Există pe lume oameni care nu ştiu să se odihnească. Îşi petrec concediul ca vai de ei, ca şi cum în acest timp, cei care au rămas la lucru îi sapă ca să le ia locul.
Unii, chiar de se află în vreo staţiune, umbla ca năuci, neputîndu-se bucura de farmecul naturii sau comoditatea hotelului în care au fost cazaţi. Mai sînt şi persoane care trăiesc cu falsa impresie că nu pot sta fără să întreprindă ceva. Cum rămîn fără activitate, dau semne de melancolie şi slăbesc. În schimb, alţii nu vor să se urnească, preferind odihna pe... loc.
Poposind, odată, într-o localitate montană, am luat autobuzul pentru a vizita staţiunea. Drumul, după cum se ştie, în asemenea locuri, este magnific. Peisajul potopit de verdeaţă este o adevărată încîntare. Totul te îndeamnă să rămîi, pe astfel de meleaguri, nonstop.
O „cuconiţă" era gata să-l ia pe şofer la bătaie.
— Voi face reclamaţie. Noi mergem la odihnă şi orice minut contează. Dumneata ne obligi să tăndălim pe aceste coclauri. Bine că nu ne-ai răsturnat. Grozav concediu aş fi avut!
Şoferul n-a lăsat-o fără replică.
— Ştii ceva, dacă mai clănţăneşti mult, reparaţia iese ca vai de lume şi iar rămînem în pană! Cînd am plecat în cursă, toate cauciucurile erau în stare perfectă. V-aţi îmbulzit cu toţii în maşină, cu fel de fel de valize şi bagaje! Ar fi plesnit şi-o anvelopă de tractor! Fă-mi loc să pot lucra în voie.
Dar, un tip mai rotofei, s-a amestecat şi el în discuţie, fiind de altă părere.
— Vă compătimesc din suflet, i-a spus şoferului. Persoana asta gălăgioasă pusă pe harţă, mă enervează şi pe mine.
Cuconiţa, şi mai furioasă, fu gata să sară la el, dar acesta continuă impasibil:
— Ascultă. Dumneata mergi la odihnă ca să-ţi mai calmezi nervii şi să mai adaugi cîteva kilograme în plus. Aşa că, cel mai indicat ar fi să începi cura de pe acum. Îţi faci degeaba sînge rău şi e păcat să slăbeşti. Cît de furioasă eşti, precis slăbeşti cîteva kilograme.
— Dînsa a pierdut, n-a pierdut un kilogram, dar pe mine m-a făcut să-mi pierd calmul...
Pasagerul rotofei a continuat.
— Mă uit la fiecare călător şi mă întreb de ce arată atît de nervoşi şi nemulţumiţi. Toţi sînt grăbiţi! Suferinzilor nu le strică, deloc, un pic de soare, de aer ozonat. Se poate sta pe o buturugă şi admira frumuseţile naturii. Uitaţi-vă la mine. Îl înjur eu pe şofer? Mă perpelesc eu că i-a plesnit cauciucul? Întîmplător chiar mă distrează şi mă bucur că pot sta „de vorbă", o oră, două, cu natura...
„Cucoana" care mai înainte stătuse ca pe jar, convinsă probabil de cuvintele rotofeiului, s-a retras să achiziţioneze păpădii, pentru o eventuală cură de slăbire. Pe rînd, şi ceilalţi călători s-au depărtat de autobuz, socotind că o plimbare e tocmai binevenită. Cîţiva s-au aşezat mofluzi pe marginea şoselei. Astfel s-a aşternut liniştea şi pacea.
— Sînteţi un înţelept, i-am spus. Priviţi lucrurile ca un veritabil filosof. Mi-ar face plăcere să mai stam de vorbă. La ce vilă sînteţi repartizat?
Acesta îmi răspunse, oarecum jenat:
— Eu nu sînt în vilegiatură. Am fost trimis pe meleagurile astea minunate cu nişte probleme de serviciu...
— Deci, asta-i explicaţia lipsei dumitale de grabă! De-aia îţi permiţi să admiri natura pe îndelete! Acum am înţeles de unde provine filosofia dumitale despre odihnă, linişte, natură.
Printr-un claxon strident, şoferul şi-a anunţat izbînda. Ca la o comandă, călătorii au dat buzna în maşină, nerăbdători să-şi continue drumul spre mult rîvnita odihnă.
(Perpetuum comic ’87, pag. 104)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu