(Autorul, folosindu-se de clasicul subterfugiu al „străinului - uimit-de-ce-i-văd-ochii" (în cazul de faţă, bătrînul şi şugubăţul maior de aţă englez Thompson), ia peste picior cîteva din slăbiciunile concetăţenilor săi.)
Zău aşa... Cum să defineşti nişte oameni care-şi petrec duminicile proclamîndu-se republicani şi săptămîna întreagă adorînd-o pe Regina Angliei; care se declară modeşti, dar îi dau mereu cu gura că ei poartă făclia civilizaţiei care fac din bunul-simţ unul din principalele lor articole de export, dar păstrează atît de puţin pentru ei înşişi, încît îşi răstoarnă guvernele abia înfiripate; care-şi plasează Franţa în inimă, dar averile în străinătate; care sînt duşmanii evreilor în general, dar prieteni intimi cu o izraelită în particular; care se topesc auzindu-i pe cupletişti cum îi iau în răspăr pe soldăţoi, dar se pun în poziţie de drepţi numai părîndu-li-se c-aud glas de trompetă; care nu rabdă să li se critice cusururile dar nu încetează a le ponegri ei înşişi; care se declară îndrăgostiţi de liniile clasice, dar nutresc o afectuoasă slăbiciune pentru Turnul Eiffel; care admiră la englezi totala necunoaştere a „sistemului D" („descurcă-te cum poţi"), dar s-ar socoti ridicoli să declare fiscului suma exactă a veniturilor; care rînjesc cu gura pînă la urechi la bancurile cu scoţieni, dar nu se dau nicidecum în lături să lupte pentru un preţ mai mic decît cifra de pe etichetă; care se-nfoaie de plăcere pomenind de Istoria lor, dar nu mai vor defel să aibă istorii; care nu rabdă să treacă nici o graniţă fără-a strecura fraudulos barem un flecuşteţ dar cărora le displace profund să nu fie în regulă; care ţin mai presus de orice să se afirme ca nişte oameni „ce nu pot fi duşi de nas", dar se grăbesc să aleagă un deputat cînd acesta le făgăduieşte marea cu sarea; care spun: „În april, nasu-n fular îngroapă-ţi-l", dar sistează complet încălzirea centrală încă din 31 martie; care proslăvesc deliciile vieţii la ţară, dar la o adică o-njură birjăreşte; care au un respect nemaipomenit pentru tribunale, dar nu se adresează avocaţilor decît pentru-a afla cum să păcălească mai bine justiţia; care, în fine, sînt ca vrăjiţi cînd aud pe unul din oamenii lor mari vorbindu-le de măreţia lor, de marea lor misiune civilizatoare, de marea lor patrie, de marile lor tradiţii, dar al căror vis e să se retragă, după o viaţă binişor trăită, într-un colţişor liniştit pe-o moşioară numai a lor, alături de-o gospodină cuminţică, mulţumită cu cîteva rochiţe ieftioare, care să-i răsfeţe cu tot soiul de mici bunătăţi şi să se priceapă la nevoie a-i întîmpina drăguţ pe amicii veniţi la o mică partidă de belotă?...
În româneşte de ANCA-DOMNICA ILEA
(Perpetuum comic ’91, pag. 221)
Zău aşa... Cum să defineşti nişte oameni care-şi petrec duminicile proclamîndu-se republicani şi săptămîna întreagă adorînd-o pe Regina Angliei; care se declară modeşti, dar îi dau mereu cu gura că ei poartă făclia civilizaţiei care fac din bunul-simţ unul din principalele lor articole de export, dar păstrează atît de puţin pentru ei înşişi, încît îşi răstoarnă guvernele abia înfiripate; care-şi plasează Franţa în inimă, dar averile în străinătate; care sînt duşmanii evreilor în general, dar prieteni intimi cu o izraelită în particular; care se topesc auzindu-i pe cupletişti cum îi iau în răspăr pe soldăţoi, dar se pun în poziţie de drepţi numai părîndu-li-se c-aud glas de trompetă; care nu rabdă să li se critice cusururile dar nu încetează a le ponegri ei înşişi; care se declară îndrăgostiţi de liniile clasice, dar nutresc o afectuoasă slăbiciune pentru Turnul Eiffel; care admiră la englezi totala necunoaştere a „sistemului D" („descurcă-te cum poţi"), dar s-ar socoti ridicoli să declare fiscului suma exactă a veniturilor; care rînjesc cu gura pînă la urechi la bancurile cu scoţieni, dar nu se dau nicidecum în lături să lupte pentru un preţ mai mic decît cifra de pe etichetă; care se-nfoaie de plăcere pomenind de Istoria lor, dar nu mai vor defel să aibă istorii; care nu rabdă să treacă nici o graniţă fără-a strecura fraudulos barem un flecuşteţ dar cărora le displace profund să nu fie în regulă; care ţin mai presus de orice să se afirme ca nişte oameni „ce nu pot fi duşi de nas", dar se grăbesc să aleagă un deputat cînd acesta le făgăduieşte marea cu sarea; care spun: „În april, nasu-n fular îngroapă-ţi-l", dar sistează complet încălzirea centrală încă din 31 martie; care proslăvesc deliciile vieţii la ţară, dar la o adică o-njură birjăreşte; care au un respect nemaipomenit pentru tribunale, dar nu se adresează avocaţilor decît pentru-a afla cum să păcălească mai bine justiţia; care, în fine, sînt ca vrăjiţi cînd aud pe unul din oamenii lor mari vorbindu-le de măreţia lor, de marea lor misiune civilizatoare, de marea lor patrie, de marile lor tradiţii, dar al căror vis e să se retragă, după o viaţă binişor trăită, într-un colţişor liniştit pe-o moşioară numai a lor, alături de-o gospodină cuminţică, mulţumită cu cîteva rochiţe ieftioare, care să-i răsfeţe cu tot soiul de mici bunătăţi şi să se priceapă la nevoie a-i întîmpina drăguţ pe amicii veniţi la o mică partidă de belotă?...
În româneşte de ANCA-DOMNICA ILEA
(Perpetuum comic ’91, pag. 221)
