— Sînt mai multe feluri de a face cunoştinţă cu o femeie — se fălea Vitek, Don Juanul întreprinderii — important este să fie cît mai neobişnuite!
— Hai, povesteşte, îl rugă inginerul Brada.
Brada suferea de timiditate în faţa femeilor. Asta se manifesta printr-o transpiraţie abundentă a frunţii pleşuve, bîlbîială şi împleticeală la mers. Încercînd să-înveţe de la Vitek îi fierse cafeaua, îi aprinse ţigarea, îi curăţă salamul de pieliţă şi-l servi în toate felurile.
— De exemplu, eu folosesc cu succes leşinul; mă prăbuşesc, pur şi simplu, în faţa unei fete, spunînd că e din cauza surmenajului datorat unei lucrări ştiinţifice. Femeile sînt curioase... şi gata! Sau cu un cîine... mi-am dresat un doberman, care se repede la cîte o femeie, iar eu mă prefac că o apăr!
Brada nici nu mai sufla de emoţie, ba chiar îşi lua şi notiţe. Slanec, şeful secţiei, nu mai putea asculta şi interveni şi el:
— Eu ştiu o metodă mai originală, Vitek. Îmi cumpărasem o Lada nouă şi o parcasem pe o alee... odată am plecat mai tîrziu de la serviciu şi în penumbră, am văzut că cineva umbla la uşa maşinii. Am luat-o la fugă şi i-am tras un şut zdravăn!
— Şi? întrebă Vitek uimit.
— Confundasem maşina, izbucni Slanec în rîs, şi lovisem o frumoasă domnişoară, care se pregătea şă plece cu maşina tatălui ei... identică cu a mea! Bineînţeles că mi-am cerut scuze, am invitat-o la cină, m-am căit... ba, pînă la urmă, m-am şi însurat cu ea!
— Sfîrşitul e jalnic, zise Vitek şi se apucară în sfîrşit, de lucru.
După o vreme, la sfîrşitul unei şedinţe, directorul îl opri pe Slanec.
— Ascultă, Milda, trebuie să rezolvi problema cu tînarul de la tine, inginerul ăla!
— Brada? se sperie Slanec, e un băiat de treabă, sîrguincios...
— Lasă asta, se răsti directorul, ştiu eu ce ştiu! Plîngeri, una după alta! A asmuţit un cîine asupra Jarei, contabila. Cîinele a muşcat-o pe Jara, care-i acum în concediu de boală! Cine va mai face plăţile la întreprindere?
— Ce naiba l-o fi apucat? se vaită Slanec.
— La colectivul doi s-a prefăcut leşinat, ţipă directorul; intru şi ce-mi văd ochii: inginerul tău se prăvăleşte sub biroul Macákovei!
— Coşmar, nu alta, gemu Slanec cuprins de presimţiri funeste. Lăsaţi că mă socotesc eu cu el!
Dădui buzna în birou, unde o găsii pe secretară. Monika bătea din picioare, urla şi cerea să i se facă dreptate.
— Inginerul mi-a tras un picior... se plînse ea şi am să-l spun directorului.
— Nu, o imploră Slanec. Brada, în genunchi cu tine şi cere-i iertare!
Brada se scuză, Monika îl iertă şi Slanec încuviinţă, fericit.
— N-a fost Monika pe-aici? se auzi din uşă. Slanec, ce se petrece acolo?
În uşă stătea directorul, cu o privire înspăimîntătoare.
— Nu mi-ar fi trecut prin cap că tu-l înveţi toate prostiile astea, Slanec, zise el pe un ton îngheţat. Să-ţi tai 30% din primă, că altfel îţi tai eu 50%!
Trînti uşa şi dispăru. Slanec şi Brada se aşezară la birou, încremeniţi, şi deodată apăru Vitek.
— Măi băieţi, o clipă v-am lăsat singuri şi gata necazuri cu femeile.
La cuvintele astea, timidul Vrada se ridică şi-i trase, o palmă.
În româneşte de ANCA MARINESCU
(Perpetuum comic ’89, pag. 222)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu