Dacă mărturisesc că am maşina de şase luni, cincisprezece zile sau doi ani, voi citi pe faţa primului cumpărător posibil căruia îndrăznesc să i-o propun mereu acelaşi profund dezgust. Mai întîi, la prima vedere, nevăzînd nimic, nici măcar atingînd-o, maşina mea pare să-i inspire o repulsie îngrozitoare. Cînd o atinge, însă... ah!... cînd începe să o cerceteze, faţa îi devine de-a dreptul penibilă. Suferă, este evident. Omul ăsta suferă, suferă pentru toată motorizata omenire.
Totul începe, de obicei, printr-o apăsare viguroasă pe amortizoarele din faţă.
— S-ar zice că-s cam moarte!
Expertul cercetează apoi direcţia.
Verificarea se termină totdeauna cu această întrebare insinuantă:
— N-aţi avut un şoc mai mare?
— ...
— Ei, vreau să zic... ce... vreun accident oribil?...
Răspund „nu". Dar „nu"-ul ăsta nu-i uşor de spus fără să pară că vrei să spui „da". Căci din două, una: dacă răspund „nu" foarte repede, adică spontan, nu mă crede. Dacă, din contră, ezit aşa cît a-mi frunzări niţel memoria, ca totul să pară adevărat, atunci răspunsul sună fals, iar eu am o mutră de parcă aş vrea să ascund tot adevărul.
Între timp, expertul îşi continuă examinarea.
Pneurile...
Uşurel, le mîngîie, mititelele, îşi plimbă peste ele palma, cam ca un croitor care vrea să încerce o ţesătură. Şi apoi, anunţă lugubru:
— 80%! Nu prea grozav, eh! Cele din faţă mai merg. Dar în spate, parcă-s de muşama! Şi acolo... e o ciupitură... Nu, nu aici, acolo... Da... În fine, îi va trebui un tren nou... Pentru că, aşa cum e, maşina asta, a dumneavoastră, e la pămînt!
Cu această aluzie mă simt deci, indiscutabil, trezit la realitate. Permisul nu-mi ajută nici el cu nimic: conducere neglijentă, pneuri uzate, fără revizie anuală. Aştept, cu o nervozitate crescîndă, examinarea motorului. La drept vorbind, mă simţeam tare, ştiam că am un motor bun. Una peste alta, la o maşină, motorul contează, nu? Ei, bine! nu. Se pare că pentru expertul în maşini de ocazie motorul este a cincea roată la căruţă. Esenţialul — sînt accesoriile. Motorul? Asta-i simplu:
— Maşinile se cumpără, domnule, fără să le deplasezi! Pentru că un motor, înţelegeţi, puteţi spune ce vreţi,... dar, în fine, pentru că văd că ţineţi tare mult la motorul ăsta al dumneavoastră, ia să-l vedem. Uite... mai întîi, cît are motorul ăsta?
— Uitaţi-vă, domnule, kilometrajul funcţionează...
— O! Kilometrajul!... Cine stă să-l creadă? Şi ce arată el, ia să vedem... 23887... Mda, să zicem 50... dar, domnule, chiar aşa... Înţelegeţi-mă bine... doar n-am căzut direct din nori... Aveţi o maşină, asta înseamnă deplasare... Aveţi doar o meserie care vă cere atîta mişcare... Ei, dar... dar, domnule,... vă mişcaţi cam multişor. Gîndiţi-vă puţin! călătoriile, conferinţele... asta e... hai! să zicem, cît, 60,80 kilometri pe zi... cîteodată o sută, poate chiar mai mult... concediile... duminicile... doar mi-aţi zis că vara trecută aţi fost în Spania. Aveţi maşina de peste un an... ei, deci e bine aşa... 50 de mii... şi eu totdeauna sînt deasupra realităţii...
— Dar kilometrajul... doar nu l-am trucat şi pe ăsta!
— Ei, dar nici nu spun asta, desigur... Dar ştiţi, un kilometraj... Cine-mi poate spune că în timpul unei reparaţii, nu v-au schimbat kilometrajul... Apoi, mai trebuie să ţii cont şi de micile accidente... Se întîmplă ca un kilometraj să se oprească o dată la 500... 1000... 2000 kilometri... Dumneavoastră, dumneavoastră puteţi chiar nici să nu vă daţi seama... conduceţi... Dar motorul, el ştie bine asta! Credeţi-mă, domnule, 50 de mii nici nu este aşa de exagerat.
Sînt blocat...
Fac o scădere rapidă, 50000 fără 23887 rămîn aproape 26000 kilometri. Niciodată în viaţă n-am parcurs 26000 kilometri aşa de rapid cum m-a făcut să înghit expertul ăsta...
Orice ar fi, din această clipă am pierdut iniţiativa operaţiilor. Mi-e obrazul în joc. Expertul invită şi un tehnician priceput — să mişcăm niţel motorul ăsta. Mă aşez la volan fără convingere.
— Apăsaţi pe accelerator... Acolo...
Tehnicianul ascultă... Din cînd în cînd un surîs nedefinit i se zăreşte în colţul gurii. E ciudat. Doar şi eu am ascultat adesea muzica motorului meu. Şi în ralanti, şi ambreiat. Ei bine, niciodata nu mi-a părut mai ciudată, mai stridentă şi mai fără ritm ca astăzi!
— Se aude un zgomot ciudat, zice domnul.
N-are milă.
— Vă înghite mult ulei?
— Potrivit... juma’ de litru la 1000...
— Şi totuşi, fumegaţi cam mult... ia priviţi...
E-adevărat. Nu mai înţeleg nimic. Omul ăsta e vrăjitor? Dintr-o singură apăsare pe accelerator a înnecat în fum tot garajul! Prin fumăraia asta un singur lucru e clar: preţul maşinii mele se topeşte cu fiece minut. Am senzaţia că parc-aş trăi panica din Wall Street. Văd un „boy" ştergînd neîncetat cifrele precedente pe tabla neagră de la bursă: 55000... 50000... 475... 450... 430...
În româneşte de ELENA DRĂGUŞIN-POPESCU
(Perpetuum comic ’89, pag. 228)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu