Să ştiţi că eu cred în soartă! N-o fi ştiinţific, dar eu sînt convins că, ori cum ai da şi orice-ai face, dacă e să nu fie — tot degeaba.
De exemplu, eu. Gospodar ca mine nu ştiu să mai fie cineva. Şi chiar de-o mai exista vreunul, înseamnă că şi pe el l-a bătut soarta... Şi ce dacă-s gospodar? Am vreun cîştig?
Cum a fost cu parcela de zarzavat. Mi-am luat şi eu o parcelă, ca omul, în faţa blocului. Să pun şi eu acolo nişte morcovi, păstîrnac, ţelină, pătrunjel, vinete, varză, roşii, mărar... Cam ce-mi trebuie pentru gătit. Un om gospodar trebuie să se gospodărească.
Erau acolo nişte flori. Le-am ras. Am săpat... Ba nu: întîi am delimitat terenul, să n-am probleme cu vecinii. L-am însemnat cu ţăruşi. Pînă am găsit ţăruşi — o poveste-ntreagă! Am fost cu maşina pînă la Bocşa, unde am un văr care mi-a făcut ţăruşi. A fost foarte frumos. Am plecat sîmbătă după masa şi-am revenit duminică seara, cu ţăruşii. Nu m-au costat nimic!
Aşa... După ce-am însemnat terenul, am săpat, am semănat... Şi pe urma m-am gîndit: eu seamăn şi, cînd or creşte morcovii, o să mi-i fure. Am un vecin, la parter, care tot timpul s-a uitat la mine cum lucrez. M-a şi-ntrebat: „Ce pui, vecine?" Morcovi, zic. „O, zice, morcovii sînt foarte buni. Şi sote, şi raşi, cruzi..." Înseamnă că deja îşi făcea planul cum să se înfrunte din morcovii mei.
Aşa că l-am rugat pe Costică... Ăsta e-un cunoscut de-al meu, care lucrează-n construcţii, la blocuri. Şi Costică mi-a făcut, din fier beton, un grilaj de 2 m înălţime, c-avea de unde şi se pricepe. L-a sudat pe ţevi de 4 ţoii, bătute în pămînt. M-a costat 300, cu poartă cu tot. Încuietoarea mi-a vîndut-o frate-său, cu o foaie şi jumătate, o broască extra, adusa de el cînd a fost în excursie, să vadă şi el lumea, de s-a pricopsit... Aveam deci gard. Pe urmă am vopsit tot. Întîi cu miniu, apoi cu verde. A intrat ceva vopsea.
M-am tot gîndit că, dac-o vrea cineva să se urce pe grilaj şi să-l sară, îl sare. Aşa că am pus şi sîrma ghimpată. Iar jos, să nu intre vreun cîine şi să-mi scurme straturile, am întins plasă de sîrma. De-abia mi-am procurat-o şi pe aia.
Eram liniştit. Puteam să stau cuminte şi să aştept să-mi crească zarzavaturi. Dar n-aveam unde să stau. Atunci am apelat iar la Costică şi i-am spus ce-mi trebuia: îmi trebuia o bancă. Mi-a făcut şi banca. Am instalat-o înăuntru. M-a costat numai o foaie şi-o sticlă de vodcă poloneză, că de-a noastră nu obişnuieşte.
Dar mă bătea soarele-n cap. Nu-ntotdeauna ai chef să faci plajă. Poate am poftă să-mi citesc ziarul, să fumez o ţigară la o cafea, nu? În parcela mea.
L-am chemat iar pe Costică şi mi-a făcut un grilaj deasupra, ca un acoperiş. Puţin înclinat. Am cumpărat o folie de nailon şi-am întins-o pe grilaj. O plăcere! Acum puteam să stau şi pe ploaie. Numai că s-ar fi făcut noroi printre parcele, pînă ajungeam la a mea. Am vorbit cu altcineva de pe şantier şi mi-a adus o basculantă de dale de beton, l-am dat şi lui ceva, măcar că nu-l costase nimic dalele alea. Am pus dalele în două direcţii: de la parcelă la trotuar, şi de la parcelă pînă-n peretele blocului. Să fie. Şi sub bancă, să stau cu picioarele pe curat. Şi între straturi, ca nişte alei late de o jumătate de metru. Pe marginea dalelor am înşirat cărămizi. Tot de pe şantier. Le-am vopsit cu vopsea albă, că n-am avut var.
Orice se poate face, dacă eşti gospodar! Că şi vecina mea de la etajul IV a observat: „Mare gospodar eşti, vecine!" Cu invidie. Dar şi-n cunoştinţă de cauză. M-a costat ceva, dar am exact ce-mi trebuie.
Mai rămîne să trag un fir, ca să am lumină, seara, şi priză pentru reşou. Un dulăpior — nu-i mare lucru, să am la-ndemînă un ibric, o ceaşcă, mă rog.
Mi-ar mai trebui o măsuţă. Schelet de fier şi tăbliţa de melamină... În fine... După aia, dacă mai pun şi pereţi din ceva uşor, vopsiţi în albastru deschis — să nu fie curent —, nu-mi mai trebuie nimic.
Aş putea să-mi amenajez înăuntru un fel de grădină japoneză, cum am văzut eu într-o revistă: trei fire de iarbă, o mînă de nisip — fac eu rost — şi trei pietroaie. Pietroaiele le-am ochit astăvară la Timiş. Sau mai bine le aduc de la Valea lui Liman. Sînt acolo nişte pietroaie — o minune. Naturale.
Cînd va fi totul gata, vă invit să facem o tablă. Păcat că nu mi-a mai rămas loc şi pentru zarzavat şi asta mă enervează. Dar voi face cerere să mi se aprobe o extindere...
(Perpetuum comic ’85, pag. 49)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu