(Un copil de şase ani de care se apropie un reporter cu microfonul. Copilul se joacă. Reporterul face introducerea reportajului.)
REPORTER: Stimaţi ascultători ai postului nostru local de radio mă aflu cu microfonul în mijlocul copiilor grădiniţei cu program redus al fabricii de produse refractare din oraşul în care trăim cu toţii. Sîntem intr-o minunată zi de iulie 1989. Într-o atmosferă specifică vîrstei copiii îşi petrec aici, lipsiţi de orice griji, minunata lor copilărie, înconjuraţi de nenumăratele lor jucării... Iată, chiar lîngă mine, un băieţel superb — ah, ce minunaţi sînt copiii noştri! — un băieţel care priveşte cu minunaţii lui ochi spre microfonul meu. Am venit să fac un reportaj în direct. Mă adresez mai întîi acestui copil care, numai peste cîteva luni va fi elev şi va descifra tainele alfabetului. În apropierea noastră se află tovarăşa Luminiţa Pădurescu, minunata educatoare a acestor minunaţi copii. Dînsa face educaţia acestor copii de la vîrsta de trei ani... Aşadar, o discuţie spontană cu micuţul... Cum te numeşti tu, drăguţă? Ce vîrstă ai?
TRAIAN: Mă numesc Traian Vasilescu şi la toamnă voi avea şase ani.
REPORTER: Bravo, Trăienele...
TRAIAN: Traian.
REPORTER: Ce minunaţi sînt copiii noştri, nu mai suportă diminutivele care au fermecat copilăria noastră. Aşadar, Traiane, ce faci tu aici?
TRAIAN: Mă joc.
REPORTER: Cu ce te joci şi de ce te joci?
TRAIAN: După cum se ştie jocul este un minunat mijloc de educaţie în spiritul muncii. Noi ne jucăm pregătindu-ne să ajungem viitori muncitori, ingineri, oameni ai muncii constructori de nădejde ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate... Jocul mai este un mijloc de dezvoltare a inteligenţei şi îndemînării, ca şi a spiritului de observaţie...
REPORTER: Minunat răspuns!
TRAIAN: Mai am de răspuns. Jocul îi educă pe copii în spiritul muncii în comun, dezvoltîndu-le sentimentele colectiviste, în opoziţie cu sentimentele egoiste pe care le dezvoltă jocurile în capitalism.
REPORTER: Minunat! Minunat! Dragi ascultători nu mă sfiesc să repet acest adjectiv care oglindeşte exact starea mea sufletească. Ce ai tu în faţă?
TRAIAN: În faţă am un tractor pe care îl repar pentru arăturile de primăvară. Toate tractoarele grădiniţei noastre vor fi reparate pînă la începutul lunii martie, cînd vom declanşa campania agricolă.
REPORTER: Tovarăşa educatoare nu mă miră satisfacţia pe care o citesc pe faţa dumneavoastră. În acest răspuns simt un pedagog ce îşi duce la îndeplinire sarcinile încredinţate... Ce ne mai poţi spune, Trăienele?
TRAIAN (aspru): Traian!
REPORTER: Scuză-mă! Sînt mai în vîrstă, am beneficiat de o educaţie în care diminutivul şi dulcegaria se împleteau. Spune-mi, Traiane, cum decurge minunatul vostru joc?
TRAIAN: Pentru a fi gata cu reparaţiile la timp mai întîi am făcut o riguroasă selecţie a pieselor vechi pe care le putem refolosi. Aceasta a micşorat mult preţul de cost şi ne-a permis terminarea reparaţiilor la timp, deoarece nu am mai depins de piesele de schimb deficitare!
REPORTER: Cu adevărat minunat! Stimaţi ascultători, părinţi ai micilor copii din această grădiniţă, aţi ascultat în direct un interviu care poate să vă fie exemplu de atitudine cetăţenească înaintată. Aceste răspunsuri cred că v-au dat de gîndit, poate v-au răscolit conştiinţele şi aţi recunoscut în sufletele dumneavoastră că nu sînteţi la aceeaşi înălţime în munca dumneavoastră de fiecare zi. Dar vă puteţi îndrepta. Învăţăm toată viaţa, chiar şi de la copiii noştri... Să revenim la micuţul care ne-a dat aceste minunate răspunsuri. Dragă Trăie... Scuză-mă! Dragă Traiane, ce preocupări mai aveţi voi aici în grădiniţă?
TRAIAN: De exemplu jucăm teatru...
REPORTER: Minunat! Dragi ascultători, o adevărată surpriză. Copiii grădiniţei cu program redus a fabricii de produse refractare joacă în timpul liber teatru. Ce înseamnă teatrul pentru voi, dragă Traiane?
TRAIAN: Teatrul este o artă sincretică. El dă tuturor copiilor posibilitatea de a se dezvolta în direcţia preferată: unii sînt actori, alţii pictează decorul, alţii cîntă... În procesul realizării spectacolului copiii sînt educaţi în spiritul muncii în comun iar pe scenă evoluează personaje exemplu de comportament pentru noi toţi.
REPORTER: Minunat! Ce păcat că nu se află lîngă noi şi un tovarăş dramaturg să afle ce fel de eroi preferă aceşti copii minunaţi. Ce păcat, dragi ascultători, că nu-l puteţi vedea pe micuţul Traian dînd aceste răspunsuri pline de responsabilitate. Dragă Traiane, ce ai de transmis celorlalţi copii din cartierul nostru? Ei vor auzi, la difuzoarele din cartier, cuvintele tale. Poftim microfonul.
TRAIAN (spontan): Milică, Victore, Sandule veniţi la cinci la fotbal pe maidanul de lîngă blocurile noi...
REPORTER (astupă microfonul, îl ia): Stimaţi ascultători, nu ştiu ce s-a întîmplat, cred că s-a auzit un copil de afară, sau s-a produs o suprapunere. Vă asigur că Traian m-a şi părăsit, este mult prea preocupat de repararea la timp a tractoarelor, nu-mi rămîne decît să mă îndepărtez în vîrful picioarelor, să nu-i deranjez pe minunaţii noştri copii...
(Perpetuum comic ’91, pag. 33)
REPORTER: Stimaţi ascultători ai postului nostru local de radio mă aflu cu microfonul în mijlocul copiilor grădiniţei cu program redus al fabricii de produse refractare din oraşul în care trăim cu toţii. Sîntem intr-o minunată zi de iulie 1989. Într-o atmosferă specifică vîrstei copiii îşi petrec aici, lipsiţi de orice griji, minunata lor copilărie, înconjuraţi de nenumăratele lor jucării... Iată, chiar lîngă mine, un băieţel superb — ah, ce minunaţi sînt copiii noştri! — un băieţel care priveşte cu minunaţii lui ochi spre microfonul meu. Am venit să fac un reportaj în direct. Mă adresez mai întîi acestui copil care, numai peste cîteva luni va fi elev şi va descifra tainele alfabetului. În apropierea noastră se află tovarăşa Luminiţa Pădurescu, minunata educatoare a acestor minunaţi copii. Dînsa face educaţia acestor copii de la vîrsta de trei ani... Aşadar, o discuţie spontană cu micuţul... Cum te numeşti tu, drăguţă? Ce vîrstă ai?
TRAIAN: Mă numesc Traian Vasilescu şi la toamnă voi avea şase ani.
REPORTER: Bravo, Trăienele...
TRAIAN: Traian.
REPORTER: Ce minunaţi sînt copiii noştri, nu mai suportă diminutivele care au fermecat copilăria noastră. Aşadar, Traiane, ce faci tu aici?
TRAIAN: Mă joc.
REPORTER: Cu ce te joci şi de ce te joci?
TRAIAN: După cum se ştie jocul este un minunat mijloc de educaţie în spiritul muncii. Noi ne jucăm pregătindu-ne să ajungem viitori muncitori, ingineri, oameni ai muncii constructori de nădejde ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate... Jocul mai este un mijloc de dezvoltare a inteligenţei şi îndemînării, ca şi a spiritului de observaţie...
REPORTER: Minunat răspuns!
TRAIAN: Mai am de răspuns. Jocul îi educă pe copii în spiritul muncii în comun, dezvoltîndu-le sentimentele colectiviste, în opoziţie cu sentimentele egoiste pe care le dezvoltă jocurile în capitalism.
REPORTER: Minunat! Minunat! Dragi ascultători nu mă sfiesc să repet acest adjectiv care oglindeşte exact starea mea sufletească. Ce ai tu în faţă?
TRAIAN: În faţă am un tractor pe care îl repar pentru arăturile de primăvară. Toate tractoarele grădiniţei noastre vor fi reparate pînă la începutul lunii martie, cînd vom declanşa campania agricolă.
REPORTER: Tovarăşa educatoare nu mă miră satisfacţia pe care o citesc pe faţa dumneavoastră. În acest răspuns simt un pedagog ce îşi duce la îndeplinire sarcinile încredinţate... Ce ne mai poţi spune, Trăienele?
TRAIAN (aspru): Traian!
REPORTER: Scuză-mă! Sînt mai în vîrstă, am beneficiat de o educaţie în care diminutivul şi dulcegaria se împleteau. Spune-mi, Traiane, cum decurge minunatul vostru joc?
TRAIAN: Pentru a fi gata cu reparaţiile la timp mai întîi am făcut o riguroasă selecţie a pieselor vechi pe care le putem refolosi. Aceasta a micşorat mult preţul de cost şi ne-a permis terminarea reparaţiilor la timp, deoarece nu am mai depins de piesele de schimb deficitare!
REPORTER: Cu adevărat minunat! Stimaţi ascultători, părinţi ai micilor copii din această grădiniţă, aţi ascultat în direct un interviu care poate să vă fie exemplu de atitudine cetăţenească înaintată. Aceste răspunsuri cred că v-au dat de gîndit, poate v-au răscolit conştiinţele şi aţi recunoscut în sufletele dumneavoastră că nu sînteţi la aceeaşi înălţime în munca dumneavoastră de fiecare zi. Dar vă puteţi îndrepta. Învăţăm toată viaţa, chiar şi de la copiii noştri... Să revenim la micuţul care ne-a dat aceste minunate răspunsuri. Dragă Trăie... Scuză-mă! Dragă Traiane, ce preocupări mai aveţi voi aici în grădiniţă?
TRAIAN: De exemplu jucăm teatru...
REPORTER: Minunat! Dragi ascultători, o adevărată surpriză. Copiii grădiniţei cu program redus a fabricii de produse refractare joacă în timpul liber teatru. Ce înseamnă teatrul pentru voi, dragă Traiane?
TRAIAN: Teatrul este o artă sincretică. El dă tuturor copiilor posibilitatea de a se dezvolta în direcţia preferată: unii sînt actori, alţii pictează decorul, alţii cîntă... În procesul realizării spectacolului copiii sînt educaţi în spiritul muncii în comun iar pe scenă evoluează personaje exemplu de comportament pentru noi toţi.
REPORTER: Minunat! Ce păcat că nu se află lîngă noi şi un tovarăş dramaturg să afle ce fel de eroi preferă aceşti copii minunaţi. Ce păcat, dragi ascultători, că nu-l puteţi vedea pe micuţul Traian dînd aceste răspunsuri pline de responsabilitate. Dragă Traiane, ce ai de transmis celorlalţi copii din cartierul nostru? Ei vor auzi, la difuzoarele din cartier, cuvintele tale. Poftim microfonul.
TRAIAN (spontan): Milică, Victore, Sandule veniţi la cinci la fotbal pe maidanul de lîngă blocurile noi...
REPORTER (astupă microfonul, îl ia): Stimaţi ascultători, nu ştiu ce s-a întîmplat, cred că s-a auzit un copil de afară, sau s-a produs o suprapunere. Vă asigur că Traian m-a şi părăsit, este mult prea preocupat de repararea la timp a tractoarelor, nu-mi rămîne decît să mă îndepărtez în vîrful picioarelor, să nu-i deranjez pe minunaţii noştri copii...
(Perpetuum comic ’91, pag. 33)