E minunat, Nelule, să-ţi petreci zilele tihnite ale pensiei cu astfel de amintiri, să-i dai tineretului de prin casă şi din ziua de azi, cam preocupat de teorii şi matematici şi cam blazat, aripi noi şi încredere... Ehei, ce ştie el?
Aminteşte-ţi cum am început... Absolut, mă apucă ameţeala... Ne-am întîlnit la o bere în gara Sinaia, din vorbă-n vorbă am înţeles că în vinele noastre zace nefolosită o uriaşă energie, energia tinereţii nestăvilite de care tocmai avea nevoie muntele ca să înainteze şi el pe calea progresului. Mi-ai mărturisit că nu-ţi mai vine să te mai întorci la baza de transpoarte, la manipulări de zarzavaturi, că te simţi purtînd în servietă bastonul de mareşal sau de campion local; ţi-am mărturisit că nici eu nu mă mai gîndesc să mă mai întorc la întreţinerea de calorifere, în subsol, fără orizont şi perspective, că şi la mine, dacă ar fi să cauţi bine printre chei şi patent, lîngă şaibe şi glaspapir, în geantă, ai găsi bastonul de mareşal: ce nu găseşti în trusa unui mecanic!...
Atunci am auzit sunînd eroic, de-afară, trompeta munţilor şi ne-am uitat neîntîrziat prin geamul bufetului să recepţionăm, printre ramurile copacilor şi silueta unor persoane venite la odihnă şi cură, chemarea de sirenă a Caraimanului. Sosise ceasul să părăsim localul şi-am mers la unchiul tău de la primărie. Cînd ne-a văzut intrînd pe poartă cu-atîta hotărîre, ţinîndu-ne pe după gît şi enunţînd un cîntec cu chiuituri, unchi-tu Gore a înţeles imediat că avem nevoie de sfat şi de ajutor.
Din cauza prea puternicului vuiet al tinereţii noastre nu prea am auzit ce ne sfătuia, dar a devenit, destul de limpede la punctul diverse, concluzionînd că ce-ar mai merge şi el în munte, are însă de luptat cu armata vărului tău Stan, urmăreşte să-l reformeze, nu se-ndoieşte de voinţa noastră de-a sparge stînci şi-a întoarce apele în vad, de aceea într-o zi, două, se face luntre şi punte şi te numeşte şef de echipă şi pe mine adjunct, iar în alte două zile ne trimite oameni să n-avem ce face cu ei, deştepţi, destui, destoinici.
Nu m-am îndoit nici o clipă de prestigiul lui: zis şi făcut, a doua zi urcam, cu cîntecul pe buze, în fruntea unei liste de tineri entuziaşti ca şi noi, cu unelte de toate soiurile, înarmaţi pe deasupra şi cu o hîrtie cu două semnături grele, ce avea să ne deschidă porţile ferecate ale muntelui, ferestrele largi ale viselor întraripate, ecluzele pîraielor de munte, barierele Păduchiosului. Ne-am instalat (nu fără scandal) în barăcile unui şantier şi ne-am ataşat bufetului forestier, luînd pe încredere şi pe credit, conform hîrtiei lui nea Gore, tot ce aveam nevoie. N-am avut împotriviri decît din partea unui nefericit de birocrat, ţi-l aminteşti, desigur, este vorba de Victor Echeru, responsabil al plaiului, care folosea greşit critica spunînd că n-avem plan, n-avem deviz, nu ne pricepem, n-avem mai nimic etcetera... L-am tratat cu dispreţ, la înghesuială, i-am preparat migălos o viaţă pe măsură, pînă şi-a luat cîmpii. La plecarea lui, băieţii noştri au cîntat coruri, adu-ţi aminte cum ne-am mai bucurat că am cucerit bastionul, că am rămas pe plai singurii stăpîni... Am trecut la conţinut.
În două săptămîni am construit cabana (şase camere, sufragerie, izvor la scară, grădiniţă, cuptor de pîine, balcon, teren de popice, loc de parcare — pe-atunci nu se obişnuia garajul). După ce unchiul Gore ne-a trimis şi un ausvais pentru a lua pe alese de la stîne şi cabanele învecinate, în noi gîlgîia ca niciodată dorul de fapte memorabile, aşa că am atacat drumul de acces, răscolind o poiană, desfiinţînd cîteva circulare acţionale de apă, tăind pădurea şi multe altele. Am întins pe noul drum tot entuziasmul nostru şi cantităţi apreciabile de piatră sfărîmată. Nu ne-am dat înapoi, asta nu se uită pînă la moarte, de-a sărbători fiecare etapă, fiecare biruinţă, dimineaţa, la prînz şi seara, cu ce s-a găsit şi, slavă Domnului, nea Gore s-a îngrijit să se găsească tot ce era necesar importantului nostru şantier.
Spre miezul verii, încălziţi de izbînzile noastre, mereu cu tine alături, dragă Nelule, însă niciodată îmbătaţi de succese, am trecut la plantarea stîlpilor funicularului, la instalaţii. A mers cam greu, că a trebuit să desfiinţăm un funicular forestier care încă mai funcţiona, să-l reprofilăm pentru noile cerinţe, ne-am certat (şi bătut) cu toată valea Prahovei pentru cauza noastră. Dar am învins. Aminteşte-ţi ce chef am mai tras cînd a-nceput să se-nvîrtească maşinăria, ce i-am mai învăţat minte pe deştepţii ce veniseră să ne spună că n-o să meargă mult. Şi ce serbare am organizat atunci, cu oaspeţi din Cîmpina şi Giurgiu, din Orăştie şi Caracal, atît rude ale unchiului tău, cît şi alţi clienţi... Răsunau văile, văioagele şi coclaurile de recitările noastre (ale tale şi ale mele, că băieţii nu-şi permiteau decît coruri). Cum să se şteargă din memorie asemenea jubileu? Pedant, nea Gore a cercetat totul după lista pe care o întocmise de mult, s-a arătat mulţumit de ce înfăptuisem, sosise pe cablu şi mobila, vesela aterizase fără stricăciuni, pianul şi covoarele, masa de biliard şi motocicleta se aflau acum la înălţime, funicularul le revărsase în vilă ca din cornul abundenţei...
Sosise ora să plecăm spre alte orizonturi, spre alte culmi, nenea Gore şi tanti Vetuţa trebuiau să rămînă singuri, în confort şi meditaţie, să-şi trăiască ani mulţi şi fericiţi din pensie, din darurile finilor (pe cablu), din plimbări agreabile cu motocicleta (pe şoseaua amenajată de noi). Sosise momentul să ne îndreptam spre alte locuri însetate de entuziasmul nostru, de pofta noastră de viaţă. Ne-am dus să căutăm un pustiu, o sahară locală, s-o mobilăm şi pe aceea cu o cabană, cu un funicular...
Aminteşte-ţi, Nelule, că un asemenea loc al împlinirii l-am găsit în anul următor, în păpurişurile de la Roşiori... Cu ce entuziasm am declanşat lucrările, ce formidabil începusem, mai ales că descoperisem în apropiere un depozit de cherestea, o fabrică de cărămidă, un funicular dezafectat şi două şcoli de surdo-muţi, nerăbdătoare să ne dea o mînă de ajutor. Şi ce minuni am fi făcut şi-acolo dacă nenea Gore n-ar fi dispărut, cu tanti Veta alături, în timpul unei vijelii, cînd cabana noastră a fost luată de vînturi, cînd stîlpii funicularului s-au prăbuşit pînă la unul ca la o reuşită partidă de popice, şi-a trebuit să mergem cu toţii să-i conducem pe drumeagul de veci şi de criblură, întristaţi şi mereu dornici de alte fapte memorabile.
Ţi-am derutat acest însufleţitor film al tinereţii noastre, ca să te gîndeşti, dragă Nelule, nu numai la ce am însemnat noi doi pentru zona montană Păduchiosul, dar să pui şi tu pe hîrtie amintirile de trebuinţă, că, uite, mă tot bate la cap fiul lui nenşa Gore, vărul tău, acum regizor la Constanţa, să turnăm împreună un film (s-ar putea numi Iscusinţa sau Energia sau Zorba), şi-n felul acesta frumuseţea faptei cutezătoare să nu rămînă închisă doar în inimile noastre mari... Aştept ideile şi luminile tale. Al tău vechi camarad de înalte bătălii, Mitu.
(Perpetuum comic ’86, pag. 81)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu