— Nu, dom’le, nu aşa se dă replica asta! Cînd spuia... „a fi sau a nu fi"... spui totul. În replica asta stă toată cheia piesei. Hai, zi!
— A fi sau a nu fi!
— Ce-i asta?... Întrebi vînzătoarea dacă au venit radiatoare de Dacia?! Mă, tu pui o întrebare existenţială. Pricepi?
— A fi sau a nu fi!
— Eşti de groază! Eşti de groază!! Parcă ţi-am propus un post de mandatar şi te întrebi dacă să accepţi sau nu! Şi nu sta de lemn Tănase! Dă din mîini, n-ai auzit încă de gestică?!
— A fi sau a nu fi!
— Ce dai din mîini ca un apucat?! Nu eşti la bazin aici. Tu nu înţelegi că, punînd întrebarea, trezeşti nişte lumi? Că redescoperi mistere? Trebuie să vorbeşti scurt, dar pătrunzător!
— A fi sau a nu fi!
— A... Parcă vinzi afine în piaţă. Cine te-a făcut, mă, pe tine actor? Zi mai cu forţă, mai cu convingere!
— A fi sau a nu fi!
— Ho, nu urla aşa că nu eşti la şedinţa de analiză a muncii. Întrebarea asta trebuie să te sensibilizeze, în măsura în care tu cauţi să-i sensibilizezi pe spectatori.
— A fi sau a nu fi!
— Hai, plîngi! Hai, că atît ţi-a mai rămas! Ce te jeleşti ca o babă? Dă replica viguros, stăpîn pe tine!
— A fi sau a nu fi!
— Dă-mi şi-o palmă! Nu, că nu se poate lucra aşa! Mă, aici nu eşti la brigada artistică, să dai cu piciorul în podea şi să ţii mîna în şold? Dă jos mîna! Aşa. Prin replica ta, trebuie să deschizi nişte lumi!
— A fi sau a nu fi!
— Aşteaptă pauza. Mă, frate, stăm de-o oră la replica asta şi tot n-ai priceput. Încearcă să vizualizezi drama în care se zbate personalul.
— A fi sau a nu fi!
— Fi atent, facem altfel, fă abstracţie de tot restul piesei. Tu, la premieră, nu o să ai de spus decît replica asta. Pricepi? Încearcă deci să dai tot ce poţi din tine!
— A fi sau a nu fi!
— E bine, e puţin mai bine. Vezi, dacă te concentrezi?! Ia, gîndeşte-te la soacră-ta şi mai zi odată!
— A fi sau a nu fi!
— Hai, că iar o scrîntişi. Tu ai şi văzut-o în casă. Lasă, mai bine gîndeşte-te, uite, că ai depus o cerere de locuinţă, şi...
— A fi sau a nu fi!
— Păi, cu aşa replică, cum ai vrea să se rezolve!? Ascultă, tu cînd pui întrebarea asta, ţii în mînă capul lui Yorick. Ţie nu ţi-a murit niciodată vreun prieten?
— A fi sau a nu fi!
— Şi zici că ăla ţi-era prieten?! Te uiţi la craniu, la tigva aia, ca şi cum te-ai uita la propria ta tigvă, pricepi?
— A fi sau a nu fi!
— Ho, nu te speria, am glumit!... Ce ţi-a trebuit ţie teatru?... Mă, pricepe că de replica ta atîrnă tot sensul piesei. Spune-o ca şi cum ai spune toată piesa de-odată!
— A fi sau a nu fi!
— Ce ziseşi? Zi mai rar.
— A fi sau a nu fi!
— Hai, că pînă termini uiţi ce-ai vrut să spui... Ştii ce, spune-o mai bine în englezeşte.
— To be or not to be!
— Aşa. Aşa e bine. Nu pricepe nimeni nimic, şi ieşi şi tu bine că ştii limbi străine!!
(Perpetuum comic ’88, pag. 148)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu