Iepurele
Ştie că e greu să poată
Să îl vadă după coadă.
Spaima lui proverbială
Are explicaţii vechi:
Nu de coadă el se teme
Ci se teme de urechi.
Lupul
Ca un alt an
Din nou să vie,
Îşi schimbă periodic părul.
Năravul – nu,
Căci vrea să fie
Model pentru statornicie.
...Ori, cel puţin, el crede
Că ăsta-i adevărul.
Vîscul
Nu îşi înfige ghiarele-n stejar
C-ar fi de fel
Cam parazit niţel.
Dar are-apucături de sanitar
Şi-i curios să ştie
Doar atît:
„Stejarul dacă are viaţă-n el,
Şi cît?"
Ştiuca
„În apă-i frig,
Viaţa-i grea
Pentru mărunţii peşti
Şi-i pentru ei
Mult prea umilă.
Dacă-i înghite –
Binele li-i vrea.
Şi-o face cu
O nesfîrşită milă".
(Aşa, laconic, informează
O exemplară stenogramă
După discursul dumneaei)
Vulpea
Cînd încearcă vînătorul
Cu alice s-o ajungă
Ea, de veacuri înţeleapta,
Îşi trimite coada-n stînga
Şi o ia viclean la dreapta
Cioara
Slobozind un greu oftat,
Spuse Cioara supărată
Că s-ar cere deîndat’
O eroare reparată:
„De ce sînt discriminări
Între vocile din crîng,
Mai ales că-n înserări
Vocile în cor se strîng?
Fiecare demn îşi poartă
Glasul ce i-a dat natura.
Deci să aibe-aceeaşi soartă
Cînd îşi cîntă partitura!"
Vedeţi, după-al Ciorii grai,
Ar fi bine, bunăoară,
În acelaşi glas să ai
Şi privighetori şi... cioară.
Morala
Cu atare cîntăreaţă
Poate cîntecul să moară,
De nu-i zici la timp, în faţă:
Poţi să cîrîi cînd eşti... cioară!
(Perpetuum comic ’89, pag. 85)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu