Şoferul de duminică se deosebeşte de la bun început de ceilalţi şoferi prin curăţenia neobişnuită şi aproape suspectă a maşinii sale. Căci în comparaţie cu restul conducătorilor, care îşi murdăresc maşina timp de şase zile şi o spală duminica, conducătorul de duminică şi-o lustruieşte pe a sa şase zile şi în a şaptea încearcă să n-o murdărească, pentru că această maşină are huse spre a proteja scaunele şi alte huse pentru a apăra husele şi cîteodată chiar încă un rînd de huse pentru husele care acoperă husele.
Conducătorul de duminică nu se deplasează fără nevastă, doi copii (cel puţin), un cîine şi socri.
Şi ceea ce îl deosebeşte cel mai bine de alţii e cîinele. Acesta e mai înalt decît portiera şi latră sîrguincios.
În anumite cazuri încărcătura se îmbogăţeşte cu vreun bunic care nu vede nimic în afară pentru că se află sub socrii care la rîndul lor se află ei înşişi sub copii (unii peste alţii).
(Bunicul e scos ca să ia şi el puţin aer).
În oraş, conducătorul de duminică conduce fixat pe volanul său, în atitudinea clasică a constipaţiei îndărătnice.
Cu ochii ieşiţi din orbite pîndeşte stopurile. Cînd vede că se schimbă pe galben frînează brusc, primind în bara din spate şocul maşinii din urma sa: coboară furios, constată că nu s-a întîmplat nimic dar îl bruftuluieşte pe celălalt ca şi cum ar fi ciupit-o pe nevastă-sa.
Cu o coadă de 20 automobilişti pe care i-a imobilizat — pentru că între timp se făcuse verde — se hotărăşte să se urce demn la volan şi să pornească exact în clipa cînd stopul se schimbă pe roşu.
Conducătorul de duminică cunoaşte cu scrupulozitate codul rutier. Cu cel puţin o sută de metri înainte de a face la dreapta aprinde semnalizatorul şi îşi agită braţul.
Toată familia colaborează. Feţele neliniştite se încadrează la geamul din spate şi braţe suplimentare apar dintr-o parte, cîteodată chiar din cele două părţi în acelaşi timp.
Indiferent la aglomeraţie, conducătorul de duminică rulează prin mijlocul drumului, uşor spre stînga şi de preferinţă cu 50 km pe oră. Cînd o altă maşină claxonează pentru depăşire, conducătorul de duminică îi face loc, ridicînd din umeri ca şi cum ar spune: Treci odată, bandă de nebuni! Apoi îşi avertizează familia: O să-i regăsim puţin mai departe, la iarbă verde.
Cîteodată îi şi regăseşte.
Conducătorul de duminică a cumpărat maşina ca să meargă cu ea. El călătoreşte deci fără oprire, refuzînd cu încăpăţînare să satisfacă nevoile cele mai legitime ale pasagerilor săi. Cînd el însuşi e obligat să oprească, toată familia profită şi iese cu repeziciune din maşină, cu excepţia bunicului pentru care e deja prea tîrziu.
Conducătorul de duminică este unul dintre rarii automobilişti din zilele noastre care în cîteva ore de mers va avea cel puţin o pană de cauciuc sau vreun jiclor înfundat. Deloc deranjat, îşi trage vechile mănuşi, ridică capota şi opreşte un alt şofer pentru a-l ruga să-i fie trimis un mecanic. Acesta vine după două ore şi constată că, de fapt, conducătorul de duminică nu mai avea benzină în rezervor.
Conducătorul de duminică se întoarce pe înserat, încasează o amendă pentru farurile defecte, se ceartă cu socrul din cauza copiilor care au rău de maşină, ajunge acasă pe la zece jumate şi, fără să cineze, declară că a petrecut o zi minunată. Apoi începe să-şi lustruiască maşina pentru duminica viitoare.
În româneşte de DOINA LINCU
(Perpetuum comic ’88, pag. 215)
