Umor „S.F.”

        M. se decise, în sfîrşit, să-şi comande un nou costum. Alegerea croitorului n-avea nici o importanţă. Lui M. îi păsa prea puţin cum va arăta noul său costum. Nu vroia decît s-o împace pe logodnica sa, Maria, care nu-l mai accepta în costumul său de velur, bleumarin, singurul, de altfel, pe care-l purta de cîţiva ani şi la serviciu, şi în unele cercuri alese ale Mariei, cu o nonşalanţă pe care ea o găsea de-a dreptul vulgară.
        Intră în prima croitorie pe care o întîlni în drumul său. Cineva îi deschise uşa înainte de a se sinchisi el s-o facă. Nu-şi dădu seama dacă era patronul sau valetul: era prea elegant pentru un valet şi mult prea curtenitor pentru un patron.
        — Bine aţi venit! Costumul dumneavoastră este gata.
        Cum aşa? Era absurd! Omul acesta patron-valet, valet-patron pe care îl vedea acum pentru prima oară în viaţa sa îi cunoştea numele şi, culmea, îi anunţa executarea unui costum pe care nu-l comandase niciodată.

        — Trebuie să fie o confuzie la mijloc, o eroare, d-le, eu...
        — Vă înţeleg nedumerirea! Fireşte, n-aţi comandat nici un costum. Societatea noastră nu primeşte niciodată comenzi pentru că activitatea de marketing modern exclude asemenea principii învechite. Agenţii noştri, specializaţi în prospectare, statistică, drept, medicină, psihoanaliză etc. se ocupă în special de clienţii potenţiali, urmărind fiecare secvenţă din viaţa lor, bineînţeles, într-un mod categoric discret. Ei prospectează toate clişeele existenţei lor pînă în cele mai infinitezimale amănunte, acumulînd numeroase informaţii vis-à-vis de gusturile lor, necesităţi, gradul de uzură al hainelor corelat cu activitatea zilnică, cu limitele de neglijenţă sau pedanţă, temperamentul individului, disponibilităţi financiare, alimentaţie, adăugînd-se la asta procentajul rezervat întîmplărilor neprevăzute: furt, accident, acţiunea factorilor externi etc. Computerul nostru prelucrează aceste date, furnizîndu-ne informaţii precise asupra modului în care se va orienta clientul. Cazul dumneavoastră e unul din cele mai uşoare: logodnica dumneavoastră v-a anunţat acum o săptămînă că vă va înapoia inelul de logodnă dacă veţi continua să purtaţi acest costum ponosit bleumarin, culoare care-i provoacă iritante indispoziţii. O iubiţi, d-le, nu-i aşa? Prin intermediul fotografiilor pe care vi le-am făcut cu aparate speciale, am aflat amănunte din viaţa dumneavoastră. În primul rînd ne-au interesat dimensiunile corpului dumneavoastră.

        Şi patronul-valet, valetul patron, îi întinse un impresionant plic cu fotografii în care se putea admira în toată splendoarea fiinţei sale, surprinse într-un impresionant număr de poziţii, în propria-i cameră. Ideea i se păru infernală. Cu ce drept acest nebun se introduce în viaţa sa privată?? Peste cîteva clipe se trezi în faţa uinei oglinzi mari veneţiene îmbrăcat în noul costum. Îi venea impecabil. Căută disperat un cusur, cît de mic, încercă să inventeze unul, era zadarnic. Onoră chitanţa pe care o găsi în buzunarul hainei şi ieşi trîntind uşa după el. Plătise în bancnote mari fără să aştepte restul. Peste cîteva minute îl găsi în buzunarul din interiorul hainei, pînă la ultimul bănuţ. Trebuia să fie o escrocherie la mijloc, nu se putea altfel. Era prea de tot. Marketing, ce nerozie! Deodată, dintr-o tutungerie ţîşni o vînzătoare tînără, cu ochi mari, albaştri:
        — Domnule M. Pachetul dumneavoastră de ţigări!
        M. se uită nedumerit la ea. Îşi aminti că rămăsese fără ţigări, intenţionînd să-şi cumpere de la prima tutungerie, dar uitase cu desăvîrşire de ele.

        — Îmi datoraţi atît, domnule... zîmbi vîzătoarea neprefăcut. M. se scutură îngrozit, ca apucat de friguri, grăbindu-se să ajungă cît mai repede acasă. În sfîrşit! Liftul era defect. Urcă gîfîind cele zece etaje. Efortul îi stîrni o foame de lup. Îşi aminti că bucătăreasa avea zi liberă. Nu-i nimic, îşi va pregăti singur o friptură de porc. Puse mîna pe clanţă şi, dintr-o dată, încercă un fel de teamă, intră. În sufragerie îl aştepta o friptură de porc bine rumenită, pişcată de untul fierbinte. Complet transfigurat, tremurînd ca un ceainic, M. le intentă tuturor exponenţilor noului său destin, un proces virtual, sîngeros. Se gîndi la pedepsele cele mai scrîncene pe care le-a oferit istoria, dar renunţă imediat la ele. Îi veni o idee strălucită. Întîi îi va invita pe toţi, să le mulţumească, să-şi exprime recunoştinţa pentru modul generos în care au ştiut să răspîndească cuceririle ştiinţei moderne, pentru grija faţă de om... Apoi...! Auzi bătăi în uşă. Săltă clapa vizorului şi privi paralizat. Afară, într-o superbă ţinută de seară aşteptau liniştiţi şi surîzător, patronul-valet, valetul-patron, vînzătoarea cu ochi mari, albaştri, bucătăreasa. Se întoarse electrizat spre telefon, formă un număr şi aşteptă.
        — Maria? Dragostea mea. Ajută-mă, numai tu poţi s-o faci. Vino cît poţi de repede, înţelegi? Cît poţi de repede. E absolut necesar, iubito, simt că înebunesc.
        — Regret, dragul meu, acum nu pot.
        — Maria, glumeşti? Nu se poate să nu înţelegi, încearcă, te implor...
        — E imposibil. Tu TREBUIA să vii, trebuia să fii demult aici...

(Perpetuum comic ’88, pag. 16)