Poetul Teodor Pîcă, omul zdrobit de către forţele oculte comuniste ale timpurilor timemorabilului stalinism românesc, fiind student la filologie limba rusă la institutul „Maxim Gorki", înainte de a-şi susţine lucrarea de stat pentru a-şi obţine diploma de licenţa, fiind membru P.C.R., a luat poziţie împreună cu alţi studenţi (Corneliu Leu, Jenica Mandric, Bubu Ornaru) împotriva abuzurilor comuniste, obiectînd împotriva metodelor staliniste şi a cultului personalităţii. Drept pedeapsă, au fost trecuţi urgent la munca de jos, pentru a se recalifica în diverse meserii la întreprinderea 23 August din Bucureşti.
Pîcă se calificase strungar şi chiar ajunsese inventator. Era lăudat şi la gazeta de perete a întreprinderii.
Într-o zi fiind cu mîna pe strung, se trezi tam-nesam spre hazul colegilor, cu următoarele vorbe verificate:
„Cîte stele sînt pe cer,
Pînă mîine toate pier.
Numai una ca o proastă.
Şade pe uzina noastră."
MARIA ŞOIMUŞAN
Scriu versu-acesta
Scriu versu-acesta micului Ne Tot,
Acelui bălăuc din vremea noastră,
Un univers de flori zidit în glastră,
Clădit din spaima unui idiot.
Scriu versu-acesta unui imbecil,
Nimicitor prin ampla lui candoare,
Căruia-i pasă nu şi nici nu-l doare,
De tot maturizat - de tot copil.
Scriu versu-acesta unui prost perfect, –
Prostia paşnică e mult candidă. –
Cea agresivă-i groasă şi perfidă,
Pustiitoare, deflagrînd efect.
Dar scriu aşa în speţa unui vis:
Prostia-aceea va-nflori odată!,
Cum din nămol orheea minunată, –
De n-ar fi astfel, n-aş fi mai fost scris.
TEODOR PÎCĂ
— inedită —
(...din sertar)
(Perpetuum comic ’91, pag. 101)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu