Se afișează postările cu eticheta I.L. Caragiale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta I.L. Caragiale. Afișați toate postările
, ,

Poezie de I.L. Caragiale

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Eu, inspirat rapsode, iluminat profet,
Iau pana mea de gîscă şi-nchin acest sonet
La vremuri viitoare, sublime, ideale,
Cînd, toţi fiind o apă în lumea-armonie,
Răi n-or să se mai nască, nici proşti n-or să mai fie.

I.L. CARAGIALE

(Perpetuum comic ’91, pag. 2)

, ,

Căldură mare

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu

Pagină de onoare*


        Termometrul spune la umbră 33° Celsius. Sub arşiţa soarelui, se opreşte o birjă în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după amiaz’. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit s-apropie de uşa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfîrşit, un fecior vine să deschidă.
        În tot ce urmează, persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate.
        Domnul. — Domnu-i acasă?
        Feciorul. — Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.
        D. — Dumneata spune-i c-am venit eu.
        F. — Nu pot, domnule.
        D. — De ce?
        F. — E încuiată odaia.
        D. — Bate-i să deschidă.
        F. — Apoi a luat cheia la dumnealui, cînd a plecat.
        D. — Care va zică a plecat?
        F. — Nu, domnule, n-a plecat.
        D. — Amice, eşti... idiot!
        F. — Ba nu, domnule!
        D. — Zici că nu-i acasă.
        F. — Ba-i acasă, domnule.
        D. — Apoi, nu ziseşi c-a plecat?
        F. — Nu, domnule, n-a plecat.
        D. — Atunci e acasă.
        F. — Ba nu, da n-a plecat la ţară, a ieşit aşa.
        D. — Unde?
        F. — În oraş.
        D. — Unde!?
        F. — În Bucureşti.
        D. — Atunci să-i spui c-am venit eu.
        F. — Cum vă cheamă pe dv.?
        D. — Ce-ţi pasă?
        F. — Ca să-i spui.
        D. — Ce să-i spui? de unde ştii ce să-i spui, dacă nu ţi-am spus ce să-i spui? Stăi, întîi să-ţi spui; nu te repezi... Să-i spui cînd s-o întoarce că l-a căutat...
        F. — Cine?
        D. — Eu.
        F. — Numele dv...?
        D. — Destul atîta... mă cunoaşte dumnealui... sîntem prieteni...
        F. — Bine, domnule.
        D. — Ai înţeles?
        F. — Am înţeles
        D. — A!... Spune-i că să ne-ntîlnim negreşit.
        F. — Unde?
        D. — Ştie dumnealui... Da, să vie neapărat.
        F. — Cînd?
        D. — Cînd o putea.
        F. — Prea bine.
        D. — Ai înţeles?
        F. — Am înţeles.
        D. — A!... şi dacă vede pe amicul nostru...
        F. — Care amic?
        D. — Ştie dumnealui!... să-i spui că nu s-a putut reuşi cu afacerea ştiută nimic, fiindcă am vorbit cu persoana... Nu uita!


        F. — Se poate să uit?
        D. — ...şi zice că acuma e prea tîrziu, dacă n-a venit la vreme; căci, dacă venea măcar cu cîteva zile înainte, altă vorbă! ...poate că s-ar fi putut... Ţine minte!
        F. — Ţiu, domnule...
        D. — ...deoarece nu plecase încă mătuşa persoanei care s-a dus pentru ca să dea arvună tutorelui minorilor, şi el nu aflase încă, deoarece nu-i spusese nepotul cucoanei, cu care era afacerea ca şi terminată, dacă mai avea răbdare pînă luni seara, cînd trebuie neapărat să se-ntoarcă avocatul, fiindcă s-a dus cu o hotărnicie; dar acuma, cu regret, este imposibil din mai multe puncte de vedere, care le ştie dumnealui... Aşa să-i spui.
        F. — Bine, domnule.
        Domnul pleacă... Feciorul dă să-nchiză... Domnul se-ntoarce.
        D. — Al... ştii ce ? nu-i spune nimic, fiindcă poate nu ţii minte exact persoanele. Trec eu mai bine deseară să-i spui.. La cîte vine d. Costică seara la masă?
        F. — Care d. Costică?
        D. — Stăpînu-tău.
        F. — Care stăpîn, domnule?
        D. — Al tău... d. Costică.
        F. — Pe stăpînu-meu nu-l cheamă d. Costică; e propitar...
        D. — Ei! şi dacă-i propitar?
        F. — Îl cheamă d. Popescu.
        D. — Şi mai cum?
        F. — Cum mai cum?
        D. — Fireşte... Popescu, propitar... bine... şi mai cum?
        F. — Nu pot să ştiu.
        D. — Nu-l cheamă Costică Popescu?
        F. — Nu.
        D. — Nu se poate.
        F. — Ba da, domnule.
        D. — Apoi vezi?
        F. — Ce să văz?
        D. — Îl cheamă Costică?
        F. — Ba, Mitică.
        D. — Mitică?... peste poate!... Ce stradă e aici?
        F. — Numărul 11 bis.
        D. — Nu e vorba de 11 bis.
        F. — A zis domnul că nu vrea să puie 13, că e fatal.
        D. — N-are - aface 13... eu te-ntreb de stradă. Ce stradă e asta?
        F. — Strada Pacienţii...
        D. — Strada Pacienţii?... imposibil!
        F. — Nu, domnule, e strada Pacienţii.
        D. — Atunci, nu e asta.
        F. — Ba-i asta.
        D. — Nu.
        F. — Ba da.
        D. — Eu caut din contră strada Sapienţii, 11 bis, strada Sapienţii, d. Costică Popescu.
        F. — Aşa?
        D. — Aşa.
        F. — Atunci, nu e aici.
        D. — Foarte bine.
        Domnul pleacă şi merge la birje. Birjarul doarme pe capră. Caii dorm la oişte.
        Domnul. — Haide, birjar!
        Birjarul. — Nu slobod... este muştiriu, mo roc...
        D. — Care muştiriu?
        B. — Nu ştii la mine, mo roc...
        D. — De unde l-ai luat?
        B. — Ghe acolo, mo roc.
        D. — Apoi, nu sunt eu?
        B. — Iè! La domnu este, mo roc.
        Domnul suie... Birjarul trage bice. Caii se deşteaptă şi pornesc. Domnul se ridică-n picioare, la ceafa birjarului.
        D. — Ascultă-mă; ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
        B. — Ala nu ştii, mo roc.


        O babă trece. Domnul opreşte birja.
        Domnul. — Mă rog, jupîneasă, ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
        Baba. — Asta e, măiculiţă.
        D. — Ei, aş!... Teribil e de ramolită!... Mînă ’nainte birjar!
        Birja porneşte. Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colţ, unde pe prag moţăie la umbră un băiat cu şorţul verde.
        Domnul. — Tînărule, ce stradă e asta?
        Băiatul. — Strada Pacienţii.
        D. — Eşti un prost!... înainte, birjar!

        Birja merge încă o bucată bună... Un sergent de stradă stă pe o bancă la poarta unei curţi mari. S-a descălţat de cisme să-şi mai răcorească picioarele. Domnul face semn; birja opreşte.
        Domnul. — Sergent!
        Sergentul. — Ordonaţi!
        D. — Mă rog, nu ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
        S. — Chiar asta e.
        D. — Imposibil.
        S. — Da, domnule, asta e.
        D. — La d. Popescu, numărul 11-bis.
        S. — Ei, da, mai în sus, pe mîna stîngă, nişte case galbene-n curte, cu marchiză...
        D. — A!... Atunci feciorul e un stupid!... Mersi! întoarce, birjar!

Publicată în „Moftul Român"
18 mai 1901

* Odată cu această ediţie, „Perpetuum Comic" îşi face un titlu de onoare din a-şi deschide fiecare număr cu o pagină de aur reluată din opera unui mare scriitor satirico-umoristic. Începutul nu-l putea face decît I.L. Caragiale, pe care îl cinstim în acest an şi cu prilejul sărbătoririi în aprilie al centenarului premierei cu „D’ale carnavalului".

(Perpetuum comic ’85, pag. 3)


,

Se poate glumi?

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989.


Da şi nu.
Se poate — cînd ai a face cu oameni sănătoşi.
Nu se poate — cu oameni bolnavi.
Se poate — cu oameni veseli şi bine dispuşi.
Nu se poate — cu oameni posaci şi mîhniţi.
Se poate — cu oameni de spirit.
Nu se poate — cu oameni proşti.
Se poate — cu literaţi şi artişti.
Nu se poate — cu gloabe literare şi artistice.

(Perpetuum comic ’82, pag. 7)



Persoane interesate