Ciupercile

        Dimineaţa, telefonul de acasă nu avea ton. A doua zi, văzînd că situaţia nu s-a schimbat, am telefonat de la serviciu, la deranjamente.
        Şi-au notat reclamaţia. După două zile, telefonul era tot fără ton. La deranjamente n-am mai putut suna. Ce să fac, să încerc la şeful biroului de deranjamente, m-am gîndit.
        După cîteva ore de încercări, mi-a răspuns o voce feminină.
        — Alo, vă ascult, biroul de reclamaţii pentru telefoane deranjate... Mă scuzaţi, mănînc, dar tocmai am terminat ultima înghiţitură.
        După ce am explicat, cît mai amabil cu putinţă, despre ce este vorba, vocea mi-a răspuns:
        — Dragă domnule, doar două zile şi v-aţi enervat? Ştiţi ce se petrece la Varşovia? (iar?! m-am gîndit) Dar, fie, pentru dumneavoastră vom verifica.
        Vocea a tăcut brusc, ca după o clipă să înceapă iar.
        — Vi-l verificăm acum. Scuzaţi-mă, dragă domnule, tocmai mîncam pîine cînd aţi sunat.
        — Poftă bună, vă rog, nu vă deranjaţi! — am adăugat.
        — A, nu, acum am terminat. Totuşi, trebuie să vă spun de ce mănînc pîine, nu? M-am otrăvit cu ciuperci (Mi-am exprimat îngrijorarea). A, da nu vă enervaţi, n-au fost ciuperci otrăvitoare. Am fost nu de mult la sora mea, pe litoral. Acolo am adunat ciuperci şi cu ele am umplut patru borcane mari. După ce le-am pregătit, bineînţeles. Venind acasă a trebuit să le pun în alte borcane mai mici, ca acelea pentru gem. Şi uite-aşa, mai pun, mai mănînc, mai pun, mai gust... de... îmi plac tare mult ciupercile. Dumneavoastră vă plac? Şi imaginaţi-vă, dragă domnule, nici nu mi-am dat seama cînd am mîncat un borcan. Fireşte m-am îmbolnăvit. Azi noapte mi-a fost tare rău, însă din fericire m-a salvat soţul meu...
        — Alo, o clipă!...
        Cîteva secunde s-a făcut linişte. Oare unde am sunat, la deranjamente sau la emisiunea „Noapte bună, copii?".
        — Alo, mă auziţi? E un deranjament serios. Toate cablurile din pivniţă au fost tăiate. Poate săptămîna viitoare, cam pe miercuri să le repare...
        — Dar, dragă doamnă — am spus cu hotărîre, am un copil mic, telefonul mi-e necesar, vă rog foarte mult — am spus cu voce scăzută, din ce în ce mai rugătoare.
        — Domnule, avem atîtea reclamaţii... A, dar unde am rămas? A, da, m-a salvat soţul... Şi ştiţi cu ce? Vă rog să vă notaţi. Trebuie să luaţi cîteva alune, dar numai din alea din primele zile din august. Ale mele erau puţin mai vechi, cam de pe la sfîrşitul lunii... Însă ştiţi bine, iarna totul îngheaţă, şi alunele... Şi aşa m-am bucurat, că le-am primit şi p-astea. Cele mai bune sînt cele în care intră acul ca-n unt. Trebuie să le pui într-un borcan şi să le acoperi cu spirt. Aoleo, da’ ce-o fi pus soţul, spirt sau vodcă?! E, probabil că vodcă. Mă rog, trebuie să le laşi să stea puţin şi p’ormă cînd te doare stomacul, două-trei linguriţe şi ţi-a luat boala cu mîna. În anul ăsta, a doua oară m-a salvat soţul. Vă plac ciupercile? Le culegeţi? Ştiţi, or fi ciuperci anul ăsta? Vai, domnule, dar vă povestesc atîtea despre ciuperci şi precis, dumneavoastră sînteţi curios să ştiţi de ce mănînc pîine? Nimic nu vindecă stomacul, după o asemenea boală, ca pîinea. Trebuie să mănînci multă, dar trebuie neapărat să fie uscată, că dacă e proaspătă dai în altă boală, vă rog să aveţi grijă...
        — Doamnă, vă rog — am reuşit prin minune să spun în avalanşa de cuvinte... vă rog, telefonul meu trebuie..., am un copil mic..., poate reuşiţi mai repede...
        — Ha, ha, sînteţi tînăr, dacă aveţi copil, mic... Noi ne-am luat mai tîrziu şi n-avem copii, da, ce să vă spun problemele mele de familie, că n-am terminat cu ciupercile. Cel mai mult îmi plac cele marinate. Sînt aşa de lacomă, şi acum, uite, trebuie să mănînc pîine uscată. Ei bine, să facem ceva pentru dumneavoastră, a schimbat ea brusc subiectul. Luni telefonul d-voastră va funcţiona. Vă sun luni, să verific dacă l-au reparat. Să auzim de bine!
        — Să auzim de bine! — am repetat eu mecanic. Mi-am dus mîna la frunte şi-am simţit picături fine de transpiraţie.
        N-am tîrguit două zile, eram mulţumit de mine. Cînd m-am întors acasă am avut totuşi îndoieli. Am aşteptat să adoarmă soţia. Apoi am luat o lamă de bărbierit şi am început să tai firul cît mai aproape de perete...

În româneşte de GEORGETA VILĂU

(Perpetuum comic ’89, pag. 243)