La medic se înfăţişează un pacient.
— Domnule doctor, intră el direct în subiect, am descoperit un adevăr înfiorător.
— Zău? se minună doctorul.
— Zău, confirmă cu tristeţe pacientul. Sînt idiot.
— Cum aţi ajuns la concluzia asta? întreabă doctorul după un răgaz de gîndire.
— Nu înţeleg, domnule doctor, nu înţeleg.
— Ce anume nu înţelegeţi?
— Pur şi simplu nimic. Nu sînt în stare să înţeleg nici cele mai simple lucruri şi lucruşoare de pe lume. De pildă, sensul vieţii. Pricepeţi, domnule doctor?
— Pricep, zise compătimitor doctorul.
— În ruptul capului nu pricep, continuă pacientul gata să plîngă, nu pricep de unde venim şi încotro mergem, de ce sîntem cum sîntem şi nu altfel. Mă înţelegeţi, domnule doctor?
— Înţeleg, cum să nu, îl asigură doctorul.
— Numai eu nu înţeleg, reluă pacientul suspinînd. Nu înţeleg oamenii, pricepeţi, nu-i înţeleg şi gata. De ce acţionează şi de ce în acest chip. Apoi să luăm Universul. Nici p-ăsta nu-l înţeleg. Unde începe şi unde se termină. N-are capăt? N-are margini? Mai e şi Timpul! Peste toate celelalte. În definitiv, de ce există timp? Iacătă ce probleme mă frămîntă. Din cauza lor nici nu pot să dorm. Ca o fantomă mă urmăreşte gîndul că toată lumea înţelege toate astea, numai eu nu.
— Dragă domnule pacient, am să vă spun un lucru care o să vă bucure. Cazul dumneavoastră nu este atît de grav cum poate să pară la prima vedere. Vom opera creierul. Operaţia vă va scăpa de îngrozitoarea suferinţă provocată de convingerea că nu înţelegeţi nimic.
Doctorul şi-a ţinut întocmai promisiunea. L-a operat şi operaţia s-a desfăşurat fără cele mai mici complicaţii.
Cînd s-a trezit din starea de narcoză, medicul era lîngă patul lui.
— Ei, cum este? îl întrebă. Acum e mai bine?
Pacientul dădu din cap că da.
— Mai bine, domnule doctor. Hotărît lucru, mă simt mai deştept. Înţeleg multe lucruri pe care înainte nu le înţelegeam.
După care se posomorî.
— Ce este? întrebă doctorul neliniştit. S-a întîmplat ceva?
Pacientul se foi în pat.
— Ştiţi, operaţia m-a ajutat în multe privinţe, dar sînt încă destule întrebări cărora nu le pot da un răspuns clar. De-asta sînt necăjit.
— De exemplu?
— De exemplu, nu mi-e absolut clar de ce îngheaţă apa. Pe urmă nu ştiu din ce apare fulgerul. Am stat şi m-am gîndit. Degeaba. Nu înţeleg.
Medicul reflectă o clipă.
— Numai un singur lucru vă mai poate ajuta, zise. Repetarea operaţiei.
Zis şi făcut. A repetat operaţia care s-a desfăşurat şi de data asta fără complicaţii.
Şi de îndată ce şi-a revenit din narcoză, după cele cîteva ore care au urmat intervenţiei chirurgicale, pacientul a exclamat victorios:
— Ura! Domnule doctor, aţi reuşit! Acum înţeleg tot.
— Chiar tot? făcu neîncrezător doctorul.
— Absolut tot, pe cinstea mea, se jură pacientul. Nu există pe lume ceva care să nu-mi fie clar.
— Înţelegeţi acum faptele omului şi motivaţia lor?
— Înţeleg.
— Şi Universul? Şi timpul? Şi evoluţia? Şi legile fizicii?
— Nu văd nimic problematic în ele. Totul e simplu şi limpede.
— Felicitările mele, zise doctorul, bătîndu-l pe umăr, înseamnă că sînteţi definitiv vindecat. Mai staţi două-trei zile aici şi pe urmă puteţi merge acasă.
Doctorul se îndreptă spre uşă. Dar acolo se opri.
— Acum, de vreme ce sînteţi în stare să înţelegeţi orice, cu siguranţă, aţi putea să-mi explicaţi şi mie cum de mi-a reuşit acest miracol.
Pe pacient întrebarea asta, ca de altfel oricare alta, nu-l puse în încurcătură. Răspunse fără să ezite:
— Sigur că pot. Mi-aţi mai pus ceva creier în cutia craniană.
Doctorul zîmbi trist.
— Dimpotrivă, ţi l-am scos pe tot.
În româneşte de C. BARBORICĂ
(Perpetuum comic ’91, pag. 178)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu