O răpire cu bucluc

TEATRU FOARTE SCURT

Micro-serial de VIRGIL STOENESCU
după o schiţă de O. Henry

        Personajele:
        — Sam — 35 ani
        — Bill — 30 ani
        Doi bieţi oameni disperaţi.
        — Copilul — 12 ani, un zurbagiu neurechiat la vreme.
        — Bancherul — bancherii n-au vîrstă!

EPISODUL I
DECOR: un tufiş, în spatele unei bănci, dintr-un parc pustiu.
Sam (discută cu Bill în şoaptă) —Treaba e simplă şi uşoară. Poţi să mă crezi, Bill! E o mană cerească! Nu ţi-am spus? Mana cerească e o chestie din Biblie. I s-a întîmplat lui Noe, sau lui Moise, — nu mai ştiu cui! În orice caz unuia din tipii care erau la ananghie, — ca şi noi! Ori Biblia e o garanţie, Bill! Recunoşti?
Bill — Recunosc!
Sam — Băiatul bancherului Dorset e tocmai ceea ce ne trebuie. E un puşti vioi, de vreo 12 ani — cîrn, pistruiat, cu părul blond...
Bill — Se joacă întotdeauna pe aici?
Sam — În fiecare dimineaţă.
Bill — E bine că pe aici nu prea trec...
Sam — Ssst! Uite-l! El e! (se aude un miorlăit de pisică)
Bill — Dar de ce miorlăie aşa?!!
Sam — Nu miorlăie el. A prins o pisică şi se distrează, niţel, cu coada ei! Hai Bill! Ridică-te şi cheamă-l!
Bill (ridicîndu-se) — Hei, piciule! Nu vrei o pungă cu bomboane?
Copilul (scoate limba la el) — Năsosule! (apoi îi aruncă o piatră între ochi şi rîde zgomotos) Hă-hă-hă-hă! Ţi-am crăpat tărtăcuţa!
Bill — Afurisitul! Putea să mă chiorască!
Sam (ridicîndu-se şi el) — Eşti un ţintaş grozav, puştiule! Am o puşcă automată. Nu vrei să tragi cu ea?
Copilul — Unde e?
Sam — Uite-o! (îi întinde o puşcă jucărie; copilul o ia şi, atunci, Sam îl înhaţă şi-l tîrăşte în tufişuri)

EPISODUL II
DECOR: un mic luminiş în pădure, în faţa unei peşteri. Bill este legat de un copac, cu faţa şi braţele pline de zgîrieturi. Copilul cu pene de pasăre înfipte în păr ţopăie în jurul lui Bill, scoţînd chiote în genul strigătelor de război ale Pieilor-Roşii).
Sam (apropiindu-se) — Bill, ce-i asta? Ce naiba faceţi acolo?!!
Bill (cu stoicism) — E-n regulă, Sam! Ne jucăm de-a indienii. El e Vulturul răzbunător, şeful Irochezilor! Eu sînt prizonierul lui şi mîine dimineaţă o să mă scalpeze.
Sam — Ia încetaţi odată cu prostiile astea! (îl dezleagă pe Bill).
Copilul — (copilul aruncă un lasso improvizat pe după gîtul lui Bill şi-l răstoarnă pe spate).
Bill — Sam! Ajutor! Sam!
Sam — Potoleşte-te împieliţatule, că de nu...
Copilul — Asta e figura lui John Wayne! N-aţi văzut filmul „Călăreţul fără cap"?
Bill (scrîşneşte furios) — Sam, potoleşte-l că nu mai răspund de mine!
Sam — Ascultă zurbagiule...
Copilul — Am să-l torturez cu un cartof fierbinte. E metoda doctorului Hammer. N-aţi citit romanul „Vampirii din Chicago"?
Bill (oftînd) — Crezi că o să ne plătească vreun ban pentru ca podoaba asta să se întoarcă acasă?
Sam — Părinţii îşi iubesc copii, oricît ar fi de năbădăioşi! Vino mai încoace să-ţi citesc ce i-am scris bancherului! (se retrag amîndoi cu spatele la copil şi Sam citeşte, în şoaptă, conţinutul unei scrisori) „Domnule Dorset, băiatul dumneavoastră a fost răpit de noi. Vi-l înapoiem numai contra sumei de 2000 de dolari. Depuneţi banii, mîine la orele 9, la locul indicat în schiţa alăturată. La două ore după primirea sumei de răscumpărare, băiatul dumneavoastră va fi înapoi acasă. Conformaţi-vă, altfel copilul dumneavoastră este pierdut". „Doi oameni disperaţi."

EPISODUL III
(Acelaşi decor, în dimineaţa zilei următoare. Copilul stă călare pe pieptul lui Bill; cu o mînă îl trage de păr, iar cu alta încearcă să deschidă lama unui briceag)
Sam (iese din peşteră şi-l smulge pe copil) — Nebunule, ce te-a apucat?
Copilul (măreţ) — Marele şef al Irochezilor îşi ţine cuvîntul: îl scalpez pe năsos!
Sam (îmbrîncindu-l) — Astîmpără-te smintitule!
Bill (geme sfîşietor) — Aoleu! M-a speriat îngrozitor! Mai avea niţel şi deschidea briceagul!
Sam — Calmează-te Bill! E ora 9.45. Cobor să văd dacă bancherul ne-a trimis banii.
Bill (printre lacrimi) — Mi-e frică, Sam! Nu mă lăsa singur cu el!
Sam — Mă întorc repede, Bill. (către copil) Tu, besmeticule, te cotonogesc dacă nu-l laşi în pace pe nenea Bill!
Copilul (cu un surîs diabolic) — Bine! N-o să mai fiu indian! O să fiu „Cowboy-ul sîngeros"!

EPISODUL IV
(Acelaşi decor, după o oră)
Sam (apare şi strigă) — Bill! Unde eşti Bill? (din tufişuri se iveşte Bill cu părul şi hainele în dezordine, abia tîrîndu-se şi gemînd la fiecare pas) Ce-i cu tine, Bill? Ce-ai păţit? Unde e băiatul?
Bill — L-am gonit! Nu mai puteam suporta. Mi-a sărit în spinare şi mă croia cu nuiaua strigînd că el e cowboy-ul sîngeros, iar eu sînt calul lui. M-a călărit toată valea la trap şi la galop. Curgea sudoarea pe mine gîrlă, iar bestia aia pistruiată mă ardea cu nuiaua şi urla: galop, galop! Apoi, mi-a dat să mănînc iarbă şi, fiindcă n-avea destulă iarbă, mi-a vîrît, cu sila, pămînt în gură...
Sam — Şi pe urmă?
Bill — Pe urmă m-am ridicat, i-am tras şi eu un picior şi l-am pus pe fugă. Îmi pare rău de bani, Sam, dar...
Sam — Nu-i nimic! Uite ce ne-a trimis bancherul! (scoate un plic)
Bill — O scrisoare!
Sam — Ascultă: (citeşte) „Domnilor disperaţi, am primit scrisoarea prin care îmi cereţi 2000 de dolari pentru răscumpărarea fiului meu. Am însă o contra-propunere: dacă îmi plătiţi dumneavoastră mie suma de 250 de dolari, voi consimţi să-mi reprimesc băiatul acasă. Vă avertizez însă că trebuie adus noaptea, din cauza vecinilor. Aceştia sînt fericiţi că fiul meu a dispărut şi v-ar linşa dacă vă prind că îl aduceţi înapoi. Al Dvs., Dorset". (între timp copilul a ieşit din pădure, s-a apropiat pînă în spatele celor doi şi le-a pocnit la urechi o pungă mare, pe care o umflase)
Copilul (aleargă în jurul lor rîzînd) — Ha-ha-ha-ha...
Bill (rugător) — Sam... ce înseamnă, în definitiv, 250 de dolari?
Sam — Cum, Bill, vrei să-i dăm banii?! Singurii noştri bani?!!
Bill — Ne mai rămîn 25 de dolari. E puţin, ştiu! Dar dacă mai stau încă o noapte cu jivina asta pistruiată, ajung la balamuc! Să-i dăm banii pungaşului de bancher şi să scăpăm de beleaua care ne-a căzut pe cap!
Sam — Bine Bill! Calmează-te! De cum se înserează, îl ducem înapoi. O să ne închipuim că ne-au căzut în canal cei 250 de dolari!!

EPISODUL V
DECOR: o poartă masivă, într-un zid. E noapte. Apar Sam şi Bill, ducînd în mijlocul lor copilul. Bill apasă butonul soneriei.
Copilul — Deci nu stăm. Luăm numai puşca tatii şi plecăm la vînătoare. Da?
Sam — Aşa cum am vorbit.
Bancherul (din spatele porţii) — Cine e?
Sam — Oameni buni! V-am adus... ştiţi dumneavoastră, ce!
Bancherul (apare în cadrul porţii) — Aş dori mai întîi banii!
Sam — Poftim cei 250 de dolari!
Bill — ...Şi copilul! (i-l împinge în braţe) Ia-ţi-l!!
Sam — Şi acum... adio!
Copilul — Ce face?! Nu-i lăsa, tată! Eu vreau la vînătoare! Împuşcă-i, tată! Nu-i lăsa! (copilul se zbate, tot mai furios, în braţele bancherului) Împuşcă-i pe amîndoi!
Sam (către bancher) — Cît de mult poţi să-l ţii?
Bancherul (luptîndu-se cu băiatul)— Nu sînt prea puternic, dar cred că vă pot garanta vreo zece minute.
Sam — O.K.! În zece minute noi traversăm statele din Vest, statele din mijloc, statele din Nord şi nu ne oprim pîna în Alaska! Hai Bill! După mine, Bill!! (cei doi pornesc într-o goană disperată).

CORTINA

(Perpetuum comic ’91, pag. 59)