieşte, ci pentru trei, ca să aibă timp suficient să se piardă în apele liniştite ale lacului şi să se bucure în tihnă de farmecul serii şi de graţia însoţitoarei sale. În termeni concişi, presăraţi ici-colo de cifre comparative, cercetătorul a detaliat impresiile dobîndite, insistînd pe frumuseţea apelor irizate de razele misterioase ale lunii, pe gradaţia savantă a transformării serii de vară într-o noapte-noapte dar cu iluminaţie universală. Farmecul plimbării nautice, a arătat referentul, decurge din utilizarea completă a factorilor naturali ai locului, din extragerea selectivă din peisaj a elementelor de pitoresc şi agrement, cum ar fi, de pildă, tresărirea pe baltă a peştişorilor şi a păsăretului tîrzielnic. Un fapt semnificativ, detaliat cu mult spirit analitic în comunicare, i s-a părut vorbitorului pierderea la un moment dat a unei vîsle, în căutarea căreia cei doi navigatori nocturni şi-au irosit oarecare timp.
De o primire bună s-a bucurat referatul ilustrului specialist Gheorghe Gh. Gheorghe, intitulat: „Observaţii cu privire la consumul de energie umană în procesul de preparare al tăiţeilor. Într-un limbaj pe înţelesul tuturor, servindu-se de un bogat material ilustrativ (proiecţii, planşe, cocă crudă şi alte mostre etc.), referentul a demonstrat că operaţiunea de tăiere (debitare) a foii bine întinse cu făcăleţul tradiţional (laminor de casă) e cu 60 la sută mai spornică (eficientă) dacă se foloseşte în locul cuţitului de masă obişnuit (netăietor prin definiţie) un set de aşchietoare vidia, cu înclinaţie variabilă, procedeu folosit şi de americani. Analiza economică şi tehnică a întregii operaţiuni scoate în evidenţă că tăiţeii obţinuţi sînt fiabili, prezintă iregularităţi ce încîntă limba şi cerul gurii, mai ales dacă în aluat s-a încorporat (băgat) şi ou. Concluzia autorului e că efortul (consumul de energie umană) risipit în procesul de tăiere este recuperat integral de gospodină prin îngurgitarea produsului finit, fie cu brînză, fie numai cu nucă.
Comunicarea economistului Vasile Vasilescu s-a oprit în special asupra rolului pe care îl are în viaţa modernă gimnastica de dimineaţă şi repausul S.R.L. Arătînd cu fapte concrete că domnia sa e supraponderal şi, în general, sedentar, suferind de gîfîială cronică şi emfizem, s-a gîndit încă din adolescenţă la soluţii practice şi rapide de derutare (minţire) a tendinţei organismului de-a lua proporţii. După strădanii îndelungate şi experimente în laboratorul pus cu amabilitate la dispoziţie de centrul de cercetări gravitaţionale şi evaluări (cîntăriri) al sportivilor, specialistul a ajuns la concluzia că supradimensionarea persoanei sale e de natură conjuncturală şi de habitudini (poftă sau apetit exagerat), ca atare şi-a îndreptat atenţia spre chestiunile, ignorate pînă atunci, de dinamică. Pasionantă e descrierea luptei sale cu inerţia şi comodităţile. Ideea salvatoare i-a dat-o vederea, într-o zi, a unei biciclete ce stătea sprijinită de-un gard, în cartierul unde locuia. Şi-a cumpărat bicicletă, a alergat zilnic cu ea, a făcut oarecari progrese, mai ales în privinţa păstrării echilibrului, pentru că nu ştia să pedaleze şi să ţină ghidonul, tatăl lui fiind aviator pe-un supersonic. În continuare, vorbitorul a arătat că poate ar fi rămas la acest stadiu dacă bicicleta lui n-ar fi suferit întîmplător un accident, cu ocazia căruia dînsul a trebuit să zacă o vreme la pat. După revenirea la parametri acceptabili, mersul fiindu-i greoi, articulaţiile anchilozate, medicul i-a recomandat gimnastică. În această gimnastică a întrevăzut ieşirea nu numai din situaţia în care se găsea temporar ci şi din aceea care îi amărîse pînă atunci viaţa. În scurt timp a combinat ştiinţa dinamicii cu contabilitatea, stabilind norme şi baremuri ale figurilor clasice — zise şi suedeze — ridicarea pe vîrful picioarelor, unu, îndoirea genunchilor, doi, aplecarea cu mîinile întise, trei..., cu inspiraţia şi expiraţia corespunzătoare. Metoda şi-a aflat repede configuraţia, talia experimentatorului a scăzut proporţional, pofta de mîncare s-a metamorfozat în poftă de viaţă şi, cu vremea, într-o nouă poftă de bicicletă.
„Nu e pe lume mai mare plăcere decît cea procurată de întoarcerea trunchiului şi genuflexiunea, pedalarea la Şosea, dimineaţa, numărătoarea ascendentă şi cea inversă, cu condiţia să execuţi figurile într-un costum uşor şi elegant şi să ştii să ţii firul drept cînd apeşi braţele pe ghidon" — arată în încheiere cercetătorul, care pretinde a şti că despre rezultatele sale se interesează în prezent academia suedeză, atentă la tot ce apare suedez pe mapamond, şi că în privinţa premiului Nobel dînsul nutreşte numai vii speranţe.
După epuizarea referatelor, s-a trecut la comentarea lor, înscriindu-se cu intervenţii numeroşi participanţi, majoritatea subliniind seriozitatea cercetărilor, calitatea referatelor. N-au fost ocolite nici aspectele critice, cum a fost aceea — a unui geolog — care a regretat că nici unul din specialişti n-a abordat problema pisicuţelor de casă, după părerea sa de-o acută actualitate.
(Perpetuum comic ’89, pag. 63)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu