De la Rimbaud, Scofală aflase cu mirare
Că fiece vocală evocă o culoare:
A - negru, O - albastru, E - alb, I - roş, U - verde.
Critic şi geniu plastic, el începu a-şi pierde
Şi somnul şi tutunul în meditări profunde...
U-i verde-n ale bălţii mult prea stătute unde,
I-i roş în asfinţituri, E-i alb în telemea,
Şi-n miozot, - ca-n floare - albastru-i O, sadea.
Dar ce te faci cu oaia, ori lae, ori bălaie,
Că - plină de vocale - o face chiar de oaie?!
Albastră-i ca azurul, căci nici n-ai încotro
Odată ce stimata începe cert cu O.
E neagră cum e smoala - vocala A - şi e
Mai albă ca zăpada odată ce-i şi-un E
(Adică fără-albastru - e lae: fumurie);
Iar I cel roş îi scoate peri albi prin pălărie...
Flămînd de mari concluzii, o puse la frigare
Şi-o întîrti ca discul lui Newton - tot mai tare.
Ieşind cu totul albă şi fragedă-n untură
El îşi sfîrşi calvarul c-o straşnică friptură.
(Perpetuum comic ’88, pag. 14)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu