Intransigenţă

        Rîpciu urcă voiniceşte în autobuzul care la acea oră nu era aglomerat. Rămase pe platforma din spate, sprijinindu-se cu mîna liberă de o bară de care era fixat şi compostorul. Un tînăr şi o tînără, cu alură de studenţi, ce stăteau pe la mijlocul maşinii, întoarseră discret capul şi-l cîntăriră din priviri. El se gîndi rapid că cei doi nu aveau bilete. Alţi doi tineri, după ce-l măsurară scurt, se apropiară cît mai firesc de uşa din faţă. La rîndul său Rîpciu îi privi mustrător. Avea astăzi un aspect oficial, grav, la care contribuia pardesiul gri, pălăria abia cumpărată de trei zile şi mai ales, geanta Diplomat, încărcată cu rechizite.
        La staţia următoare, un tinerel, probabil elev de liceu după pantalonii bleumarin, se urcă privind timid in jurul sau. Cei ce se apropiaseră de uşa din faţă nu coborîseră. „V-aţi dat seama că nu e pericol I.T.B." îşi zise Rîpciu, privind înciudat şi necruţător la cei bănuiţi de el fără bilet. „Trebuie să ai curaj ca să faci treaba asta. Pîna într-o zi cînd v-o da o amendă de n-o s-o puteţi plăti".
        Preţ de trei staţii mai urcară vreo 7-8 persoane, toate în afara oricăror bănuieli că ar lucra la I.T.B. Dintre aceştia doar o pereche mai în vîrstă folosiră compostorul. Ceilalţi se priviră unii pe alţii cît mai discret cu putinţă şi se aşezară lîngă aparatele de compostat. Rîpciu era iritat. „Că doar n-or avea toţi abonamente. Cîtă nesimţire!”
        După cum se priveau unii pe alţii îşi dădeau seama că „uitaseră" să scoată bilete. Pentru 1,75 lei puteau primi o amendă usturătoare. Era evident că nu-şi puteau stăpîni încordarea cu care încercau să ghicească în staţii posibilii controlori.
        „Dar şi ăştia, gîndi înciudat Rîpciu, ei sînt de vină. Pe ditamai traseul şi la o oră cînd nu este aglomeraţie să nu apară nici măcar unul!" I-ar fi plăcut să vadă pe un „Blatagiu" încolţit de vreo doi controlori, să se înveţe minte odată. Văzuse destule pînă la vîrsta de 44 de ani, vîrstă ce o împlinise cu puţine zile în urmă, prilej cu care îşi făcuse cadou pălăria gri, asortată cu culoarea pardesiului. Se mîndrea că are un ochi format pentru a depista multe nereguli.

        Privirile lui Rîpciu înregistrau mecanic oamenii din staţii. Era atent doar la cei care urcau, încercînd să facă o statistică celor care nu compostau. Datele obţinute aveau darul să-l alarmeze. Abia se abţinea să nu le spună: „Măi oameni buni, mai cu milă! Măcar jumătate din voi să compostaţi.” Tăcea însă, continuînd să-i bolborosească în gînd.
        — Fiţi amabil!
        Rîpciu tresări şi se întoarse spre stînga, de unde auzise vocea. O bătrînică îl îmbia cu 1,75 lei.
        — N-aveţi cumva un bilet în plus?
        — N-am, îmi pare rău — răspunse mieros Rîpciu. Încercaţi la altcineva. Iar în gînd, cum obişnuia să riposteze: „Cumpăraţi-vă şi nu vă mai milogiţi pe la oameni, că vorba aia, bilete-s pe toate drumurile".
        Bătrînica coborî la prima staţie, lăsîndu-l total nedumerit pe Rîpciu. „Ia te uită! Doar o staţie şi vroia să scoată bilet! Şi ăştia merg de atîta vreme şi privesc speriaţi după controlori."
        La a doua staţie trebuia să coboare, aşa că se apropie de uşa din mijloc. Hurducăturile maşinii îl făcură să înainteze anevoie. Ajunse la uşă tocmai în clipa în care şoferul frînă. Cea care urca prin faţă era fără îndoială controloare. Fulgerător, Rîpciu privi în spatele maşinii, unde, chiar atunci urca o a doua controloare.
        Ce bine că-i venise inspiraţia la timp. Încă o staţie şi amenda s-ar fi abătut şi asupra lui.

(Perpetuum comic ’87, pag. 118)