Vestul sălbatic. Cel mal vestic, cel mal sălbatic.
Cunoscutul, tipicul „saloon”, locul de desfăşurare al celor mal palpitante întîmplări, din cele mai senzaţionale filme cunoscute e aici, la doi paşi, în orăşelul în care am poposit.
E indicat să privim numai pe fereastră. A intra înăuntru e ceva mal riscant: în asemenea locuri nu se prea glumeşte.
Atmosfera e tipică: fum să-l tai cu barda, zgomot de sticle şi pahare ciocnite, rîsete tipice, de maximă intensitate, acoperind pianul, nelipsitul pian care abia se mai aude, zdrăngănind într-un colţ.
De la o masă s-a ridicat un cowboy pricăjit, care, clătinîndu-se, iese pe uşă şi dispare în noapte.
Dispare, însă, numai pentru cîteva minute, fiindcă se întoarce, cu o falcă în cer şi cu una în pămînt, scoate pistolul şi trage un foc în aer.
Moment tipic de „suspense". Acum e-acum.
— Cine mi-a vopsit calul în verde? — urlă, piţigăiat, pricăjitul.
— Eu — rosteşte o voce de bas profund, care zguduie pereţii, un vlăjgan care, ridicîndu-se de la o masă, nu se mai termină de ridicat:
— Aveţi ceva împotrivă?
— O, nu... Voiam să ştiu numai... cînd îl daţi al doilea strat.
(Perpetuum comic ’91, pag. 41)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu