ŢESTOASA ŞI CORTUL
Drumeţii au adus cu ei
Un cort de pînză rotofei,
Apoi s-au pus ţăruşi să bată
Şi cortul s-a întins de-ndată.
De-alăturea, Broasca Ţestoasă
Privea extrem de curioasă,
Acolo-n ţeastă cugetînd:
„Cine spunea, oare, şi cînd
Că eu şi Melcul, doar, sub soare
Ne ducem casele-n spinare?
Poftim, drumeţii fac la fel,
Ba, parcă, şi cu mai mult zel!"
Dacă avea sau nu dreptate
E discutabil, dar se poate
Conchide, fără vreo eroare,
Că ea şi Melcul, din născare,
Îşi poartă casele-n spinare.
CINE SE IA PE URMA MUŞTII
C-un ochi sticlind spre laptele din blid,
Cu celălalt pîndind zborul perfid
Al muştii care-i tot dădea tîrcoale
Şi bîzîia cînd hîtră, cînd a jale,
Motanul mieună, cumva în vaier,
Ţinînd o labă ridicată-n aer:
— De nu-ncetezi, nemernică insectă,
Acuş îţi vin de hac cu o directă!
Insecta dănţuia, făcea viraje
Şi n-avea chef în lapte să se bage,
Ci poposi, cît numeri pîn’ la doi,
Doar la trei paşi de blid şi de pisoi,
Cînd, ţuşti! motanul, dornic s-o stropşească,
Însă şi musca, zbîr!, să se ferească,
Punînd în aripioare foc şi zel,
Motanul după ea, ca un tembel,
Prin toată curtea, pînă cînd din nări
Îi dispăru mirosul de cămări,
Căci nimerise, unde credeţi, dar?
Fireşte, cel care se ia ritos
Pe urma muştii, vizînd vreun folos,
Ajunge negreşit la... bălegar.
(Perpetuum comic ’88, pag. 147)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu