Două profunde admiratoare de artă super modernă, una mai tînără alta mai... deloc, vizitau expoziţia de pictură abstractă a inegalabilului artist De Santos Mizgălitos. Ba una, ba cealaltă, îşi supralicitau admiraţia în faţa operelor expuse. Cînd una leşina de plăcere cealaltă se afla în pragul unui preinfarct nerezistînd la insuportabila încărcătură emoţional-artistică.
Tocmai cînd starea lor emotivă tindea spre epuizare aud în spatele lor o voce gîlgîitoare ieşită parcă dintr-un butoi de Pinot Gris.
— Chiar vă place?
Abia atunci observară figura amplă a unui bărbat, al cărui păr alb strălucea ca un nimb în jurul capului. Barba-i curgea pînă mai jos de curea, pe cînd ochii jucăuşi le privea îngăduitor.
— Vai maestre, îngînă tînăra admiratoare naivă.
— Oh maestre, suspină şi cealaltă leşinată de admiraţie. Sînteţi un zeu...
— Cîtă adîncime!
— Ce înălţime!
— Şi cîtă expresivitate! Cum aţi creat astfel de capodopere?
Maestrul, zîmbind vag-maliţios, pe sulb mustaţa a la Salvador Dali, răspunde:
— Nimic mai simplu! De pildă, acest tablou din faţa dumneavoastră, se zugrăveşte cît ai zice peşte! Pe întreaga suprafaţă a pînzei de pe şevalet se aplică un simplu clei. Apoi se desface un pămătuf de pene (ca cel cu care se obişnuieşte să se şteargă praful) atît cît, la nevoie, penele să-şi poată lua zborul. După aceste operaţii de mare ţinută artistică se prizează de către executant o oarecare cantitate de tabac. Strănutul provocat instantaneu de tutun, acţionează asupra penelor şi acestea îşi iau zborul spre pînza năclăită cu lipici...
— Ah, artă! Unde-ţi sînt marginile? se tînguie admiratoarea între două vîrste. Abia acum înţeleg sursa enigmatică a acestor capodopere!
— Dar aceste puncte, delicate, maronii ce înfăţişează? întreabă tînăra, cu o disimulată candoare.
— Simple rămăşiţe de tutun...
— Şi petele acestea tulburătoare?
— Strănutul autorului!
Admiratoarele îşi mută discret privirea spre opera alăturată şi întreabă într-un glas:
— Această frumuseţe insuportabilă ce-ar putea reprezenta?
La care tînăra novice adaugă cu o voce sugrumată de emoţie:
— Şi euforia îşi are limitele ei, nu-i aşa?
— Tabloul insuportabil e şi mai lesne de creat răspunde maestrul. De data aceasta pînza este aşezată direct pe duşumea. Deasupra ei se aşează trei prăjituri cu frişcă, trei tuburi de muştar şi un tub cu pastă de dinţi, cu mentă, că-i mai ieftină. Se face rost de un căţel de talie mijlocie dar viguros, care va fi uns la partea posterioară cu puţină boia de ardei. La acest stimulent clinele se va mişca frenetic pe pînză frecîndu-şi partea vătămată pentru a scăpa de usturime şi va împrăştia haotic toate produsele folosite. În doi timpi şi trei mişcări opera de artă este gata!
— Dar este absolut incredibil, strigau extaziate cele două admiratoare de artă modernă. Puteţi să ne daţi şi nouă un autograf?
— De fapt cine sînteţi dumneavoastră? întrebă maestrul suspicios. De la fisc sau de la vreun birou special?
— Păi, nu sînteţi renumitul artist De Santos?...
— Eu. Dar sînt renumit ca mare subtilizator de opere de artă...
După o linişte stînjenitoare, cele două admiratoare de opere moderne, abia şoptit îl întrebară:
— Şi din această expoziţie ce-aţi dori să vă însuşiţi?
— De aici?! Absolut nimic! Am şi eu gusturile mele...
(Perpetuum comic ’89, pag. 194)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu