, ,

Povestea boierului şi-a iepei

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
        Cetăţeanul se rezemase cu coatele pe masă, desecînd cu dibăcie cîteva pete umede. În primul moment am pus ezitările lui pe seama unui soi de educaţie primită în copilărie. Mi s-a părut ciudat numai faptul că avea haina peste pardesiu şi ochelarii montaţi invers pe figură.
        — Poate pe undeva greşesc, însă... În fine, da, arătaţi ca un om care habar n-are de misterioasa poveste a boierului şi-a iepei.
        — Păi, zic eu, nu ştiu dacă nu e...
        — Lasă, lasă, nu te scuza. Nu sîntem la şedinţa de analiza muncii. Nu.
        Braţele lui descriseră poziţia „Tigrul loveşte gîsca", apoi „Stai pe munte cu două bice" după care încremeni în poziţia „Înţeleptul bea din degetar".
        Automat am schiţat cu stînga gestul de deconectare a videocasetofonului.
        — Pari un om cinstit, aşa că am să-ţi spun pe şleau: eşti tare simpatic. Nu te supăra, asta-i. Poate pe undeva mă clatin, însă ei, nu, nu. Nici vorbă.
        M-am ridicat, am mers zece centimetri cu el agăţat de gît, apoi m-am aşezat din nou jos.
        — Ei, bun, vezi, aşa, corect. Pe scurt e vorba de un boier, o iapă, un argat şi o apă. Bun. Stăpîn-slugă, animal-natură, ăsta e sensul, da. Legăturile dintre ele, corect, aşa, tensiunea, înţelegi, deznodămîntul tragic, cum ar veni.
        — Ştiu, zic, Topîrceanu a...
        — Prostii. Topîrceanu, Coşbuc, dom’le, Blaga, Goga, Arghezi, Bacovia, Rimbaud, Beaudelaire. Asta-i. Înţelegi cum aş veni eu să-ţi spun, bun, patrulater cu un singur vîrf şi multe laturi, eh? Riemann era mic, dom’le, Sylvester Stallone e scund, bun, înţelegi? Şi unghiurile... Ha, ha, argatul merge pe lîngă cal şi... ha, ha... Îi spune boierului cum o să se ridice ei cîţiva şi-o să vadă el, înţelegi?
        Îmi prinse capul cu o mînă şi mă ajută să încuviinţez energic.
        — Bun, corect. Am mîinile crăpate de muncă, băi... Lasă, bun, boierul vrea să vîndă iapa, îţi dai seama, să facă mezel, din 300 de kg. de carne, atîta are iapa. Citeşti articolele despre realizările zootehniei prin ziare, nu? Corect. Iapa n-are suflet, măi?
        — Nu striga aşa. Zi mai bine cu argatul.
        Făcu doi paşi ridicîndu-se de la masă şi începu să rîdă.
        — Argatul? He, ha, he, ha! Argatul, măi omule bun, nu se gîndea decît la muncă şi la slujnice şi la băutură, ţigări, cafea, ha, ha, ha. Să ţasăle el iapă, măi? Nuu, nu, nuu, nu. De trei ori nu, înţelegi? Se uita la cal cum se uita boierul la el. Aceeaşi viziune, măi băiete. Ha, ha, ha! Parcă-i văd cum mergeau pe punte. Suflecaţi, argatul rîdea de boier că parcă mergea în mîini, boierul rîdea de argat că-i prost, hei, Eschil, dom’le.
        — Parcă şi-un pic Sofocle şi Euripide...
        — Măi, nu încerca să-ţi baţi joc. Am mîinile crăpate.
        Mă privi bănuitor cîteva secunde, apoi se lumină la faţă.
        — Perfect, bun. Aşa, ăsta, înţelegi, boierul, cum ar veni, îi venise lui să treacă argatul iapa peste apă. Parc-o văd. Apa mugea în vale. Ai auzit odată cum mugeşte o apă în vale?
        — Stau la bloc. La etajul nouă.
        — Aşa? Corect, corect. Deci apa mugeşte în vale, aşa cam pe la etajul unu. Stai. Poate ţi-am greşit cu ceva.
        Am ridicat din umeri.
        — Corect. Îhî. Deci, ăă... argatul rîdea şi brusc, brusc... Două pahare se rostogoliră sub masă. Se uită fix la cioburi cîteva momente.
        — Înţelegi, brusc s-a uitat la bocanci şi-a văzut că-s enormi, rupţi şi murdari şi i-a strigat boierului cu ură: „De ce mă exploatezi, duşmane?"
        Degeaba a plîns boierul şi i-a explicat că n-are ce face, aşa sînt vremurile, trebuie să-l exploateze. Degeaba măi! Înţelegi?
        Am încuviinţat grijuliu. Am încercat să-i înţeleg durerea.
        — Interesant. Copaci...
        — Cum? Interesant? Eşti inconştient, băi? Asta-i, pînă la urmă a trecut-o, a trecut-o...
        — Puntea? Bun, aşa, ai înţeles, iapa puntea. Au căzut amîndoi în apă, bunînţeles, şi au plutit, hei, hei, pînă spre Bosfor şi Dardanele.
        Îşi aprinse mulţumit o ţigară şi mă privi triumfător.
        — Ciudat.
        — Ciudat tare vrei să spui. Adică nu, stai aşa. Nu crezi că un om poate pluti zeci... ăsta, mii de kilometri cu o iapă.
        — Ba da, asta-i sigur. Însă la ce i-ar fi folosit argatului să plutească atîta?
        — Hă? La ce? Lui, la nimic, cred, asta aşa-i. Bun. Da’ la ceilalţi care au venit după el? Hai?
        — Păi, habar n-am. A mai venit cineva?
        — Vezi că nu te-ai gîndit. A venit. A întrebat de el, cum a căzut în apă, ce-i cu iapa, dacă boierul nu era înţeles cu argatul, înţelegi? De obicei boierii nu se înţelegeau cu argaţii, da’ parcă poţi să ştii?
        Îşi scoase ochelarii şi-i şterse cu căciula şi-i puse la loc. Am încercat să mă ridic.
        — Frumoasă parabolă.
        — Zi-i hiperbolă, dom’le, nu te zgîrci la cuvinte că nu le pui din buzunar. Mic la suflet, asta-i. Stai, ce faci? Brusc, masa îi prinse capul într-o îmbrăţişare molcomă. Capul a cărui cutie osoasă adăpostea materia în care era săpată povestea boierului şi a iepei, odihnea blînd pe melamina lucioasă. I-am mîngîiat mîinile crăpate, m-am descălţat şi am ieşit în vîrful picioarelor.

(Perpetuum comic ’89, pag. 185)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate