Născocitorul de probleme

        L-am întîlnit pe născocitorul de probleme în restaurantul gării.
        — Problemele, începu el, sînt astăzi o marfă deficitară pe piaţa literară. Nici un autor care se respectă nu poate renunţa la probleme în opera sa. Toate instituţiile de radiodifuziune şi televiziune, organele de presă şi editurile aşteaptă de la autorii lor probleme serioase. Cine nu înţelege să le ofere, nu face doi bani.
        — Astfel că dvs. scrieţi teatru, dramatizări pentru radio şi televiziune, romane — toate pline de probleme şi...
        — La ce vă gîndiţi? m-a întrerupt el. Scrisul îl las pe seama autorilor noştri. Este de competenţa lor. Eu însă le furnizez probleme, contra unei compensaţii, se înţelege.
        — De exemplu problema consumului de stupefiante în rîndurile tinerei noastre generaţii...
        — Consumul de stupefiante... hm! exclamă el. Cu asta nu atragi pe nimeni, cu atît mai puţin pe vreun telespectator cît de cît inteligent. Autorul care mai abordează astăzi problema locului de muncă sau a vreunui contemporan bătut de soartă, nu va avea nimic de cîştigat.
        — Războiul... am adăugat eu.
        El îşi trecu nervos mîna prin păr:
        — Şi asta-i răsuflată! Nu înţelegeţi? Trebuie să ne dedicăm problemelor reale ale cotidianului nostru. Vedeţi dvs., eu ofer clienţilor mei, eventual direcţiilor răspunzătoare de programele de televiziune, calitate. Asta aşteaptă ei. Pentru asta sînt plătit. Şi le-o ofer cu promptitudine?
        — De exemplu? am întrebat eu.
        — De exemplu problema celui de al doilea automobil.
        — A... cui?
        — Nu-i aşa? Aţi şi simţit spiritul fremătător al epocii? O tînără fericită pereche trăieşte prima ei criză conjugală tragică. Cum va trece acest examen?
        — În nici un caz achiziţionîndu-şi cea de a doua maşină!
        — Cum altfel? Au un automobil ceva mai bun decît unul mediu. Ca o a doua maşină îşi cumpără una inferioară. Problema: cine o va conduce? O fulminantă piesă de televiziune. Publicul telespectator se va lipi de micul ecran. Titlul: „Auto-story" — chiar acum l-am conceput! Nu vă pot dezvălui mai mult, decît doar că în final se ajunge la un auto-duel între cei doi şi anume noaptea, pe un teren de exerciţii militare, părăsit...
        — Şi credeţi că o astfel de temă...?
        — Nu cred, ştiu precis! Ultima piesă radiofonică transmisă la postul nostru, cu titlul „Concediu-blues" mi-a reconfirmat...
        — „Concediu-blues"...?
        — A readus după mult timp un număr apreciabil de ascultători în faţa radioului şi totodată un vraf de scrisori entuziaste.
        — Şi care este problema pe care — dacă am înţeles bine — dvs. aţi oferit-o pentru această piesă radiofonică?
        — Aţi înţeles bine. De data aceasta este vorba de o pereche de tineri căsătoriţi aflaţi în luna de miere. Problema celor doi: hotel de lux sau camping? El este pentru camping, ea pentru lux. Cei doi se despart. În timp ce ea îşi soarbe cocktail-ul într-un bar, el stă părăsit în campingul năpădit de ploaie — un contrast de o actualitate absolut zdrobitoare! Problema devine concepţie despre lume şi în consecinţă, imbatabilă. Ea cedează unui magnat al petrolului, el cade în mrejele unei studente la biologie. Fericirea se destramă brusc şi definitiv. Chiar în clipa asta reflectez la o nouă problemă care va ridica un roman-poliţist, conservator în sine, la un înalt nivel literar...
        — Răpire din motive politice... am sugerat eu timid.
        El a dat din cap obosit:
        — Nu înţelegeţi totuşi că o problemă prezentă pretutindeni nu mai constituie o problemă, una reală, utilizabilă. Problematic, în sens dramaturgie, este neobişnuitul, faptul de excepţie. Mi-a şi venit o idee! Crimă la intersecţie! Sau şi mai grozav: dublă crimă! Şi anume, întîmplarea, de o mare intensitate dramatică, se desfăşoară pe două benzi de circulaţie. Fiecare din cei doi protagonişti îşi preia maşina nou-nouţă — modele diferite, se-nţelege! — de la fabricile respective. Ei se apropie de intersecţie, venind din sensuri opuse; aici, unul o coteşte la stînga, celălalt îi zgîrie lacul, lovind în acelaşi timp şi o aripă a propriului automobil. Cei doi sar unul la altul şi se sugrumă reciproc. Scuzaţi-mă, vă rog, dar trebuie să aştern chiar acum pe hîrtie această idee absolut fantastică...

În româneşte de CARMEN BANCIU

(Perpetuum comic ’89, pag. 237)