Nu ştiu altora cum le este, dar eu mă simt bine în faţa cuvintelor încrucişate. Nu le dezleg. Mă uit la ele ca Napoleon la planul unei bătălii, ca iubita mea la o carte de bucate, ca mine la un nud înrămat cu gust. Îmi plac, pentru că mă euforizează, dîndu-mi măsura adevăratelor mele calităţi, îmi insuflă încredere în puterea de a rezolva orice problemă; îmi prilejuiesc un complex de emoţii, ca-n faţa următoarelor „obiecte": poezie, fetişcană, sarmale, apus de soare, cabernet de Recaş; mă satură, adică îmi satisfac nevoia de metaforă.
Cuvintele încrucişate sînt pentru mine indispensabile, chiar şi vara, cînd e cald. Îmi scald în (printre) ele sufletu-mi candid şi creierul împănat de tot felul de tentaţii, care mai de care mai intelectual-depresive. Iată, de pildă...
4, vertical: Fratele prunului. 8 litere. Aş prefera fiica prunei. Asta ar fi ţuica. Sau fiul: magiun. Deşi, în afară de mama comună (pruna), nu văd nici o legătură între cei doi copii. Mor după magiunul de prune. Nici ţuica nu-i de lepădat, însă nu trebuie exagerat. Fratele prunului? Mai mare? Mai mic? Parcă văd o familie de pruni, cum scrie la carte, tata, mama, copiii, într-o livadă de meri. De fapt, dintre toate fructele, cel mai mult îmi plac merele. Merele te trimit cu gîndul la mitologie, la folclor, la literatură. E o plăcere! Mărul Evei, Mărul discordiei. Făt-Frumos şi merele de aur. Mărul de lîngă drum. Malus domestica. Ionatan, creţesc, parmen auriu, domnesc. A bate măr. Aşa se spune, deşi mie mi se pare absurd. A bate nuc — ar mai merge, dar nu trebuie s-amestecăm nucii în povestea asta. Mărul face parte din familia rozaceelor, iar nucul din... Cred că nu ştiu. Oricum, juglandacee e şi mai greu de pronunţat. Întîmplător, mi-aduc aminte de un nuc din copilăria mea. Lîngă el se află un corcoduş. Corcoduş! 8 litere. Prunus cerasifera. Să fie ăsta fratele prunului? În orice caz, un frate vitreg. Îl văd mai degrabă pe post de verişor. De fapt, nu mă interesează.
10, vertical. Pahar medicinal. 7 litere. Sînt dezamăgit. Am ghicit imediat şi... farmecul s-a dus. Ventuză. Aş fi preferat o definiţie mai poetică. Produce buline pe piele. Sau: Rimează cu răceală. Chiar: la mine-n casă am de toate, de la cleşte-patent şi pînă lă nucă aluminiu (pentru ceai), de la televizor la lingură de încălţat, dar ventuzele îmi lipsesc. Ventuzele sînt foarte necesare, măcar că de mult timp au intrat într-un fel de, umbră. S-au dus vremurile cînd nişte ventuze bine puse şi la momentul potrivit înlocuiau cu succes o mulţime de hapuri. Nu c-aş fi tradiţionalist înfocat, însă pur şi simplu îmi plac. Le ţii într-un sertar, nu se strică, n-au termen de garanţie şi le poţi întrebuinţa, şi-n alt fel, nu numai la boală. Ce m-ar împiedica să le iau drept pahare şi să beau din ele apă, vodcă, bulion sau vin? Şi-s şi mai ieftine. Un pahar de cristal costă cît două duzini de ventuze. Şi fac... impresie. Îţi vine în vizită un pictor. Motiv de inspiraţie „Natură moartă cu ventuze". Sau un poet: „Sărutul tău — ventuză — mă..." Rime: muză, meduză, buburuză, cambuză.
6, orizontal. Laurenţiu Cerneţ. 2 litere. Asta-i culmea! Cum să intru în două litere?! Aici trebuie să fie o greşeală... Ba nu! As. Hm... Dacă aş descoperi că au fost vizate doar iniţialele (L.C.), m-aş întrista de moarte. Oricum, am, aşa, o mică satisfacţie: autorul careului a auzit de mine. Ia să văd cine semnează! Cine? Păi, ăsta e văru-meu. Ţ-ţ-ţ... Nu ştiam că se ocupă de... Bun băiat. Talentat. Foarte inteligent. A terminat Dreptul şi lucrează în comerţ. O să-l sun. Neapărat. O să-i facă plăcere. Ce mă costă? Asta e, că-i bine să-i oferi omului puţină bucurie. Un zîmbet, o felicitare. Habar n-ai cînd îţi prinde bine. Uite cum se leagă ideile! Categoric, cuvintele încrucişate sînt foarte utile.
(Perpetuum comic ’88, pag. 12)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu