La soborul din pădure

Lighioanele pădurii, în sobor, 
Se sfătuiau anume în ce fel 
Să scape de temutul vînător 
Atît de crud şi de stăpîn pe el. 
Luă cuvîntul, cam posac, cum e, 
De parc-avea în gură o găluşcă, 
Bursucul, glăsuind:
— Ehe, ehe!
Puterea vînătorului e-n puşcă. 
Aşa să ştiţi, v-o spun eu, unul, care 
Abia scăpai de focul lui cel tare, 
Fugind cu groază şi cu disperare. 
Apoi vorbi ursache, mormăind:
— Eu l-aş strivi dac-aş putea să-l prind! 
Oricum, propun, concis şi foarte clar: 
Să-l desemnăm pe cel mai temerar
Din rîndurile noastre, fără larmă, 
Care să-i ia din mîini groazava armă! 
Rosti coniţa vulpe: — De acord, 
Ar fi triumful nostru uriaş, 
Îl văd capabil de acest record 
Numai pe curajosul... iepuraş.

(Perpetuum comic ’89, pag. 69)

Vezi toată postarea

Argument

Aşadar, precum se spune, 
Mîna îşi veni de hac: 
Tot umblînd prin gestiune, 
Prinsă fu cu... mîţa-n sac. 
Se scuză la judecată,
Susţinînd:
— Eu, eu, pardon, 
Sînt o mînă delicată,
Mă spăl numai cu şampon.
— Oi fi, zise acuzarea, 
Însă noi vorbim de pungă. 
Chiar de te-ar spăla şi marea, 
Ai o hibă: eşti... prea lungă!

(Perpetuum comic ’89, pag. 69)

Vezi toată postarea

Fabule paremiologice

ŢESTOASA ŞI CORTUL

Drumeţii au adus cu ei 
Un cort de pînză rotofei,
Apoi s-au pus ţăruşi să bată 
Şi cortul s-a întins de-ndată. 
De-alăturea, Broasca Ţestoasă 
Privea extrem de curioasă, 
Acolo-n ţeastă cugetînd: 
„Cine spunea, oare, şi cînd 
Că eu şi Melcul, doar, sub soare 
Ne ducem casele-n spinare? 
Poftim, drumeţii fac la fel, 
Ba, parcă, şi cu mai mult zel!"

Dacă avea sau nu dreptate 
E discutabil, dar se poate 
Conchide, fără vreo eroare, 
Că ea şi Melcul, din născare,
Îşi poartă casele-n spinare.

CINE SE IA PE URMA MUŞTII

C-un ochi sticlind spre laptele din blid, 
Cu celălalt pîndind zborul perfid 
Al muştii care-i tot dădea tîrcoale 
Şi bîzîia cînd hîtră, cînd a jale, 
Motanul mieună, cumva în vaier, 
Ţinînd o labă ridicată-n aer: 
— De nu-ncetezi, nemernică insectă, 
Acuş îţi vin de hac cu o directă!

Insecta dănţuia, făcea viraje
Şi n-avea chef în lapte să se bage,
Ci poposi, cît numeri pîn’ la doi,
Doar la trei paşi de blid şi de pisoi,
Cînd, ţuşti! motanul, dornic s-o stropşească,
Însă şi musca, zbîr!, să se ferească,
Punînd în aripioare foc şi zel,
Motanul după ea, ca un tembel,
Prin toată curtea, pînă cînd din nări
Îi dispăru mirosul de cămări,
Căci nimerise, unde credeţi, dar?

Fireşte, cel care se ia ritos 
Pe urma muştii, vizînd vreun folos, 
Ajunge negreşit la... bălegar.

(Perpetuum comic ’88, pag. 147)

Vezi toată postarea

Fabule I (pc87)

MĂGARUL DEGHIZAT ÎN LEU

Sătul de ham, desagi şi ponegreli, 
făcîndu-şi felurite socoteli 
cum să-şi ascundă chipul tîmp şi slut, 
să pară altfel - mîndru, de temut, 
Măgarul se-mbrăcă-n blăni de leu 
ce atîrnau în prispă ca trofeu. 
Şi astfel, deghizat fără cusur, 
porni să bage spaimă prinprejur, 
dar nimănui de el nu-i era teamă, 
ba şi copiii îl trăgeau de coamă, 
căci toate – de la răget la alură – 
erau aceleaşi date de natură.

Orice veşmînt şi-ar pune, cît de rar. 
Măgarul se trădează ca... măgar.

ZICALĂ METAMORFOZATĂ

Mica şi cocheta Vrăbiuţă 
nu dormea, visînd un găgăuţă 
care i-ar fi fost dînsei pe plac: 
nu-i păsa, putea fi şi un drac! 
Deci, îl întîlni într-un zăvoi 
pe celibatarul Vrăbioi 
care, cumpătat şi strîngător, 
îşi făcuse cuib încăpător 
şi-n garaj avea un biet Trabant, 
şi un „Oltcit" nou şi elegant, 
doar că bătrîiorul era chel, 
puţin şchiop şi slab ca vai de el.
— Dragul meu, îi ciripi micuţa 
(dată naibii, sigur, Vrăbiuţa), 
de atîta vreme tot oftez, 
pururi, zi şi noapte, te visez, 
inima spunîndu-mi că-n viaţă
mi-e sortit să-ţi fiu o bună soaţă...
— Dulce Vrăbiuţă, eşti nebună?
Sînt moşneag, iar dumneata o jună; 
ce-o să zică lumea despre noi 
cînd am sta alături, amîndoi?
— N-o priveşte! ripostă pe loc 
păsăruica, piruind cu foc, 
doar iubirea-i sentiment măreţ!

Zicala, deci, se metamorfozează: 
sînt „păsăruici" care, cu orice preţ. 
nu doar mălai, ci şi... volan visează!

(Perpetuum comic ’87, pag. 53)

Vezi toată postarea