Ne aflăm la o şedinţă. Eu stau pe scaun şi ascult. Vorbeşte directorul. Rosteşte cîteva propoziţii, apoi tace şi se aşează. Tovarăşul de lîngă el, care a luat tot timpul notiţe, se ridică în picioare şi zice: „Ceea ce vrea să spună tovarăşul director e că..."
Directorul îl aşteaptă să termine şi îşi continuă discursul. Apoi tace din nou iar cel cu carneţelul se ridică la rîndul lui în picioare şi zice: „În continuarea expunerii sale tovarăşul subliniază că..."
Îl trag de mînecă pe vecinul meu şi îl întreb:
— Pe primul îl cunosc: e tovarăşul director, dar celălalt cine-i?
— Celălalt este interpretul lui.
— Din ce limbă?
— Din limba lui maternă.
Vreau să-i spun cîteva de la obraz în limba mea maternă, fiindcă e clar că încearcă să mă ia peste picior dar vecinul îmi aruncă o privire foarte serioasă şi zice:
— Eşti depăşit de evenimente, tovarăşe. Nu cunoşti noua metodă de a te adresa maselor? Directorul nu trebuie să fie explicit pe de-a-ntregul în expunerea lui. Cuvintele lui nu trebuie să fie nici albe, nici negre. Directorul trebuie să vorbească la modul indirect, fără a da prea multe amănunte. Dacă se găseşte cineva care să-i ia în serios cuvintele într-o anumită chestiune, directorul îi poate replica întotdeauna: „Eu n-am spus niciodată aşa ceva. Pesemne ca tovarăşul interpret m-a înţeles greşit."
În româneşte de PETRU IAMANDI
(Perpetuum comic ’89, pag. 233)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu