Umor chinezesc
Fabulă
Într-o pădure foarte solitară,
De-o frumuseţe chiar din cale-afară,
Maimuţele săreau de bucurie
Şi avansau în şir perechi-perechi,
La număr fiind cu mult peste o mie,
Aşa cum spun legendele mai vechi.
După un marş mai lung de-o săptămînă,
Au întîlnit în cale o fîntînă,
Şi în fîntînă, luna se-oglindea.
Dar o maimuţa tare imprudentă,
Voind ca lunii ajutor să-i dea,
A cuvîntat destul de inocentă
— Dacă vom scoate luna de aici,
Cu ajutorul nostru-al celor mici,
Pămîntul va primi un ajutor
Şi globul tot va străluci feeric.
Că, să spun drept, azi orice muritor,
S-a saturat de-atîta întuneric.
— Dar cum să pescuim această lună?
Întreabă o maimuţă mult prea jună.
— E foarte simplu, zise şeful lor.
Formăm un şir, ne ţinem toţi de mînă,
Se prinde prima de-un copac, şi-n zbor,
Vom coborî cu grijă în fîntînă.
Va prinde alta luna de mijloc
Şi-apoi o tragem sus pe cer, la loc.
Dar, cînd să pună planu-n aplicare,
Chiar creanga din copac, aceea crapă
Pe care sta maimuţa şi... stupoare:
Întregul şir s-a prăvălit în apă.
Maimuţele, în număr foarte mure,
Care-au păţit această întîmplare,
Au constatat cu tot discernămîntul,
Că-i bine, spre-a ieşi la căpătîi,
Ca mai întîi de-a lumina pămîntul,
Să fie ele luminate-ntîi.
În româneşte de GABRIEL TEODORESCU
(Perpetuum comic ’89, pag. 224)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu