Valeriu Mardare a fost gazetar şi dramaturg, autor al comediilor „Omul fără identitate", „Cameleonii", „Nu zice vorbă mare", „Haidem la teatru", jucate cu mult succes pe scenele teatrelor din capitală şi din provincie. Într-un interviu pe care s-a aşezat colbul vremii, dramaturgul îşi aduce aminte de un duel de epigrame avut cu Păstorel Teodoreanu.
Într-o seară a intrat să ia masa la un restaurant. La o masă — Păstorel, înconjurat de un grup de prieteni, era în vervă. Pînă să sosească mîncarea, Valeriu Mardare a rupt un şerveţel şi pe un colţ a scris următoarea epigramă adresată lui Păstorel, care era proaspăt laureat al premiului naţional pentru proză, şi căruia-i apăruse volumul de poezii intitulat „Caiet de versuri":
Eu nu-nţeleg această
Ciudată simbioză:
Ai scos „Caiet de versuri",
Şi premiu-i pentru proză?!
Peste cîteva clipe, şerveţelul se reîntoarce la masa lui Valeriu Mardare, dar cu răspunsul lui Păstorel:
Cum viaţa nu e roză,
În sumbrul univers,
Eu vieţuiesc în proză,
Dar mă îmbăt în vers.
Valeriu Mardare a luat alt şerveţel pe care i-a dat replica lui Păstorel:
Ne-a plăcut sinceritatea
Dar să te vedem la mers.
Dacă pierzi cumva cadenţa
Şi îţi şchioapătă vre-un vers?
Răspunsul lui Păstorel sosi prompt:
Vorbe nu arunc în vînt,
Dar o spun ca să se ştie:
Poţi să şchioapeţi pe pămînt,
Cînd mergi sigur pe hîrtie!
După asemenea vorbă, adversarul a continuat provocarea:
Nu-i o laudă deşartă,
Sau uităm cu toţii oare,
C-atît omul, cît şi versul,
Merg... doar dacă au picioare!
Riposta lui Păstorel a venit imediat:
Să meargă omul pe picioare,
Căci liber e în toate cele,
Dar să evite o eroare,
Şi să nu cugete cu ele!
Ultima săgeată a fost formulată în franţuzeşte, cu o aluzie la Verlaine. Răspunsul spiritualului adversar a sosit tot în franţuzeşte:
Verlaine, de bonne classe,
Buvait jusqu’au délire –
En vers, moi je l’admire –
En vin, je le dépasse!
(Perpetuum comic ’91, pag. 27)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu