Se spune că o boală bine diagnosticată este pe jumătate vindecată. Dar să recunoşti boala nu e deloc simplu, pentru că fiecare are forme variate de manifestare, care depind în primul rînd de bolnavi. De aceea se mai spune că nu există boli, ci bolnavi. În cazul prostiei, stabilirea diagosticului este o problemă şi mai dificilă. Asta pentru că nu există o specializare în acest domeniu, adică o diplomă care să-i dea dreptul cuiva să se pronunţe categoric, iar pe de altă parte, mai nimeni nu se recunoaşte atins de această maladie. Unii chiar se consideră imuni. Cînd încep să creadă acest lucru, înseamnă că boala deja şi-a făcut apariţia. Primul simptom este pierderea simţului umorului.
În afara formelor contagioase, care se transmit prin contact direct, prostia poate să apara din senin. Asta nu înseamnă că dacă e cerul înnorat pericolul e mai mic. Prostia poate să apară la orice vîrstă, şi mal ales atunci cînd nu te aştepţi. Există însă o vîrstă periculoasă, aceea la care omul începe să creadă că nu are ce învăţa de la cei mai tineri. Se poate învăţa oricînd şi de la oricine. Şi de la o găină, de exemplu, cît e ea de găină!
Prostia ereditară este mal puţin răspîndită decît s-ar crede. Nu acelaşi lucru se poate spune despre prostia din naştere, care este altceva. A nu se confunda cu naşterea din prostie, întîlnită şi aceasta din belşug. E drept că se şi moare din prostie, frecvent chiar. Uneori în masă, cum e cazul războaielor, deşi nu mor adevăraţii bolnavi.
După sfera de răspîndire, ar fi prostia în familie, prostia în societate şi prostia la locul de muncă. Nu al prostiei, se înţelege! În această ultimă sferă, nimeni nu poate fi cu adevărat imun. Nici şeful. Tocmai cînd vrea să te convingă cu tot dinadinsul că el e sănătos, nu trebuie să-l crezi. Ar fi o prostie! În domeniul tehnic, de producţie, apare şi o formă aparte, adică prostia parţială. Atinşi de această forma sînt cei deştepţi într-o direcţie, dar care cred că numai în acea direcţie se găsesc deştepţi. În speţă, prostia la locul de muncă a căpătat denumirea de incompetenţă. Faţă de alte forme ale prostiei, incompetenţei i se aplică un tratament aparte. Nu neapărat după reguli mai clare, dar aparte. Depinde despre cine este vorba şi pe cine are el mal sus.
Dacă se consideră că prostia în societate nu e gravă, se face o mare o greşeală. Grandomania, de exemplu, are acţiune lentă şi efect întîrziat, uneori resimţit de alte generaţii, de aceea nu trebuie tratată cu uşurinţă. Unii se cred mari încă de mici şi în final ajung unde şi-au dorit, dar tot mici rămîn. Sau ce nevinovaţi sînt puştii care se apucă de fumat, crezîndu-se mari cu o oră mai devreme, şi ce rău le pare multora cînd nu se mai pot lăsa! Altă prostie este conservatorismul. Dacă ne-am fi luat după vorba „aşa am pomenit!", am fi rămas la sapă de lemn. Deşi conservatorismul apare la o vîrstă mai înaintată, sînt şi cazuri de contaminare la vîrste fragede. Se ia, de, regulă, de la rudele de gradul întîi, sau de la şeful direct. O variantă stranie a prostiei este snobismul, care în general se ia de la marii maeştri. O formă apropiată de snobism este moda. Pe parcurs, însă, au apărut diferenţe vizibile între acestea. Moda, de exemplu, se ia de la unul la altul, de la oricine, aproape s-a generalizat şi a devenit cronică. Aşa că ar fi o prostie să se mal apuce cineva să-i caute vreun leac! S-ar putea spune că moda şi snobismul sînt cauzele crizei economice mondiale. Dar fără modă probabil că rămîneam în peşteră.
Forma cea mai gravă a maladiei se pare că o îmbracă prostia în familie. Se poate spune asta şi pentru că aceste celule ale societăţii sînt multe, dintre care pe unele mi le voi pune în cap, tratînd prostia atît de direct, nu foarte pe ocolite, ca alţii care au simţul lipsei-de-răspundere. Astea-s riscurile! Unii se căsătoresc din prostie, sau divorţează din prostie. Dar între căsătorie şi divorţ, prostia ia forme nebănuite. Era să spun nesăbuite, deşi n-aş fi greşit cu nimic, prostia este o boală ruşinoasă şi dacă cei în cauză ar afla că gelozia este o formă a prostiei şi nu a iubirii, ar pleca ochii în pămînt. Tendinţa unuia dintre soţi, sau a ambilor, de a demonstra care este mai deştept dintre ei, este altă prostie! Această formă s-a extins îngrijorător, mai ales de cînd cu emanciparea femeii. Nu că sînt parte adversă, dar multe reprezentante ale sexului frumos consideră că emanciparea şi egalitatea sînt nişte hotărîri, care se adresează bărbaţilor. Deşi n-am generalizat, îmi dau seama că mi-am pus absolut toate femeile în cap, dar cineva trebuia şă-şi asume această plăcere. Dacă disputa dintre cei doi deştepţi dintr-o celulă a societăţii nu ia amploare dintr-un motiv sau altul, apare controversarea celor două perechi de socrii. Care dintre ei vine prea rar cînd trebuie să vină des, care vine prea des cînd trebuie să vină rar, care are mai multă grijă de nepoţi şi care mai puţină, care a contribuit mai mult la Oltcit şi care mai puţin? Dacă nici aici nu e material suficient, se caută în altă parte. Ce e mai greu, călcatul sau aspiratul, făcutul pieţei sau lecţiile cu cel mic? Şl tot aşa pînă la adînci bătrîneţi cînd încep să cîntărească medicamentele procurate de fiu sau de fiică, numărul vizitelor făcute de unul sau de celălalt...
Din cîte am spus, fără să epuizez subiectul, pentru că prostia este de necuprins, s-ar putea înţelege că toată lumea suferă de această boală. Există şi acest aspect. Nici eu nu sînt vreun deştept, altfel aş face altceva acum, mai folositor mie. Dar ar însemna să fiu un egoist, şi egoismul e o prostie. Ca la orice maladie, însă, există indivizi mai mult sau mai puţin atinşi, aşa că se pot ajuta unul pe altul, sau chiar reciproc. Ba unul foarte grav îl poate salva pe altul şi mai grav. Totul este să nu apară prejudecăţile pentru că şi astea-s o prostie! De fapt eu nu vreau să stabilesc tratamente, ar fi o prostie! Eu sînt doar agentul provocator, ca vaccinul numit I.D.R. care ne avertizează dacă bacilul lui Koch şi-a făcut cumva apariţia.
Multe şanse de vindecare sau ameliorare a bolii asigură cele şapte arte. Nu video, pentru că nu s-a stabilit ce este, boală sau modă, dar care se pare că nu ajută, deşi unii văd filme în prostie, cîte şase, şapte pe zi. De fapt nici la cinematograf sau la teatru nu e sănătos să rîzi în prostie arătîndu-l pe altul cu degetul. Pînă la urmă cred că autotratamentul este cel mai eficient. Să nu se înţeleagă tratamentul autor. Asta e altă gîscă... Din vechi timpuri, simpla lectură sau lectura repetată a dat rezultate excelente. Cu condiţia ca cititorul să se simtă implicat. Totul e să nu se simtă jignit. Ar fi o prostie!
(Perpetuum comic ’91, pag. 80)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu