De la munte
Sosiţi în faptul serii la cabană
băură ceaiul picotind a lene,
că de vreun ceas şăgalnicul moş Ene
le umblă uşurel din geană-n geană.
În zori, prin fermecatele poiene,
au şi pornit, sub ploaia diafană
a soarelui, pe pajiştea montană
plutind aerian, ca două pene.
Ajunşi la locul destinat anume,
el, admirînd zburdalnicele spume
ce le făcea izvoru-n pietricele,
îi zise, c-o privire drăgăstoasă:
— Vreau să te simţi, iubito, ca acasă!
...Şi i-a şi dat cămaşa să i-o spele.
...şi de la mare
Vorbesc pe plajă amîndoi de-odată:
— Superbă zi! Lumină, apă, soare!
— Şi-am şi scăpat o vreme oarecare
de gura Grigoreştilor, bogată!
— Vai, ce vecini nesuferiţi, ce fiare!
— Am să le-o spun de la obraz odată!
— Hai să compunem, tu, o ilustrată,
aşa, să crape că sîntem la mare!
— Începe, deci: „Vă scriem din Mamaia.
E straşnic timpul! Minunată baia!
Iar Cazinoul, ce mai! O minune!
Ştiţi? Marea Neagră e mereu albastră!
Noi pomenim cu drag de dumneavoastră
şi vă trimitem numai gînduri bune!"
(Perpetuum comic ’88, pag. 149)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu