Pentru că luase hotărîrea ca şedinţa-fulger să nu ţină mai mult de trei ceasuri, şeful sectorului respectiv expuse de la bun început, fără nici un fel de introducere, unicul punct al ordinei de zi.
— Vă rog să vă gîndiţi cu toată seriozitatea la următoarea chestie: dăm în funcţiune, luna viitoare, magazinul ăla nou de electrocasnice şi ar trebui — cred eu — să-i punem un nume. M-am săturat să le tot numerotăm: magazinul unu, magazinul op’şpe ori treizeci şi nouă. E plicticos. Cine naiba le ţine minte aşa?
— Să-i zicem „Veioza" — îndrăzni, după cîteva clipe, cineva, timid, de prin rîndul al treilea.
— Ei, asta-i bună, dar ce-ţi veni, Popescule, păi ce, numai veioze vindem noi acolo? Nu-i deloc semnificativ şi nici cuprinzător. Asta merge pentru dugheana aia mică de la gară nu pentru ditamai complexul. Bine că nu ţi-a dat prin cap să propui „Rîşniţa electrică" sau „Ciocanul de lipit"...
O linişte apăsătoare coborîse asupra sălii, nimeni nu mai propunea nimic, intervenţia oarecum răstită a şefului de sector îi paralizase pe participanţii la importanta adunare-fulger. Şi şeful îşi continuă ideile cu un ton ceva mai ponderat, uşor şi blînd, scontînd şi prin intonaţie pe o puternică impresie asupra subalternilor:
— Eu propun să-i zicem „Electra". Nu? E altceva decît v-a dat vouă prin minte. E aşa, mai... cum să zic, mai... elevat.
Un murmur de admirativă aprobare străbătu sala iar cîţiva din primele rînduri aplaudară chiar. Singur Vasilescu de la arhivă, căruia unii îi spuneau „filologul", pentru că citea mai mult decît i-o cereau atribuţiile de serviciu, îşi exprimă părerea că Electra n-are nici o legătură cu magazinul respectiv şi că pe vremea tragicilor greci nici naiba n-a pomenit de electricitate.
— Ce vorbeşti, dom’le? îl întrerupse la jumătatea frazei şeful, cu îngăduitoare ironie. Chiar aşa? După care adăugase cu vocea scăzută, fireşte atît cît să audă toată lumea, către adjunctul de alături: Mă calcă pe nervi Vasilescu ăsta cu cărţile lui. Lasă, măi, Vasilescule, că mai citim şi noi, ce naiba! Şi pentru că se crease o situaţie oarecum neplăcută şeful sectorului luă o hotărîre salvatoare. Ştii ce, amînăm treaba asta pentru de azi într-o săptămînă, pînă-i citesc şi eu pe ăştia şi hotărîm atunci.
În ziua stabilită, aceeaşi sală plină aştepta cu sufletul la gură propunerea. Se vedea după chipul uşor spiritualizat al celui ce conducea şedinţa că lectura din tragicii greci îi produsese o impresie deosebită. Chiar şi replicile şi le rostea cu oarecare cumpătare, deloc studiată, reţinut, din care răzbătea însă nota de fermitate.
— Am reflectat mult la tot ce-am discutat aici data trecută, iar lecturile din ultima vreme mi-au întărit convingerea că e bine aşa cum v-am propus eu la şedinţa precedentă. Ceea ce susţinea Vasilescu atunci este o simplă prejudecată, semn că dumnealui nu are o gîndire modernă, în şi din perspectivă. Mai mult decît atît, lectura din tragicii greci mi-a mai furnizat o idee şi pentru magazinul de lenjerie din cartierul nou, pe care l-am proiectat pentru trimestrul următor: vă proun să-l numim „Ismena".
(Perpetuum comic ’89, pag. 79)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu