Onorată Comisie,Subsemnatul ULYSE-inovator, domiciliat în volumul II — Homer „Opere complete", respectuos vă aduc la cunoştinţă următoarele:
În urmă cu zece ani am bătut la porţile ferecate ale Cabinetului tehnic, căruia, conform legendei, i-am prezentat faimosul meu CAL TROIAN, cu ajutorul căruia să putem cuceri TROIA cu mult înaintea termenului stabilit de ORACOLUL DE LA DELPHI.
Din păcate, însă, în ciuda însuşirilor tactice ale susnumitului patruped lemnos, a trebuit să mai treacă o mulţime de timp (de „reveniţi, sîntem în şedinţă") şi alte „spirite de glumă" cum ar fi spus Tudor Muşatescu, fără a mi se da vreun răspuns. Pînă cînd, într-o bună zi, n-am mai putut să rabd şi — furios — m-am înfiinţat din nou la porţile Cabinetului tehnic, unde am început să strig şi să bat pînă ce am stîrnit mînia unei potăi de cerber ciobănesc care s-a năpustit asupră-mi lătrînd, gata-gata să mă înhaţe de partea pudică a platoşei.
„Marş tu, Hector!" a strigat la el un scutier tehnico-administrativ al cabinetului, după care, domol, abia tîrîndu-şi încălţările, acelaşi scutier a binevoit să desferece una din porţi.
„D-voastră? În ce problemă?" m-a întrebat el.
„În legătură cu o inovaţie!" i-am spus.
„O inovaţie? zice. Şi... obiectul acela ciudat pe care îl trageţi după dumneavoastră, ce e?"
„E... inovaţia mea, zic. Un cal."
„Un cal!? Şi asta-i inovaţie? Cai s-au mai făcut."
„Da, dar acesta e CAL TROIAN."
„Şi? Care-i diferenţa?"
„Păi, mai întîi, materialul. Puneţi mîna, să vedeţi!"
„Mda, ai dreptate! recunoaşte scutierul. Nu sună a cal, sună a lemn. Şi... astea două suplimente la cal, prinse cu balamale, ce sînt?"
„Uşile, prin care se intră în cal."
„Adică, cine... intră?"
„Adică, ăştia... luptătorii."
„Aha! Şi... pe unde se iese?"
„Păi, tot pe aici, zic. Dumneavoastră n-aţi citit ILIADA?"
„Am citit-o, dar nu e bine."
„De ce?"
„Aşa! Ce, vrei să ne aprindem paie-n cap cu «pompierii»"?
„Şi-atunci?!"
„Uite ce facem: pe una din uşi voi scrie intrare şi pe cealaltă ieşire."
Şi astfel, onorată comisie, în interiorul inovaţiei mele, în loc de primul luptător şi-a făcut intrarea primul CO-AUTOR, pe linie de cal, din antichitate. A urmat al doilea pe linia de „fumatul oprit" — aviz pe care la sugestia respectivului l-am fixat în pîntecul patrupedului lemnos. Al treilea co-autor a apărut pe linie de „cîntatul în cal strict interzis"... Şi tot aşa pînă la cel de al 33-lea, care, la rîndul său, a ridicat obiecţii pe linie de vopsea.
„Dar de ce? Ce are vopseaua?, l-am întrebat.
„Are, că e cenuşie. O să bată la ochi."
„Cui?"
„Lor, troienilor din cetate. Or să spună că într-adins l-am vopsit aşa, ca să treacă neobservat."
„Şi-atunci? Ce sfat îmi daţi?"
„Să-l facem bălan. Să arate ca în cîntecul acela: „Calu-i bălan/ Calu-i bălan..."
„Bine, dar eu l-am conceput cal troian."
„Ei şi? N-are a face. Troian-troian, dar... bălan-bălan.
Fii atent ce frumos o să cînte Ion Dolănescu: „Calu-i troian/ Calu-i troian/ Şi şaua-i verde..." Ce zici de idee?
„Grozavă!"
„Ca şi co-autorul."
„Care... co-autor?"
„Eu!"
„Vai, dar dumneavoastră sînteţi co-co-co-co... — autorul!"
Chiar în acea clipă, chiar în interiorul patrupedului troian în care urma să se ascundă luptătorii ce aveau să deschidă, la momentul oportun, porţile Troiei, între cei 32 (treizeci şi doi) de co-autori s-a iscat un mare tărăboi determinat de coeficientul şi procentul cuvenit fiecăruia dintre ei.
Acest tărăboi devenind public, troienii s-au sesizat, aşa că praful şi rumeguşul s-au ales de toată inovaţia mea. Ca urmare, tot eu am fost asupru criticat atît în şedinţe cît şi la „papirusul de perete", întreaga mînie a zeilor din comisia de recepţie abătîndu-se tot asupră-mi pe motiv că am risipit lemnul întreprinderii pe care am păgubit-o prin construirea unui cal de dimensiuni costisitoare, contravaloarea animalului respectiv fiindu-mi imputată atît mie cît şi susnumitului HOMER, de profesie scriitor şi publicist, membru al Fondului Literar Troian, ceea ce l-a determinat pe acesta din urmă să conceapă o altă lucrare, intitulată ODISEEA.
Drept care eu, onorată comisie, faţă de cele arătate, vă rog să binevoiţi a aproba şi dispune ştergerea mea, cu cal cu tot, din legendă.
Al d-voastră — recunoscător şi fost inovator, ULYSE".
p. conf. SILVIU GEORGESCU
(Perpetuum comic ’85, pag. 72)
