Pagină de onoare*
Termometrul spune la umbră 33° Celsius. Sub arşiţa soarelui, se opreşte o birjă în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după amiaz’. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit s-apropie de uşa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfîrşit, un fecior vine să deschidă.
În tot ce urmează, persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate.
Domnul. — Domnu-i acasă?
Feciorul. — Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.
D. — Dumneata spune-i c-am venit eu.
F. — Nu pot, domnule.
D. — De ce?
F. — E încuiată odaia.
D. — Bate-i să deschidă.
F. — Apoi a luat cheia la dumnealui, cînd a plecat.
D. — Care va zică a plecat?
F. — Nu, domnule, n-a plecat.
D. — Amice, eşti... idiot!
F. — Ba nu, domnule!
D. — Zici că nu-i acasă.
F. — Ba-i acasă, domnule.
D. — Apoi, nu ziseşi c-a plecat?
F. — Nu, domnule, n-a plecat.
D. — Atunci e acasă.
F. — Ba nu, da n-a plecat la ţară, a ieşit aşa.
D. — Unde?
F. — În oraş.
D. — Unde!?
F. — În Bucureşti.
D. — Atunci să-i spui c-am venit eu.
F. — Cum vă cheamă pe dv.?
D. — Ce-ţi pasă?
F. — Ca să-i spui.
D. — Ce să-i spui? de unde ştii ce să-i spui, dacă nu ţi-am spus ce să-i spui? Stăi, întîi să-ţi spui; nu te repezi... Să-i spui cînd s-o întoarce că l-a căutat...
F. — Cine?
D. — Eu.
F. — Numele dv...?
D. — Destul atîta... mă cunoaşte dumnealui... sîntem prieteni...
F. — Bine, domnule.
D. — Ai înţeles?
F. — Am înţeles
D. — A!... Spune-i că să ne-ntîlnim negreşit.
F. — Unde?
D. — Ştie dumnealui... Da, să vie neapărat.
F. — Cînd?
D. — Cînd o putea.
F. — Prea bine.
D. — Ai înţeles?
F. — Am înţeles.
D. — A!... şi dacă vede pe amicul nostru...
F. — Care amic?
D. — Ştie dumnealui!... să-i spui că nu s-a putut reuşi cu afacerea ştiută nimic, fiindcă am vorbit cu persoana... Nu uita!
F. — Se poate să uit?
D. — ...şi zice că acuma e prea tîrziu, dacă n-a venit la vreme; căci, dacă venea măcar cu cîteva zile înainte, altă vorbă! ...poate că s-ar fi putut... Ţine minte!
F. — Ţiu, domnule...
D. — ...deoarece nu plecase încă mătuşa persoanei care s-a dus pentru ca să dea arvună tutorelui minorilor, şi el nu aflase încă, deoarece nu-i spusese nepotul cucoanei, cu care era afacerea ca şi terminată, dacă mai avea răbdare pînă luni seara, cînd trebuie neapărat să se-ntoarcă avocatul, fiindcă s-a dus cu o hotărnicie; dar acuma, cu regret, este imposibil din mai multe puncte de vedere, care le ştie dumnealui... Aşa să-i spui.
F. — Bine, domnule.
Domnul pleacă... Feciorul dă să-nchiză... Domnul se-ntoarce.
D. — Al... ştii ce ? nu-i spune nimic, fiindcă poate nu ţii minte exact persoanele. Trec eu mai bine deseară să-i spui.. La cîte vine d. Costică seara la masă?
F. — Care d. Costică?
D. — Stăpînu-tău.
F. — Care stăpîn, domnule?
D. — Al tău... d. Costică.
F. — Pe stăpînu-meu nu-l cheamă d. Costică; e propitar...
D. — Ei! şi dacă-i propitar?
F. — Îl cheamă d. Popescu.
D. — Şi mai cum?
F. — Cum mai cum?
D. — Fireşte... Popescu, propitar... bine... şi mai cum?
F. — Nu pot să ştiu.
D. — Nu-l cheamă Costică Popescu?
F. — Nu.
D. — Nu se poate.
F. — Ba da, domnule.
D. — Apoi vezi?
F. — Ce să văz?
D. — Îl cheamă Costică?
F. — Ba, Mitică.
D. — Mitică?... peste poate!... Ce stradă e aici?
F. — Numărul 11 bis.
D. — Nu e vorba de 11 bis.
F. — A zis domnul că nu vrea să puie 13, că e fatal.
D. — N-are - aface 13... eu te-ntreb de stradă. Ce stradă e asta?
F. — Strada Pacienţii...
D. — Strada Pacienţii?... imposibil!
F. — Nu, domnule, e strada Pacienţii.
D. — Atunci, nu e asta.
F. — Ba-i asta.
D. — Nu.
F. — Ba da.
D. — Eu caut din contră strada Sapienţii, 11 bis, strada Sapienţii, d. Costică Popescu.
F. — Aşa?
D. — Aşa.
F. — Atunci, nu e aici.
D. — Foarte bine.
Domnul pleacă şi merge la birje. Birjarul doarme pe capră. Caii dorm la oişte.
Domnul. — Haide, birjar!
Birjarul. — Nu slobod... este muştiriu, mo roc...
D. — Care muştiriu?
B. — Nu ştii la mine, mo roc...
D. — De unde l-ai luat?
B. — Ghe acolo, mo roc.
D. — Apoi, nu sunt eu?
B. — Iè! La domnu este, mo roc.
Domnul suie... Birjarul trage bice. Caii se deşteaptă şi pornesc. Domnul se ridică-n picioare, la ceafa birjarului.
D. — Ascultă-mă; ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
B. — Ala nu ştii, mo roc.
O babă trece. Domnul opreşte birja.
Domnul. — Mă rog, jupîneasă, ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
Baba. — Asta e, măiculiţă.
D. — Ei, aş!... Teribil e de ramolită!... Mînă ’nainte birjar!
Birja porneşte. Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colţ, unde pe prag moţăie la umbră un băiat cu şorţul verde.
Domnul. — Tînărule, ce stradă e asta?
Băiatul. — Strada Pacienţii.
D. — Eşti un prost!... înainte, birjar!
Birja merge încă o bucată bună... Un sergent de stradă stă pe o bancă la poarta unei curţi mari. S-a descălţat de cisme să-şi mai răcorească picioarele. Domnul face semn; birja opreşte.
Domnul. — Sergent!
Sergentul. — Ordonaţi!
D. — Mă rog, nu ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
S. — Chiar asta e.
D. — Imposibil.
S. — Da, domnule, asta e.
D. — La d. Popescu, numărul 11-bis.
S. — Ei, da, mai în sus, pe mîna stîngă, nişte case galbene-n curte, cu marchiză...
D. — A!... Atunci feciorul e un stupid!... Mersi! întoarce, birjar!
Publicată în „Moftul Român"
18 mai 1901
* Odată cu această ediţie, „Perpetuum Comic" îşi face un titlu de onoare din a-şi deschide fiecare număr cu o pagină de aur reluată din opera unui mare scriitor satirico-umoristic. Începutul nu-l putea face decît I.L. Caragiale, pe care îl cinstim în acest an şi cu prilejul sărbătoririi în aprilie al centenarului premierei cu „D’ale carnavalului".
(Perpetuum comic ’85, pag. 3)
